Exista opere de sine statatoare, care isi exprima mesajul intre granitele propriilor coperte. Exista si opere care nu pot fi intelese pe deplin fara a cunoaste cate ceva despre viata scriitorului, fara a citi restul scrierilor acestuia. Ca o pietricica din dara lasata de cineva pentru a marca o cale, pentru a te indruma spre o destinatie. Pana nu am citit cate ceva despre Gogol si despre temele sale, nu am inteles mai nimic din "Insemnarile unui nebun". Daca ar fi continuat, descriind tratamentul la care era supus Axenti Ivanovici, as fi crezut ca documenta metodele de tratare a schizofrenicilor din acea vreme. Dar s-a oprit si m-a lasat intrebandu-ma de ce atata efort scriitoricesc?
Ei bine, Nikolai Vasilievici Gogol s-a nascut intr-un cadru traditionalist, intr-un sat ucrainean. Pentru el existau doua lumi: Lumea reala, in cadrul rural, aproape de Natura si de Dumnezeu, si viata artificiala de la oras, bazata pe relatii, birocratie si iluzia importantei, o lume instrainata de semnificatia adevaratei comunitati, o lume bolnava. Gogol critica in principal structura birocratica a Petersburgului. Inainte de domnia tarului Petru I, functiile erau mostenite din tata in fiu pe baza nobletii familiei si a vechimii numelui. Numeroasele conflicte dintre boieri dadeau nastere la intrigi si dueluri. Petru I a operat o schimbare in sistem, facand posibila promovarea pe baza meritelor, astfel incat si taranii, daca se dovedeau a fi competenti, puteau, in timp, deveni nobili. Teoretic, parea a fi un lucru corect, dar acest sistem a dat nastere unor clase care traiau in lumea lor mica, avida de promovare, care isi dadea importanta exagerata vis-a-vis de concetateni, desi, de cele mai multe ori, gradul lor de cultura nu coincidea cu functia dobandita. Orice ignorant se putea considera nobil.
Axenti Ivanovici este un esantion prelevat din aceasta lume inchisa si alienata a birocratilor. Are peste 40 de ani si atributia sa este ascutirea penelor de gasca, o functie "importanta", intrucat personajul nostru se considera nobil. Cand cineva il acuza de incompetenta sau il trateaza cu superioritate, Axenti Ivanovici considera ca acesta este invidios si exclama cu indignare ca el este un nobil. Axenti Ivanovici nu are viata sociala. Hobby-ul lui principal este mersul la teatru si pentru acest lucru se considera un om de cultura, privind cu dispret la colegii sai birocrati care nu se infrupta din deliciile culturale ale Petersburgului. Aroganta sa atinge cote paroxistice cand isi inchipuie ca fiica superiorului sau i-ar putea oferi o sansa si cand ajunge sa-si inchipuie ca este noul rege al Spaniei.
Satira lui Gogol nu se aplica doar la o anumita epoca sau la un anumit spatiu. Societatea in care traim abunda in indivizi care, primind un strop de autoritate, ajung sa-si inchipuie ca fara ei Pamantul nu s-ar roti in jurul axei, indivizi limitati, fara pic de cultura si bun simt, care ii privesc de sus pe cei mult mai virtuosi decat ei. In lumea lor mica, inchipuita, sunt "regi ai Spaniei", dar, priviti din afara, nu difera prea mult de schizofrenicul Axenti Ivanovici.
Ei bine, Nikolai Vasilievici Gogol s-a nascut intr-un cadru traditionalist, intr-un sat ucrainean. Pentru el existau doua lumi: Lumea reala, in cadrul rural, aproape de Natura si de Dumnezeu, si viata artificiala de la oras, bazata pe relatii, birocratie si iluzia importantei, o lume instrainata de semnificatia adevaratei comunitati, o lume bolnava. Gogol critica in principal structura birocratica a Petersburgului. Inainte de domnia tarului Petru I, functiile erau mostenite din tata in fiu pe baza nobletii familiei si a vechimii numelui. Numeroasele conflicte dintre boieri dadeau nastere la intrigi si dueluri. Petru I a operat o schimbare in sistem, facand posibila promovarea pe baza meritelor, astfel incat si taranii, daca se dovedeau a fi competenti, puteau, in timp, deveni nobili. Teoretic, parea a fi un lucru corect, dar acest sistem a dat nastere unor clase care traiau in lumea lor mica, avida de promovare, care isi dadea importanta exagerata vis-a-vis de concetateni, desi, de cele mai multe ori, gradul lor de cultura nu coincidea cu functia dobandita. Orice ignorant se putea considera nobil.
Axenti Ivanovici este un esantion prelevat din aceasta lume inchisa si alienata a birocratilor. Are peste 40 de ani si atributia sa este ascutirea penelor de gasca, o functie "importanta", intrucat personajul nostru se considera nobil. Cand cineva il acuza de incompetenta sau il trateaza cu superioritate, Axenti Ivanovici considera ca acesta este invidios si exclama cu indignare ca el este un nobil. Axenti Ivanovici nu are viata sociala. Hobby-ul lui principal este mersul la teatru si pentru acest lucru se considera un om de cultura, privind cu dispret la colegii sai birocrati care nu se infrupta din deliciile culturale ale Petersburgului. Aroganta sa atinge cote paroxistice cand isi inchipuie ca fiica superiorului sau i-ar putea oferi o sansa si cand ajunge sa-si inchipuie ca este noul rege al Spaniei.
Satira lui Gogol nu se aplica doar la o anumita epoca sau la un anumit spatiu. Societatea in care traim abunda in indivizi care, primind un strop de autoritate, ajung sa-si inchipuie ca fara ei Pamantul nu s-ar roti in jurul axei, indivizi limitati, fara pic de cultura si bun simt, care ii privesc de sus pe cei mult mai virtuosi decat ei. In lumea lor mica, inchipuita, sunt "regi ai Spaniei", dar, priviti din afara, nu difera prea mult de schizofrenicul Axenti Ivanovici.
5 comentarii:
da.. frumoasa postare... literatura rusa are valoare etica si pishologica.
Are mult mai mult sens cartea in contextul spus de tine!
"fara pic de cultura si bun simt" - asta suna a Axenti Ivanovici putin :))
Mi-a placut mult recenzia ta, atmosfera aia gri a birocratiei mi se pare sufocanta si aici, si in Mantaua, acolo poate chiar mai mult, individul fiind cat de cat lucid. Si ce ai scris tu aici s-ar aplica intrucatva si la Mantaua, ambii indivizi sint parca alienati de societate, desi nu sunt sigura ca Ivanovici nu era mai fericit decat Akaki Akakievici (da, am google-uit numele :D ).
daca doriti sa vedeti cateva imagini din piesa pusa in scena de actorii de la Cluj: http://www.teatrulnationalcluj.ro/index.php?page=piesa&pid=388
Da, e o intrebare greu de patruns: ce anume te face om de cultura ?
Eu unul nu cred ca nobletea familiei, vechimea numelui ori mersul la teatru.
Si mai exista o intrebare interesanta: daca "cei mai virtuosi" ar trebui sa-i priveasca de sus pe ceilalti.
Oricum, interesanta analiza ta :).
Trimiteți un comentariu