Perenitate. In culisele "Micului Print"

As vrea sa va vorbesc despre un alt aspect al acestei carti. Pe vremea cand eram si eu un copil intransigent, o consideram o palma de trezit si rusinat adultii. Si, desi nu o consider opera de capatai a lui Saint-Exupery, literaturii universale i-ar fi lipsit cu siguranta ceva esential daca nu ar fi fost scrisa. Poate ca ideile ei nu sunt noi, cum a remarcat cineva, dar acestea sunt insumate in cateva pagini intr-un mod plin de candoare, melancolie, dar si umor. Apoi, cand am ajuns la varsta indragostirii, am aflat ca trandafirul Micului Print e intruchiparea literara a sotiei autorului, Consuelo. Si am suspinat gandindu-ma la frumusetea unui asemenea omagiu adus persoanei iubite.

Acum, la varsta cand am invatat ca in dragoste exista si suisuri, si coborasuri, si spirit de sacrificiu, si tradari, am incercat sa aflu de unde vine melancolia, tonul aproape deznadajduit al Micului Print.

Consuelo Gómez Carillo avea 29 de ani cand l-a intalnit pe Tony, cum avea sa-i spuna de aci incolo. Era vaduva, fusese deja maritata de doua ori. Era sculptor, avea o personalitate vulcanica, uneori dificila. La fel ca trandafirul Micului Print, era capricioasa si chiar "sensibila la curent", fiind astmatica. Multe figuri ale culturii epocii nu o prea aveau la inima, numind-o "suprarealism intruchipat", si nu in sens pozitiv. Nici familia lui Saint-Exupery nu o considera potrivita pentru el. Dar se iubeau arzator.

Cu toate acestea, erau deseori separati. Saint-Exupery, ca pilot, era plecat uneori pentru mult timp, si mai era si scrisul. Dragostea pentru Consuelo nu il impiedica sa-i fie infidel. De fapt, se pare ca si el era destul de dificil, foarte imatur si cu capricii ciudate, dar indeajuns de carismatic cat sa aiba multi prieteni care il pretuiau asa cum era.


Micul Print a fost scrisa intr-o perioada de liniste pentru cei doi, cand lucrurile pareau sa se redreseze. In lumina trecutului lor tumultos, Micul Print nu mi se mai pare un manifest pentru candoare sau o elegie adusa copilariei, ci o confesiune, o "jertfa de ispasire", sa-i spun asa, adusa iubirii.

Concluzia articolului scris de Sasha Watson mi se pare un rezumat potrivit al acestui aspect:

"Totusi, aceasta poveste de dragoste nu e cu happy end. De-a lungul calatoriei sale, printul revine in repetate randuri asupra relatiei, punand la indoiala decizia-i de a pleca, intrebandu-se daca ar fi putut sa decurga altfel si jelindu-i pierderea. Cand, intr-un final, paraseste Pamantul, el nu stie daca isi va mai revedea floarea. Stie doar ca dragostea pentru ea l-a schimbat. De la o vulpe perspicace a invatat ca nu prima impresie de unicitate a trandafirului, ci timpul petrecut impreuna i-a legat. "Eşti în pericol să mai şi plângi puţin, dacă te-ai lăsat îmblânzit", aceasta face parte din natura jocului. Dragostea e efemera, invata printul, si daca ea exista sau nu in viata noastra, schimba modul in care privim lumea. Trandafirul poate e plangaret, printul poate este crud, dar dragostea pe care au impartasit-o este cea care face graul sa fie auriu, vantul sa murmure, iar stelele sa rada. Nu conteaza cine a fost vinovat. Amandoi am gresit, amandoi am fost vinovati, dar dragostea a meritat, indiferent cum s-a sfarsit. In cele din urma, stelele sunt frumoase datorita unei flori pe care nu o poti vedea."

Ar fi atat de multe de zis despre "Micul Print", despre posibilitatea de a fi fost un epitaf al unui Saint-Exupery suferind de episoade de depresie (se spune mai nou ca si-ar fi prabusit voit avionul in apele marii). Si e atat de scurta si pare scrisa intr-un stil atat de pueril. Cate aspecte diverse ati remarcat voi, identificandu-va, mai mult sau mai putin, cu eroul nostru! Tocmai in aceasta consta frumusetea si perenitatea sa: Gasim farame de intelepciune pentru orice varsta, in orice epoca.

Asa ca ii dau cu draga inima ♥♥♥♥♥.