Avizier

2010/10/24

Intalnirea cu Dumnezeu


Ca m-a fascinat povestea lui Puric cu iedul, nu mai e o noutate. Ce mi-a placut, insa, chiar mai mult, e felul in care comuniunea lui cu iedul si cu natura l-a legat de Dumnezeu. Iubesc modul in care lucrurile neatinse de om, autentice, trimit la Creator, felul in care acestea vorbesc si unui copil de 5 ani, si unui intelectual de la Oxford, si unui batran de la tara.

Mi-a placut, de asemenea, si ideea lumii aproape nealterate de om pe care iti vine sa o absorbi in tine versus artificializarea intensa a zilelor noastre. Ce frumos e omul exemplificat in carte, omul apropiat de natura si de Dumnezeu, demn si sincer. Simt ca respir o gura de aer curat citind cartea lui Puric, care subliniaza nadejdea in lucrurile bune in locul nihilismului postmodern.

Voi mai reveni cu postari cand voi termina cartea. Pana atunci, mi-ar placea sa aud mai multe pareri despre carte, fie ele cat de scurte. Am fost uimita sa vad ca unii i-au dat doar nota 1 si sunt curioasa sa aflu motivele pentru care aceasta nu e o carte buna pentru ei.
Eu ii dau 5 ♥♥♥♥♥! :)

7 comentarii:

windkush spunea...

Eu i-am dat 4 ca nu a fost mai groasa cartea!:))
Glumesc, i-am dat o medie...
Si mie mi-a placut, insa cele cateva pasaje extrase mi se par nepretuite!

aproapealb spunea...

O medie adica? :D 3?

windkush spunea...

Nu, 4! asta e media!:)

aproapealb spunea...

Pai media intre 1,2,3,4,5 ar fi 3. :D

Dia spunea...

Cand ai spus de nihilism, mi-a venit in minte ce ii scria Blaga Corneliei: "Crezul zilelor noastre nu mai incepe cu hotaratul <>, nici cu scepticul <>, ci cu tragicul <>." Cred ca as prefera tragismul in locul scepticismului / nihilismului...

windkush spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
windkush spunea...

Era vorba de media impresiilor pe care mi le-a transmis cartea!:)