Mai intai de toate, vreau sa multumesc celui/celei care a propus acesta carte. Pentru mine, cel putin, a fost o surpriza sa descopar cum scrie (descrie) Dan Puric, parca numai pe intelesul meu, ce se intampla in Romania mea. Nu am mai nimic cu care sa ma scuz de totala dezinformare in care ma lafai de cand ma stiu in ceea ce priveste politica, economia situatia tarii in general. Niciodata nu ma uit la televizor sa vad stiri ingrozitoare despre oameni, natiuni, guverne. Mai bine spus, sunt omul care inchide televizorul. N-am vazut in viata mea o emisiune de stiri de la cap la coada si, deasemenea, n-am citit vreodata un ziar intreg care informeaza despre situatia acestei tari la vreun moment dat in istoria ei contemporana. Ignoranta mea are o sigura motivare, aceea de a ma lasa sa traiesc fericita cu eaJ Prefer sa raman optimista, sa-mi vad de viata mea, sa ma preocup de lucruri vesele si sanatoase decat sa fiu zilnic conectata la toate catastrofele de pe lume. Si am trait mult si bine asa, concentrata pe rasarituri de soare, habar n-avand ce se petrece in jurul meu. Puteti sa ma condamnati, aveti tot dreptul, eu doar v-am marturisit cu toata sinceritatea ce fel de roman sunt: unul neutru, optimist, care se concentreaza pe a trai.
Inainte de orice alte afirmatii, trebuie sa va spun ca am emigrat odata si ca m-am intors inapoi dupa 3 saptamani. Dupa prima saptamana deja mi-am dat seama ca nu as putea vreodata trai intr-o alta tara, dar inca alte 2 saptamani m-am chinuit sa ma intorc, pentru ca intoarcerea a fost mult mai anevoioasa decat plecarea. Cel mai groaznic lucru pe care l-am simtit acolo, in scurta mea sedere, a fost ca nu reprezint nimic, ca nu sunt nici macar un punct pe harta, ca nu am nicio istorie, nicio limba materna, ca nu valorez nimic, atata timp cat radacinile mele sunt la mii de km distanta. A fost suferinta cea mai profunda din viata mea, perspectiva unei existente adoptive. Eram intre adolescenta si maturitate cand am emigrat si motivele nu erau nici financiare, nici sociale, deci irelevante in discutia depre Romania profunda, cert este ca a fost cea mai incarcata spiritual calatorie, care m-a facut vreodata sa ma gandesc la mine ca romanca. Mi-a placut ce am descoperit si de atunci am fost omul care apara imaginea tarii sale. Atat de sila mi-e de sloganul „sunt roman si asta imi ocupa tot timpul”, de toti desteptii care arunca cu noroi in orice e romanesc, dar nu vad pe nimeni care sa spuna ceva productiv, care sa arate cu degetul catre lucrurile bune din tara asta, care cu siguranta exista, care sa propuna ceva concret, nu doar sa distruga si sa denigreze. Tot timpul le este ocupat de a critica ce nu merge, in loc sa-si foloseasca timpul si energia pentru a crea ceva. Si aici apare Dan Puric, care apara tara asta chinuita, care avea rascoale pe vremea cand alte tari aveau zgarie nori. Si-mi da intr-adevar nadejde ca nu este totul pierdut, ca exista oameni frumosi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu