Avizier

2010/08/18

"De ce să te sperii de-o pălărie?”

Sau, atunci când nu poți vorbi despre lucrurile importante în viață decât prin povești. Și de multe ori se întâmplă așa. Poate zi de zi. Nu? Și acum cineva ar putea interveni: ”- Adică, ce vrei să spui. Avem nevoie de povești în fiecare zi? Cum rămâne cu realismul?”.

Da, poate avem nevoie. Să mă explic. E simplu chiar. Nu de alta, dar uneori oamenii nu ascultă. De fapt, oamenii rareori ascultă cu adevărat. Atunci, care e (poate fi!) soluția? Iei cuvintele și le treci frumos pe hârtie. O poveste. Și le dai drumul frumos prin lume. Poate cineva are nevoie de ele. Sigur cineva va avea nevoie de ele la un moment dat. Și va asculta. Poveștile pot ascunde lucruri importante. Și de multe ori oamenii caută semnificații în spatele lor. Să le fie mai ușor să asculte așa? Poate (și așa!) s-a născut Micul Prinț. Nevoia de a spune cuiva ceva. De cele mai multe ori cuvintele scrise nu cunosc granițe. Nevoia de a mângâia un prieten, prin cuvinte. E doar o idee. Nu știu. Dar l-am ascultat.

2 comentarii:

Nimeni... spunea...

"Aşa sunt basmele. Te trezeşti intr-o bună dimineaţă. Spui: Nu era decât un basm... . Zâmbeşti de tine însuţi. Dar în fond nu prea zâmbeşti. Ştii bine că basmele sunt singurul adevăr al vieţii." Antoine de Saint-Exupery - Scrisori către o necunoscută.

Anonim spunea...

E buna ideea ta. Si ce mod frumos de a spune ceva, scriind!