Despre frumos- "Portretul lui Dorian Gray"

"Portretul lui Dorian Gray" vorbeste despre frumos. Fie asternut pe chip, fie pe panza, pe foaie, frumosul este vazut ca o necesitate a sufletului pentru a ramane viu.

Mi-am adus aminte de personaj intr-o seara, cand aruncandu-mi ochii intamplator pe oglinda, mi-am vazut chipul ce arata parca dintr-o data maturizat. M-am cutremurat in sinea mea si mi-am dat seama atunci cat de adevarat este versetul acela din Proverbele care spune ca frumusetea este trecatoare. Fiecare din noi doreste sa-si pastreze frumusetea. Dar deseori m-am mustrat in sinea mea si mi-am spus ca daca frumusetea nu se gaseste in mine, nu o voi gasi nici pe chipul meu. Pentru ca ce nu a stiut Dorian, eu am invatat in cativa ani. Frumusetea fizica paleste in fata unei frumuseti a sufletului.

Recunosc ca pe ici pe colo m-am indentificat cu ambele personaje. Pe de o parte, fiinta mea ascunde un Dorian Gray, mereu dornic de a ramane frumos pe dinafara, iar pe de alta ascunde un Basil Hallward care oglindeste sufletul sau in creatie, care vrea sa lase o urma de frumos in lume.

Despre arta lui Dorian Gray

Multe ar fi de zis despre învăţămintele lordului Wotton către mai tânărul său discipol, domnul Gray, dar evident că nu sunt general valabile, la fel cum şi arta place sau nu, are suflet sau nu.

Am ţinut tare mult să citesc cartea asta după ce am văzut ultima ecranizare şi după ce o bună prietenă mi-a spus că este un manifest pentru artă. Filmul m-a dezamăgit în oarece măsură, manifestul m-a încântat. Parcursul domnului Gray pare la fel de imposibil de crezut şi de înţeles precum nopţile pierdute de un artist în căutarea culorii perfecte.

Frumuseţea artei constă în frumuseţea sufletului artistului care a creat-o. În operele de artă sunt bucăţi din artist, bucăţi din omul care a creat acea operă.