Am terminat şi eu de citit Gogol, cu întârziere

"Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi? "

Lucian Blaga, Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Cărţile de genul celei lui Nikolai Vasilievici Gogol, "Însemnarile unui nebun", au nevoie de muzică. Da, da, muzică! Surprinzător? Pentru mine nu. Mi-am dat seama de asta chiar de la primele rânduri citite. Fără muzică nu vor fi decît însemnările unui nebun, iar cititorul va fi asemenea unui medic psihiatru care le citeşte, în încercarea (mai sinceră, mai forţată) de a găsi, poate, un tratament (!?).

Dincolo de dorinţa autorului de a evidenţia micile neajunsuri ale societăţii sale, dincolo de dorinţa de a trage (poate) un semnal de alarmă, dincolo de dorinţa de a trânti pe o bucată de hârtie cuvintele care probabil urlă să le fie dat drumul, cred eu, se află dragul de artă, de viaţă, de cele două amestecate.