Avizier

2010/08/29

Omul care era joi sau o fabrică de vise trase în ciocolată

Pentru că la fabrica de ciocolată a lui Wonka m-a trimis cartea. Și la Alice în Țara Minunilor. În apărarea ei am să spun doar atât: e una dintre puținele cărți care m-au făcut să amân ora somnului, e una dintre puținele cărți care m-au făcut să râd și e una dintre puținele al căror curs narativ o ia razna ca aici. E drept că la un moment dat îți dă impresia că lucrurile sunt previzibile, dar asta numai pentru un moment. Până una alta, acum chiar mă duc la somn. Lectură plăcută :D

2010/08/26

Termen de citire pentru Omul care era joi - G. K. Chesterton

De astazi putem incepe sa citim impreuna Omul care era Joi, de Chesterton. Cartea poate fi citita online accesand linkul din bara laterala sau pe cel de la avizier. Care credeti ca ar trebui sa fie termenul de citire ? Astept propuneri.

Lectura placuta! :)

2010/08/25

Micul Prinţ din mine şi fiecare din noi


Am iubit această poveste din clasa a doua. Nu am putut înţelege multe lucruri din ea, dar am început să pun mare preţ pe prietenie datorită ei. Am învăţat ce este vanitatea şi cum să o evit, am înteles ce este conservatorismul şi că uneori nu e deloc bun, am înţeles că sunt lucruri mai importante decât datoria şi atât. Am învăţat că oamenii sunt unici si speciali, deşi se aseamănă mult între ei. Am învăţat că munca nu este totul, şi de la Rege, că nu e bine să fugi de responsabilităţi, pentru că risti să "domneşti" peste nimeni.

"Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: "Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac lui mai mult? Face el colecţie de fluturi?" Ci întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme are? Cât câştigă tatăl lui?" Numai atunci cred ei că-l cunosc."

Unii oameni care tind să crească o fac cu preţul sufletului, pe care, uneori, îl pierd. De aceea ador să fiu copil. Ador să-mi fie frică de necunoscut. Să privesc îndelung la stele. Să pot visa, să fiu recunoscătoare pentru prietenii mei. Să greşesc. Să mă chinui să-mi repar greşeala. Să fiu Micul Prinţ de 1001 de ori.

Am recitit această carte cu întreg sufletul meu. Nu pot exprima în multe cuvinte cum mi-a reumplut sufletul de bucurie şi imaginaţie şi iubire. De lacrimi de tristeţe şi de o dorinţă de a-i scrie acum lui Antoine de Saint-Exupery că Micul Prinţ se află în el şi în sufletul fiecărui copil din omul mare. Visez că oiţa nu a mâncat niciodată floarea, pentru că Micul Prinţ i-a facut rost de o legătoare de piele pentru botniţă.

Am învăţat să-mi salut stelele atunci când ajung noaptea târziu acasă, şi să le zâmbesc înainte de a intra în scara blocului. Şi câteodată când se face linişte completă în sufletul meu le aud cum râd. "Iar după ce-ţi va fi trecut durerea (durerea întotdeauna trece), vei fi fericit că m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Îţi va fi dor să râdem împreună. Şi vei deschide uneori fereastra, aşa, numai de drag... iar prietenii tăi se vor mira văzându-te că râzi de câte ori te uiţi la cer. Atunci le vei spune: " Da, întotdeauna stelele mă fac să râd!" Iar ei te vor crede nebun."

Domnule Saint-Exupery, oriunde aţi fi... Micul Prinţ mereu a trăit în dumneavoastră şi nu a plecat niciunde. Micul Prinţ trăieste pentru totdeauna în mine.
P.S: Desenaţi grozav!

Ănuţa Voinicuţa

Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim

Pentru ca ati scris cu totii multe aspecte relevante ale Micului print, eu ma voi opri doar asupra acestei fraze, care este, in viziunea mea, cheia intregii povesti: "Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim."

Acesta e lucrul poate cel mai important invatat de Micul print in calatoria sa pe Pamant si mi se pare vital sa il invatam si noi. De multe ori ne apropiem repede de oameni, ne proiectam propriile asteptari asupra lor, privindu-i asa cum am vrea noi sa fie, nu cum sunt ei cu adevarat. Nu ii imblanzim, nu le stim trecutul, dorintele si sensibilitatile, ne apropiem de ei fugitiv si avem relatii cu oameni pe care nu ii cunoastem cu adevarat. Aceasta lipsa de rabdare pentru a cunoaste, dublata de egocentrism, mi se pare un mare neajuns al lumii noastre, pentru ca duce mereu la destramarea relatiilor si la instrainarea oamenilor. Daca insa avem rabdare si timp sa imblanzim si sa ne lasam imblanziti, devenim fara seaman in lume, unul pentru altul, ramanand "raspunzatori de-a pururi pentru ceea ce am imblanzit." Si "de-a pururi" este tinta tuturor relatiilor adevarate, nu-i asa?

P.S. Aici puteti gasi piesa Boababs a Reginei Spe
ktor, inspirata din fragmentul comentat de mine din Micul print.

Perenitate. In culisele "Micului Print"

As vrea sa va vorbesc despre un alt aspect al acestei carti. Pe vremea cand eram si eu un copil intransigent, o consideram o palma de trezit si rusinat adultii. Si, desi nu o consider opera de capatai a lui Saint-Exupery, literaturii universale i-ar fi lipsit cu siguranta ceva esential daca nu ar fi fost scrisa. Poate ca ideile ei nu sunt noi, cum a remarcat cineva, dar acestea sunt insumate in cateva pagini intr-un mod plin de candoare, melancolie, dar si umor. Apoi, cand am ajuns la varsta indragostirii, am aflat ca trandafirul Micului Print e intruchiparea literara a sotiei autorului, Consuelo. Si am suspinat gandindu-ma la frumusetea unui asemenea omagiu adus persoanei iubite.

Acum, la varsta cand am invatat ca in dragoste exista si suisuri, si coborasuri, si spirit de sacrificiu, si tradari, am incercat sa aflu de unde vine melancolia, tonul aproape deznadajduit al Micului Print.

Consuelo Gómez Carillo avea 29 de ani cand l-a intalnit pe Tony, cum avea sa-i spuna de aci incolo. Era vaduva, fusese deja maritata de doua ori. Era sculptor, avea o personalitate vulcanica, uneori dificila. La fel ca trandafirul Micului Print, era capricioasa si chiar "sensibila la curent", fiind astmatica. Multe figuri ale culturii epocii nu o prea aveau la inima, numind-o "suprarealism intruchipat", si nu in sens pozitiv. Nici familia lui Saint-Exupery nu o considera potrivita pentru el. Dar se iubeau arzator.

Cu toate acestea, erau deseori separati. Saint-Exupery, ca pilot, era plecat uneori pentru mult timp, si mai era si scrisul. Dragostea pentru Consuelo nu il impiedica sa-i fie infidel. De fapt, se pare ca si el era destul de dificil, foarte imatur si cu capricii ciudate, dar indeajuns de carismatic cat sa aiba multi prieteni care il pretuiau asa cum era.


Micul Print a fost scrisa intr-o perioada de liniste pentru cei doi, cand lucrurile pareau sa se redreseze. In lumina trecutului lor tumultos, Micul Print nu mi se mai pare un manifest pentru candoare sau o elegie adusa copilariei, ci o confesiune, o "jertfa de ispasire", sa-i spun asa, adusa iubirii.

Concluzia articolului scris de Sasha Watson mi se pare un rezumat potrivit al acestui aspect:

"Totusi, aceasta poveste de dragoste nu e cu happy end. De-a lungul calatoriei sale, printul revine in repetate randuri asupra relatiei, punand la indoiala decizia-i de a pleca, intrebandu-se daca ar fi putut sa decurga altfel si jelindu-i pierderea. Cand, intr-un final, paraseste Pamantul, el nu stie daca isi va mai revedea floarea. Stie doar ca dragostea pentru ea l-a schimbat. De la o vulpe perspicace a invatat ca nu prima impresie de unicitate a trandafirului, ci timpul petrecut impreuna i-a legat. "Eşti în pericol să mai şi plângi puţin, dacă te-ai lăsat îmblânzit", aceasta face parte din natura jocului. Dragostea e efemera, invata printul, si daca ea exista sau nu in viata noastra, schimba modul in care privim lumea. Trandafirul poate e plangaret, printul poate este crud, dar dragostea pe care au impartasit-o este cea care face graul sa fie auriu, vantul sa murmure, iar stelele sa rada. Nu conteaza cine a fost vinovat. Amandoi am gresit, amandoi am fost vinovati, dar dragostea a meritat, indiferent cum s-a sfarsit. In cele din urma, stelele sunt frumoase datorita unei flori pe care nu o poti vedea."

Ar fi atat de multe de zis despre "Micul Print", despre posibilitatea de a fi fost un epitaf al unui Saint-Exupery suferind de episoade de depresie (se spune mai nou ca si-ar fi prabusit voit avionul in apele marii). Si e atat de scurta si pare scrisa intr-un stil atat de pueril. Cate aspecte diverse ati remarcat voi, identificandu-va, mai mult sau mai putin, cu eroul nostru! Tocmai in aceasta consta frumusetea si perenitatea sa: Gasim farame de intelepciune pentru orice varsta, in orice epoca.

Asa ca ii dau cu draga inima ♥♥♥♥♥.

2010/08/24

"Micul Print" - O imagine sumara a vietii mele

Frumusete, putere, prietenie, grija, cautare, diferente, toate acestea sunt doar cateva cuvinte care imi vin in minte atunci cand ma gandesc la cartea "Micul Print". Am recitit-o printre randuri acum si mi-am dat seama ca povestea autorului este intr-un fel si povestea mea.

Cred ca fiecare din noi ascundem un mic print / o mica printesa in noi insine. Desi traim intr-o lume populata de multi oameni, ne simtim singuri, fiecare cu planeta lui, in care cautam sa detinem puterea absoluta, sa-i supunem pe altii care se ratacesc pe ea. Singuratatea, unul din lucrurile de care cautam sa scapam cu orice pret. Si astfel pornim in cautare de prieteni, de relatiii. Uneori gasim oameni ocupati, unii dezinteresati, unii egocentristi, unii ciudati, dar cu toate acestea continuam sa faurim poduri catre ceilalti, sa ne plimbam de pe o planeta pe alta. Dar, in final, ramanem dezamagiti de ce gasim pe celelalte planete si ne reintoarcem in propria lume. Uneori se intampla sa reusim sa apropiem atat de mult unele planete de altele, iar aceasta ne face sa-i numim pe unii oameni prieteni, sot/sotie, tata/mama, iar aceasta ne face sa constatam ca desi avem momente de singuratate, benefice de multe ori, avem si oaze de fericire alaturi de ceilalti.

Fiecare cauta ceva in viata, dar doar cei care persista si lupta gasesc ceea ce cauta.

2010/08/23

Antoine

Il intalnisem pe Antoine asa cum probabil l-au intalnit majoritatea celor din generatia mea, in manualul de franceza, la mine in cel de clasa a X-a. Am retinut de acolo o fraza care m-a marcat: "Être homme, c'est précisément être responsable". L-am cautat pe unde si cum m-am priceput si invariabil ma loveam de Micul Print. Strimbam din nas si treceam mai departe, de povesti cu printi aveam eu nevoie? Am asteptat rabdator sa apara si am citit pe rand "Pilot de razboi", "Curierul de Sud", "Pamintul oamenilor", "Zbor de noapte", "Citadela" nu insa si "Micul Print". Acum am terminat de citit "Micul Print". Dupa mai bine de cincisprezece ani. Nu am citit-o copil, nici adolescent fiind nu am citit-o. Am citit-o insa ca tanar adult, primita cadou de la un bun prieten, cel mai vechi prieten. Imi amintesc privirea lui nedumerita si vorbele: "Nu ai citit-o? Foarte rau." Si am citit-o, doar cu ochii, dar "unde-oi vedea cu ochii nu poti ajunge prea departe". Si s-a plimbat dintr-o camera in alta si de pe un raft pe altul. Ocazional am cumparat-o si am facut-o la randu-mi cadou. Pana acum, cand, aproape batran, am citit-o din nou, cu inima de data asta. Acum stau cu ochii inchisi in lumina blanda a asfintitului, asteptind momentul in care soarele o sa faca loc stelelor. Si atunci, intins pe spate, o sa ascult, pandind atent, momentul in care stelele or sa-mi vorbeasca.

2010/08/22

Mici printi, tu si eu

Toti suntem mici planete, universuri si centrul lor, unicul lor locuitor. Fiecare vedem viata diferit, la inceput ca micul print, curat, concis, practic, neintinat, apoi ne lasam dusi de val, de proaste sfaturi si principii si treptat incepem sa vedem “ciudat”, ingust, ca oamenii mari. Ii vedem pe semeni in functie de propriile noastre preocupari, astfel incat planeta este populata de asupritori si supusi, de admiratori, exploratori, prieteni, imblanzitori, vanitosi, administratori si calatori in pachete de 1000. Daca suntem norocosi, ne putem pastra sufletele de copii. Trebuie sa privim, nu doar sa ne uitam si atunci vom vedea in loc de cifre apusuri de soare, in loc de vesminte, omul valoros de sub ele, in loc de omul mare, micul print.
Nativ, copiii cunosc valorile vietii, stiu ca “a te judeca pe tine insuti este mult mai greu decat al judeca pe altul”, cu toate acestea, oamenii mari sunt mari judecatori cu masca de intelepti. Copiii stiu ca o “indeletnicire este cu adevarat folositoare, de vreme ce-i frumoasa”, oamenii mari insa se uita pe sine sau nici nu se cauta pentru a ajunge sa faca ceva cu adevarat frumos si folositor universului. Plonjeaza cu graba intr-o mare de cifre, rapoarte, etichete, pentru ca ei sunt oameni in toata firea, care fac lucruri importante si cred ca scriu “despre lucruri eterne”. Doar copiii se pot simti imblanziti de-o floare si pe deasupra stiu ca tot ei sunt cei norocosi, asta pentru ca inteleg valoarea prieteniei. Ei stiu ca a avea nevoie de cineva nu este semn de slabiciune, ci dovada ca au fost imblanziti si prin urmare nu se mai aseamana cu nimeni in lume, pentru ca sunt la randul lor prieteni. Copiii stiu ca “limpede nu vezi decat cu inima, ca ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor”. Doar ei sunt in stare sa vada oaia dintr-un desen cu o lada si elefantul dintr-un desen cu o palarie. E de vina sufletul lor care este de fapt o extensie a ochilor. Oamenii mari nici nu stiu ce cauta, nu stiu nici ce sa faca cu ce-ar putea gasi.
Aceasta carte este de fapt povestea unei interventii, nu din pricina drogurilor sau a alcoolului, ci din ingrozitoarea “ciudatenie” de a fi om mare.
Intr-o noapte, “la mii de leghe de orice taram locuit”, fara ajutor, fara prieteni, intr-un moment critic al vietii, omul mare face cunostinta cu sine, cu constiinta sa, cu copilul din el. Legatura lor incepe de acolo de unde au lasat-o foarte multi ani in urma, cand copilul a fost fortat sa devina om mare. Si au luat-o de la capat… cu un desen. Desenul, jocul de fapt, il poate readuce pe om in lumea printilor, o lume care ocupa foarte putin loc in univers, dar care in imeginatie este nemarginita. Toti oamenii mari au fost candva copii, mici printi, dar crescand si concentrandu-se asupra “cifrelor”, hainelor, cu greu isi pot aminti de lucrurile valoroase si pe deasupra” nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le tot dea intr-una lamuriri”. De aceea, “Copiii se cuvine sa fie foarte ingaduitori cu oamenii mari”, sa fie pe intelesul lor, ca sa-i poata readuce cu picioarele pe planeta lor.
In momentul in care omul mare isi aminteste tot ce este important in viata, atunci micul print poate pleca linistit inapoi de unde a venit, pentru ca si-a indeplinit rolul: a salvat omul de la a fi mare!

Este o carte atat de adevarata ca-mi vine sa plang ca sunt om mare... Norocul meu ca acum sunt parinte si imi pun toata nadejdea in copilul meu. Il las sa ma imblanzeasca, sa ma invete intelepciunea lui, sa redevin copil ca el si, chiar daca vom creste mari impreuna, macar ne vom avea unul pe celelalt sa ne amintim de copiii care am fost candva.

2010/08/19

Micul prinţ, o carte despre copii pentru oameni mari

Sau mi se pare a mai fi o carte despre lucrurile pe care le pierdem pe parcurs ce creştem, în încercarea noastră de a ne potrivi în lumea în care trăim, adică în cea a oamenilor mari.

În mod clar n-aş încadra Micul prinţ la cărţi pentru copii, poate doar prin desenele (aparent) naive. Mi se pare mai degrabă un preambul fericit (şi copilăros) al Citadelei lui Exupery, într-o formă mult simplificată. Călătoria pe care o face micul prinţ e călătoria autorului în sinele său, aducându-şi aminte cum era când animalele (aproape) îi erau prietene şi îi vorbeau, atunci când privea stelele şi ele îşi spuneau poveştile prin gura mamei sau a bunicilor, atunci când limpede nu vedea decât cu sufletul. Călătorie în care copilul întâlneşte lumea oamenilor mari (singurătatea, vanitatea, omul prea ocupat cu număratul decât cu observatul frumuseţii), spunându-şi că oamenii sunt tare ciudaţi. O lume care ne învaţă că lucrurile nu pot fi văzute decât într-un anume fel şi orice alte feluri de a vedea lumea nu sunt potrivite.

Iar faptul că "oamenii n-au rădăcini şi asta îi stinghereşte mult" mă face să cred că de multe ori oamenii caută deşart (şi chiar în deşert) steaua pe care să poată poposi.

Aş zice chiar că Micul prinţ e un manifest pentru o lume a culorii şi strălucirii, care îndeamnă la a trăi viaţa printre stele, şi nu numărându-le, un îndemn pentru oameni să nu înceteze să-şi pună întrebări şi să nu lase lucruri nedescoperite.

2010/08/18

"Micul Print" sau ganduri despre oameni

Am citit cartea. Stiam de faima ei, de adevarurile pe care le ascunde intre pagini si tot asa. Insa aceasta faima mi se pare usor exagerata. E adevarat, cartea vorbeste despre oameni si contine lectii de viata pentru noi, insa parca nu s-a ridicat la nivelul celebritatii ei.

E vorba de oameni; si asta mi-a placut pentru ca mi-a intarit unele convingeri ale mele si pentru ca imi plac vorbele zise de oameni despre oameni. Oamenii iti dau crezare daca porti hainele care "trebuie" sau cum isi dau seama de frumusetea lucruri doar dupa ce le afla "pretul", "valoarea" - acestea sunt adevaruri valabile atat in timpul lui Saint-Exupéry cat si in al nostru si vor fi si peste sute de ani, din nefericire. Insa valoarea ar trebui data de timpul depus, nu timpul sa fie depus dupa valoarea aparenta. "Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa."

Un alt lucru pe care l-am deprins din lectura aceste carti este faptul ca fiecare om cand intalneste o persoana noua se asteapta sa fie ceea ce el are nevoie, cum a fost si in cazul Printului: pentru rege era un supus, pentru vanitos era un admirator, pentru geograf era un explorator, iar pentru copilul din sufletul personajului nostru era persoana care sa-i poata intelege desenul.

Am invatat inca o data ca toti oamenii sunt la fel, mai putin cei pe care i-am "imblanzit": Prietenii nostri. Ei sunt mai de pret ca toti necunoscutii de pe Pamant, caci ei ne pot recunoaste elefantul inghitit de sarpe in timp ce ceilalti nu si pentru ca ei ne accepta asa copii cu suntem inca.
"E un lucru trist sa uiti un prieten. Nu oricine a avut un prieten."

In concluzie, desi plina cu multe idei dragute, nu mi s-a parut pe masura celebritatii care inconjoara cartea. La Antoine m-a deranjat ceva in scrisul lui, dar nu pot sa imi dau seama ce. Am uneori momente cand acest lucru mi se intampla si la cartile lui Roald Dahl (sunt o iubitoare de carti pentru copii - ma mir cum de inca nu citisem Micul Print), insa la el sentimentul nu este persistent.

Citatul meu preferat:
"Trebuie totusi sa rabd vreo doua-trei omizi, daca vreau sa aflu cum arata fluturii." Voi nu credeti ca aici face referire la fericire?

"De ce să te sperii de-o pălărie?”

Sau, atunci când nu poți vorbi despre lucrurile importante în viață decât prin povești. Și de multe ori se întâmplă așa. Poate zi de zi. Nu? Și acum cineva ar putea interveni: ”- Adică, ce vrei să spui. Avem nevoie de povești în fiecare zi? Cum rămâne cu realismul?”.

Da, poate avem nevoie. Să mă explic. E simplu chiar. Nu de alta, dar uneori oamenii nu ascultă. De fapt, oamenii rareori ascultă cu adevărat. Atunci, care e (poate fi!) soluția? Iei cuvintele și le treci frumos pe hârtie. O poveste. Și le dai drumul frumos prin lume. Poate cineva are nevoie de ele. Sigur cineva va avea nevoie de ele la un moment dat. Și va asculta. Poveștile pot ascunde lucruri importante. Și de multe ori oamenii caută semnificații în spatele lor. Să le fie mai ușor să asculte așa? Poate (și așa!) s-a născut Micul Prinț. Nevoia de a spune cuiva ceva. De cele mai multe ori cuvintele scrise nu cunosc granițe. Nevoia de a mângâia un prieten, prin cuvinte. E doar o idee. Nu știu. Dar l-am ascultat.

2010/08/16

Lectia despre "oamenii mari"

"Toti oamenii mari au fost candva copii. ( Dar putini dintre ei isi mai aduc aminte.)"

Cand eram micuta vroiam sa-mi fac o lista cu ceea ce ar fi util sa fac cand aveam sa fiu mare, din perspectiva copilului ce eram. Stiam ca atunci cand voi fi mare, voi uita ca am fost copil. Invatasem asta de la adultii din preajma mea. Acest lucru l-am regasit si in aceasta carte: o lectie despre si pentru oamenii mari, vazuta prin ochii copiilor: "Pentru ca astfel sa poata pricepe si oamenii mari. Ei au intotdeauna nevoie de lamuriri. Ei nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le dea intotdeauna lamuriri peste lamuriri". Asa ca mai gasim o carte, un film, un cantec, etc. care sa aduca aminte ca am fost copii candva.

Nu consider ca am patruns in imperiul a ceea ce eu numesc "lumea adultilor". Inca nu inteleg in totalitate regulile care guverneaza aceasta lume si am mereu intentia de a ma revolta, desi, de cele mai multe ori, trebuie sa le urmez. Uneori, ca si naratorul, ma simt mai singura "chiar decat naufragiatul pe o pluta, in mijlocul oceanului."

Invatam despre oameni ca le pasa mai mult de hainele pe care le poarta cineva decat de ceea ce spune sau este acel om, ca le place si inteleg ceva numai daca le explici cu ajutorul cifrelor, ca pe toate le incurca si pe toate le amesteca, iar daca sunt nervosi si preocupati, nici macar nu sunt capabili sa-ti acorde atentie, daca ceea ce zici sau faci nu e considerat de acestia ca fiind important: "Eu sunt un om serios, nu ma tin de baliverne!" devine cel mai intalnit raspuns pe care il primesti.

"Nu se stie niciodata unde-i poti gasi. Ii poarta vantul. Ei nu au radacini, si asta-i stinghereste mult."
"Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni". Si ni se da o adevarata lectie despre prietenie.
"Cresc mii de trandafiri intr-o singura gradina...si totusi nu gasesc ceea ce cauta...", caci nu stiu ce anume cauta, desi "ar putea fi gasit intr-o singura floare sau intr-un strop de apa...".

Sunt sigura ca toate acestea le-ati desprins si voi din viata, poate cand erati copii sau poate mai tarziu, in momentele de sinceritate cu sine. Nu este o lectie despre cat de rai sunt oamenii mari, ci despre cum au uitat acestia sa mai fie copii, o lectie pe care o intalnesti, poate, la tot pasul, dar inutila daca nu vrei sa inveti ceva din ea, daca ramai doar un simplu ecou.

Planeta oamenilor - ciuperca

,,Stiu o planeta unde se afla un domn stacojiu la fata. Nu s-a uitat niciodata la o stea. N-a iubit niciodata pe nimeni. N-a facut niciodata altceva decat socoteli. Si toata ziua repeta la fel ca tine: "Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!" si asta il face sa se umple in pene de trufie. Numai ca nu e un om, e o ciuperca!"
[Micul Print]

Draga micule print, vreau sa iti spun ca si eu cunosc o planeta unde se afla, din pacate, nu doar un singur om stacojiu la fata, ca cel pe care il stii tu. Ma intreb insa ce culoare are sufletul omului stacojiu de pe planeta stiuta de tine. Mie mi-e teama sa ma gandesc la culoarea pe care o au sufletele oamenilor despre care vreau sa iti vorbesc. E plin de ei aici, pe planeta asta unde ne-a fost dat sa locuim. Probabil majoritatea au sufletele negre. Negre de suparare. Oboseala cred ca e gri. Asa ca de multe ori se combina negrul cu griul, dar tot nu iese o culoare placuta la vedere. Ei nu stiu ca se vede culoarea sufletului lor, chiar daca incearca sa o ascunda.

Stii, asta oricum invatam de-a lungul timpului: Sa ascundem. Iubesti? Vai, nu e bine sa arati asta...O sa fii luat de fraier. Iti place sa te uiti la stele si sa iti imaginezi ca danseaza si ca ,,stelele sunt pistruii noptii" sau cerceii lunii si ca, undeva, steaua care luceste mai tare e chiar steaua ta? Eh, nu se poate asa ceva, noi suntem oameni seriosi! Cum sa ne ocupam de iubit cu adevarat si de privit la stele si la luna si la nori? Nici sa nu mai vorbim de desenatul cu creta pe asfaltul din parc sau din fata blocului...Doar acum avem calculatoare, si inca de-alea performante! Societatea evolueaza,draga copile, si tu, vrei sau nu, trebuie sa evoluezi impreuna cu ea! Tampeniile cu desenatul inimilor si curcubeului pe asfalt sunt vechi. Asta ne invata ei. (Macar pe asfalt de am mai avea inimi frumoase...Dar si pe alea vor sa ni le ia).

Te simti singur cand, oricat ai cauta, nu prea gasesti un om cu suflet verde. Doar copiii mai au sufletele in culorile curcubeului. De asta ii iubesc si tot de asta imi doresc sa pastrez in mine ceva din copilul care am fost candva. Desi uneori simt ca sufletul meu prinde nuante inchise, nu vreau sa il las. Sunt un om-copil si nu vreau sa devin un om-ciuperca. Vreau sa am sufletul verde pana mor. Si mai prefer sa fiu un om-copil neserios decat un om-ciuperca serios!
Cam atat.

2010/08/15

"Micul print"

Am citit "Micul print" cu mare drag, prin prisma meseriei - lucrez cu copii, care ma uimesc cu imaginatia si sinceritatea lor debordanta. E minunat sa fii copil, sa vezi lucrurile prin lumina sufletului nevinovat si senin.

Mi-a placut mult partea de inceput, cu acele desene, care m-a facut sa inteleg ca lucrurile nu sunt intotdeuna ceea ce par. Mintea unui copil e mult mai "academica" decat a unui adult care si-a pierdut sufletul de copil, si s-a ratacit printre probleme si nimicuri cotidiene. Desenul cu oaia, m-a facut sa inteleg ca tot ce ne dorim e ascuns in sertarele sufletului nostru. Nu tot ce este mare, stralucitor este si ceea ce ne face fericiti.

Intalnirea si relatia printului cu floarea m-au indoiosat prin sensibilitatea emisa.

"Stii... cand esti trist, iti place sa privesti apusul soarelui".... apusul inseamna sfarsit, durere, despartire, final? Probabil ca da...

Personajele cartii se regasesc cate un pic in fiecare din noi... am inteles asta lecturand povestea printul intelept.

Citind "Micul print" iti dai seama ce psiholog maiastru a fost Antoine de Saint -Exupery.

2010/08/12

Pentru ca uneori putem invata de la copiii mici

Adesea, adultii subestimeaza abilitatile copiilor. Se-ntampla si-n cazul personajului nostru, inca de cand se confrunta cu nelamuritii astia maturi. Deseneaza si el ceva si se trezeste ca toata lumea confunda desenul sau deloc complicat cu-o palarie. Uneori copiii gandesc chiar mai profund decat adultii. Apoi, il intalneste pe micul Print (o fi el mic, dar, de fapt, ce grandoare ii stapaneste sufletul!) care e singurul ce-i recunoaste desenul: Un sarpe boa inauntrul unui elefant. Mare filozofie, pentru cei mari, desigur. Astfel, personajul nostru isi gaseste in sfarsit un camarad de conversatie si nu numai, ii ramane o amintire de neuitat si de o mare profunzime.

Mi-a placut foarte mult cum oamenii mari au fost portretizati printr-un citat de Micul Print: "Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: „Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face colecţie de fluturi?” Ci întrebă: „Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?” Numai atunci ei cred că îl cunosc. Dacă le spui oamenilor mari: „Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş…” ei nu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spui: „Am văzut o casă care costă o sută de mii de franci”. „Ce frumoasă e!” vor exclama atunci."

Clar, avem in aceasta carte invataminte dintre cele mai diverse, dar oare chiar ating pe cine trebuie? Pentru ca acesti oameni, cufundati in egoismul si in uitarea lor de a fi, iata, raman ancorati in cifre, si nu in simplitate, prietenie. Ei sunt cei care-si complica viata. Uitand sa existe in adevaratul sens al cuvantului, uitand sa-si ofere macar o mica placere pe care s-o traiasca pe moment, negandindu-se la problemele de rutina. Astfel de oameni sunt numiti de print 'ciuperci', caci se dedau doar lucrurilor evanescente de pe intreaga lume.

Un lucru si mai trist e ca acesti oameni 'ciudati' actioneaza uneori fara motiv, fara sa constientizeze macar o clipa ca din cauza ignorantei lor, viata lor se poate duce pe rapa. Ca si in cazul acelui betiv intalnit de print. Intrebat de ce bea, el raspunde ca vrea sa uite, ca ii este rusine. Dar ii este rusine...sa bea. Paradoxala si dezorientata gandire. Poate de asta au oamenii nevoie de stele, ca sa se dezmeticeasca, 'ca fiecare sa-si gaseasca propria lui stea'.

Exista atatea strafunduri pe care le putem explora in cartea asta! Eu m-am ales cu un gram de umanitate, si acela se refera la faptul c-am invatat un lucru pretios, zic eu. Sa vedem dincolo de aparente, sa ne gasim linistea in ceea ce simtim si este nevazut, sa ne bucuram de ceea ce ne ofera viata, de lucrurile pozitive cu care suntem inzestrati, si indeosebi, sa apreciem prietenia, o legatura sfanta care te ajuta sa traiesti de-a binelea: 'E un lucru trist sa uiti un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Si s-ar putea sa ajungi asemeni oamenilor mari, care nu se mai gandesc decat la cifre.'

Intr-adevar, cartea e scrisa din prisma unui copil, pentru oamenii mari. Adultii trebuie sa inceapa sa se schimbe, invatand de la copii, ba chiar de la copilul ce inca salasluieste in ei insisi. :)

2010/08/11

Micul Print mare!

Am citit Micul Print de doua ori intr-o zi. Ieri.
Dupa ce-am citit-o prima oara am ramas cumva descumpanita. Eram suprinsa si imi ziceam ca sunt eu de vina pentru lipsa de entuziasm, pentru lipsa acelei pareri impresionante pe care m-asteptam sa mi-o produca. Si-am mai citit-o inca o data, lent, pe indelete, rand cu rand, incercand sa gasesc esenta, motivul acelei mediatizari de proportii infinite de care are parte Micul Print.
Dupa a doua citire, am acceptat, trist, ca impresia pe care mi-a lasat-o, fara indoiala, e lipsita de tresarirea, de sclipirea aceea pe care o asteptam. Dar, da, cu siguranta, asteptarile mele au fost exagerat de mari...Si-am gasit-o ca pe o carte frumoasa, scrisa intr-un mod vesel si totusi trist, cu ilustratii dragute, pentru copii si, mai cu seama, pentru adulti, pigmentata cu mari adevaruri, o carte care isi merita locul in biblioteca si care mi-a placut mult dar...nu spectaculoasa. Nu atat de stralucitoare cat credeam.
Am inteles ca e mediatizata la superlativ pentru cugetarile la care supune, i-am inteles subantelesurile, invatamintele de viata pe care fiecare pagina le da, am inteles ca e o lectie pentru oamenii mari, vesnic grabiti, vesnici preocupati de lucruri superficiale, incapabili, din aceste motive, sa vada lucrurile cu adevarat importante. Dar invataturile pe care cartea asta le transmite vuiesc din toate partile, toate indemnurile din ea... sunt lucruri pe care le-am citit/auzit de mult prea multe ori. Sufocant de mult.

Da, Micul Print m-a facut sa ma gandesc, sa incerc sa vad putin lumea prin ochii unui copil - prin ochisorii puiului meu de doi ani - sa inteleg ca pentru ei oamenii mari sunt extrem de ciudati (mda, oamenii mari chiar sunt ciudati!), m-a facut sa ma bucur ca macar inocenta din sufletul de copil infrumuseteaza totul, da o alta dimensiune lucrurilor, o alta importanta vietii, pretuind, intr-un mod simplu, adevaratele valori. "Copiii se cuvine sa fie foarte ingaduitori cu oamenii mari", mai zice cartea. Da, asa e. Nu eu, ca mama, trebuie sa fiu ingaduitoare cu puiul meu. Ci el cu mine. Ca el are, inca, ceea ce eu am pierdut de mult. Inocenta. Bucuria simpla a vietii.

As vrea sa pot spune ca, daca m-as fi intalnit cu naratorul acestei carti, baiatul cu desenele, as fi recunoscut in primul lui desen sarpele care-a inghitit un elefant. As vrea sa spun ca as fi vazut dincolo de aparenta. Dar nici macar nu stiu daca n-as fi vazut si eu, ca toti ceilalti, in desenul lui, doar o palarie. Ma face asta un om superficial, ignorant la ceea ce merita atentie? Poate ca da. Sau, poate, sunt doar un adult ciudat.

Printre toate citatele renumite ale cartii, e unul care-mi place in mod deosebit: "Iar dupa ce-ti va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit ca m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Iti va fi dor sa radem impreuna. Si vei deschide uneori fereastra, asa, numai de drag..." Da, durerea trece intotdeauna. Insa uneori ramane in loc, poate, ceva mai dureros. O tristete infinita. O resemnare amara.

Dupa mine, Micul Print a avut nevoie sa porneasca in calatoria vietii lui, tocmai pentru a intelege, pentru a putea pretui ceea ce avea acasa. E vorba tot despre nemultumire, despre cautarea esentei vietii, despre indoiala, despre nesiguranta. Da, "limpede nu vezi decat cu inima"!

Si, pentru ca "graiul e izvor de neintelegeri" cat de bine ar fi sa invatam sa si tacem, sa-nvatam sa vorbim prin tacere. Si sa ne bucuram. Sa putem sa ne bucuram.

Stiu ca Micul Print e o carte foarte iubita, ma gandesc ca voi fi criticata pentru parerea mea, dar atat si e. Doar parerea mea.

2010/08/09

Micul print - termen de citire

Urmatoarea carte pe care o vom citi impreuna este Micul print de Antoine de Saint-Exupéry, pe care o puteti gasi aici. Dat fiind faptul ca Micul print are doar 55 de pagini (si multe ilustratii), m-am gandit ca termenul de citire sa fie de o saptamana, iar cel de discutii de inca o saptamana. Ce parere aveti?

2010/08/05

Mecanica Inimii

Nu stiu ce este o recenzie. Ma indoiesc ca am calitatea de a face asa ceva. O sa spun doar cum am vazut eu cartea. O carte micuta, nechemata, aproape nedorita, citita chinuit, abandonata si apoi reluata. O carte cu si despre candoare, cu si despre tristete, cu si despre iubire, cu si despre orbire. O carte despre cum poate fi viata cateodata. Despre cum poti trece pe langa sansa de a fi cel mai fericit om din lume, despre cum poti deveni fantoma a tot ceea ce ai fi putut sa fi. O carte in care, pe alocuri, ma regasesc.

2010/08/04

"Mecanica inimii" - Intrebari pentru dezbatere II


De unde presupusa asemanare cu Micul Print?

Am dat o sansa (nemeritata) acestei idei si am ajuns la concluzia ca ar putea exista o oarecare asemanare intre Acacia si capriciosul trandafir iubit de Micul Print.
Voi ce credeti?
(P.S. - Ar fi mai potrivita dezbaterea dupa ce citim si Micul Print?)

"Mecanica inimii" - Intrebari pentru dezbatere I

Astazi este 4 august, data limita pentru citirea cartii "Mecanica inimii". Dupa cum am promis, voi posta din nou cele doua intrebari de la care se poate pleca in vederea realizarii unor discutii asupra cartii:
  1. Credeti ca dragostea pe care i-o poarta Madeleine lui Jack este una egoista? (Aceasta avand in vedere ca i-a ascuns adevarul despre faptul ca inima lui era perfect sanatoasa, doar pentru a-l face sa se simta vulnerabil si sa caute astfel refugiul in protectia ei.)
  2. Ce parere aveti despre domnisoara Acacia, se dovedeste ea superficiala in relatia cu Jack?
P.S.: Intre timp am aflat ce gandesc unii dintre voi, dar cred ca este nimerita o discutie care sa reuneasca toate aceste pareri.

2010/08/02

"Mecanica inimii" sau cum s-a stricat orzul pe gaste

Inca nu v-am citit recenziile, colegi de club. Sunt usor influentabila, asa ca am decis sa le citesc dupa ce imi scrijelesc virtual impresiile. Ma tem ca pentru prima carte din istoria clubului nostru (pentru ca va avea o istorie, asa-i?) nu am nici cuvinte multe, nici prea bune. 

Per ansamblu, "Mecanica inimii" mi-a dat impresia de ciorna. Un amalgam de idei slab conturate, metafore (unele destul de reusite), dar fara nicio structura substantiala. Anacronisme cu duiumul (in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, "eroul" nostru vorbeste despre cupa mondiala, avion, flacara olimpica si stadion, Tinkerbell; unde mai pui ca Melies cumpara un teatru de la Houdini in 1889, cand Houdini era mort de 18 ani...), personaje nedezvoltate, tratate extrem de superficial, o idila demna de foaierul unui cabaret, nicidecum de inocenta unor copii de 15 ani. Asocierea cu Micul Print e complet deplasata. Mai apropiat mi se pare Pinocchio...

Pacat de idee. Cu mai multa grija la detalii si cu mai multa inocenta, ar fi putut fi o carte frumoasa, reprezentativa pentru suprarealismul pop, atat de "la moda" in lumea artei. Din cate am inteles, Mathias Malzieu (ma rog, trupa lui, Dionysos) ar fi creat si un album cu acelasi titlu, iar cunoscutul ilustrator francez Benjamin Lacombe a creat coperta cartii. Asteptam filmul, poate va fi mai bun decat cartea (e posibil?).

Ilustratie de Benjamin Lacombe

Clip Dionysos: