Acest post nu este o recenzie, ci o provocare la discutii. Nu va sfiiti sa scrieti, sunt curioasa cum vi s-a parut. Mi-ar placea ca fiecare din cei care au citit cartea sa dea un verdict.
Mie nu mi-a prea placut, desi sunt constienta ca daca Gogol a ajuns asa mare, o fi bun. Nu gust eu genul acesta de carti. M-a constientizat, totusi, de drama persoanelor cu boli psihice si de necesitatea unui sistem bun medical-social care sa le asigure acestora o viata decenta, chiar daca sunt internate in azile. Stiu ca acum e foarte diferit fata de cum era atunci, si totusi e insuficient dezvoltat.
Am gasit si un citat cu care m-am identificat: "Mi se pare ca una dintre marile fericiri de pe lumea asta e sa-ti poti impartasi simtamintele si impresiile." Si eu cred ca bucuria nu are valoare decat daca o imparti cu ceilalti. :)
Voua cum vi s-a parut?
7 comentarii:
Nu cred că putem discuta la propriu despre cartea asta, pe lângă "mi-a plăcut - nu mi-a plăcut", "ce mi-a plăcut - de ce nu mi-a plăcut".
Pe mine m-a fascinat sa intru putin cate putin in "nebunie". Am cunoscut, chiar si in realitate, un caz de schizofrenie pe masura ce se dezvolta. Eram in clasa a IX-a si nu intelegeam ce se intampla cu acea persoana, imi era prietena si imi povestea destul de des ceea ce gandea, eu fiind una din putinele persoane care o mai ascultau. M-a marcat profund acea experienta, iar Gogol chiar a surprins esenta unui om care isi faureste o alta lume...
Nici genul meu nu este, dar dimensiunile o fac suportabila :) S-a sfarsit exact cand devenea mai interesanta. Oricum, banuiesc ca, pentru a aprecia mesajul lui Gogol, ar trebui sa stim cate ceva despre birocratii de atunci, despre sistemul nobiliar de functii instituit de Petru I, aspecte pe care Gogol le critica in nuvela sa. E ca un Caragiale (mai putin amuzant): Noi il intelegem pentru ca face parte din trecutul (si, din pacate, din prezentul) nostru.
Cartea nu e una de nebagat in seama, din prisma acelor cateva pagini pe care le are. Acolo Gogol descrie in esenta ce inseamna sa fii schizofenic, dar de remarcat e stilul jovial in care acesta o face. Sau lumea faurita de acea persoana suferinda e vesela, nu stiu.
Cu toate detaliile pe care le-a notat Gogol (scrisorile intre 'rasa caineasca', faptul de a fi devenit rege peste Spania), tot nu ne putem desena o schita a modului in care creierul schizofrenicului degenereaza , cum nici nu putem sti daca el era intr-adevar fericit, multumit, vesel sau dimpotriva, se simtea jenat de ceea ce se intampla, de reactiile celor din jur, de inteles.
Opera este si o replica la tratamentele adresate bolnavilor, la relatia acestora cu autoritatile medicale, politice. Din moment ce tu, ca om sanatos (perceput asa de majoritatea oamenilor) vezi un om bolnav, nu il tratezi cu inferioritate sau violenta, ci incerci sa-l ajuti, sa-i arati ca-l intelegi, pentru a nu-i destrama universul propriu creat de bolnav. Ori Gogol cred ca tocmai asta a vrut sa scoata in evidenta, moravurile unei societati, fiind un fel de Caragiale, cum zicea Dia :)
Deşi nu e genul meu de "carte" , pot spune că lectura a fost interesantă. Modul încurcat şi uneori lipsit de logică a cărţii , m-a făcut să mă gândesc la similitudinea dintre tema operei şi modul scrierii.
Ceea ce mi-a rămas în minte după lectura asta e că schizofrenici sau nu, fiecare din noi ne dorim o lume a noastră, o lume în care să fim prinţi/prinţese, în care să iubim cu pasiune şi în care orice lucru ce ţine de monoton cade pe un plan secund. :)
Ma bucur de reactiile voastre si mi-a placut si recenzia Celinei. Unde a disparut?!
Cred ca si voi ca e o carte reusita din punctul de vedere moralizator legat de modului de relationare cu bolnavii psihic de atunci.
Trimiteți un comentariu