Avizier

2010/11/10

Ce facem cu Jurnalul unei fete greu de multumit?

Mai multe persoane au sugerat sa nu mai citim Jurnalu unei fete greu de multumit (Jeni Acterian) sau sa comentam doar fragmentul audio, deoarece e o carte mai greu de gasit la biblioteci si cu un numar mare de pagini.

Ce parere aveti? Citim cartea aceasta sau o votam pe urmatoarea?

7 comentarii:

Raluca Barbu spunea...

Intr-adevar, este uriasa cartea. Eu am citit-o acum cativa ani cand inca se numea "Jurnalul unei fiinte greu de multumit", asa cum a intitulat-o fratele scriitoarei. Mi-a luat cam 2 luni sa o citesc inainte si supa servici. Pot sa va spun despre jurnal ca a fost scris de Jeni Acterian cu gandul ca niciodata nu-l va citi nimeni, insa dupa moartea ei la 39 de ani, cred ca de cancer, fratele ei a descoperit manuscrisul si i s-a parut un material valoros, avand in vedere ca scriirile cuprindeau si perioada razboiului.In prima parte, cand Jeni era in liceu si apoi la facultate, in general vorbeste despre cartile pe care le citea si care, fara exagerare, au fost cu sutele in decurs de cativa ani. Interesant devine abia cand termina facultatea si incepe sa lucreze la teatru, sa se indragosteasca si sa aiba mari dileme din cauza asta. A fost o femeie extrem de pasionata de literatura si film, destul de introvertita de critica cu sine insasi si in consecinta un om autodidact si ambitios. Din pacate, chiar cand cariera ei in teatru inflorea, boala a luat-o dintre noi. Daca tot m-am lansat in atatea detalii, o sa va scriu si cele doua texte pe care mi le-am notat la momentul respectiv si care m-au inpresionat:
" 25 februarie 1936 - Mi-e sila de toate gesturile, frazele, reactiile mele. Am oroare de toata aceasta comedie sociala pe care o jucam. Aceasta odioasa comedie a disimularilor. Fiecare joaca un personaj si aproape niciodata nu esti in exterior, adica in actiuni si cuvinte, asa cum esti in realitate. Si asta pentru ca in chiar natura omului e o incapacitate de a se exterioriza. Tot ce iese din noi se falsifica ori se degradeaza."
"2 noiembrie 1942 - Imi sunt mie insami vesnica surpriza. Ma gandesc uneori unde gasesc atata forta sa pot rade atat de limpede, sa vorbesc cu atata interes atat de multe lucruri, sa mananc cu atata pofta. Omul e un animal crancen de curios uneori. Unde-o fi gasind atata putere incat sa depaseasca o disperare atat de totala. Asta intr-adevar ma depaseste."

DOAR NOI spunea...

Multumesc de rezumat... asa pare interesanta cartea... dar nu cev ace trebuie citit neaparat!
Eu zic sa votam pe urmatoarea!

Anonim spunea...

NEXT!
;))

Nimeni... spunea...

Sa dam cartii o sansa. Chiar daca este incompleta (cenzurata de fratele autoarei).

Anonim spunea...

Parerile sunt 4-1 (si eu zic sa nu o citim, asa ca vom vota urmatoarea.

Roxana şi Eliza spunea...

E cea mai buna carte pe memorialistica pe care am citit-o vreodata. Pasajele lirice se imbina de minune cu redarea framantarii sspiritelor frumoase si intelectuale din perioada interbelica. Citeste macar jumatate din ea.
Eu am citit-o pe la 20 de ani. Imediat dupa Jurnalul fericirii.
Personal mi-a placut tare.

Andreea Nicoleta spunea...

A murit la 42 de ani de cancer care s-a declansat cu 4 ani mai devreme.