Avizier

2010/08/16

Planeta oamenilor - ciuperca

,,Stiu o planeta unde se afla un domn stacojiu la fata. Nu s-a uitat niciodata la o stea. N-a iubit niciodata pe nimeni. N-a facut niciodata altceva decat socoteli. Si toata ziua repeta la fel ca tine: "Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!" si asta il face sa se umple in pene de trufie. Numai ca nu e un om, e o ciuperca!"
[Micul Print]

Draga micule print, vreau sa iti spun ca si eu cunosc o planeta unde se afla, din pacate, nu doar un singur om stacojiu la fata, ca cel pe care il stii tu. Ma intreb insa ce culoare are sufletul omului stacojiu de pe planeta stiuta de tine. Mie mi-e teama sa ma gandesc la culoarea pe care o au sufletele oamenilor despre care vreau sa iti vorbesc. E plin de ei aici, pe planeta asta unde ne-a fost dat sa locuim. Probabil majoritatea au sufletele negre. Negre de suparare. Oboseala cred ca e gri. Asa ca de multe ori se combina negrul cu griul, dar tot nu iese o culoare placuta la vedere. Ei nu stiu ca se vede culoarea sufletului lor, chiar daca incearca sa o ascunda.

Stii, asta oricum invatam de-a lungul timpului: Sa ascundem. Iubesti? Vai, nu e bine sa arati asta...O sa fii luat de fraier. Iti place sa te uiti la stele si sa iti imaginezi ca danseaza si ca ,,stelele sunt pistruii noptii" sau cerceii lunii si ca, undeva, steaua care luceste mai tare e chiar steaua ta? Eh, nu se poate asa ceva, noi suntem oameni seriosi! Cum sa ne ocupam de iubit cu adevarat si de privit la stele si la luna si la nori? Nici sa nu mai vorbim de desenatul cu creta pe asfaltul din parc sau din fata blocului...Doar acum avem calculatoare, si inca de-alea performante! Societatea evolueaza,draga copile, si tu, vrei sau nu, trebuie sa evoluezi impreuna cu ea! Tampeniile cu desenatul inimilor si curcubeului pe asfalt sunt vechi. Asta ne invata ei. (Macar pe asfalt de am mai avea inimi frumoase...Dar si pe alea vor sa ni le ia).

Te simti singur cand, oricat ai cauta, nu prea gasesti un om cu suflet verde. Doar copiii mai au sufletele in culorile curcubeului. De asta ii iubesc si tot de asta imi doresc sa pastrez in mine ceva din copilul care am fost candva. Desi uneori simt ca sufletul meu prinde nuante inchise, nu vreau sa il las. Sunt un om-copil si nu vreau sa devin un om-ciuperca. Vreau sa am sufletul verde pana mor. Si mai prefer sa fiu un om-copil neserios decat un om-ciuperca serios!
Cam atat.

2 comentarii:

Andreea spunea...

O ,da ! Îmi place muult de tot modul cum ai pus tu problema. Societatea încearcă prin multe feluri să ne îngrădească trăirile interioare și exprimarea lor exterioară , făcând garduri înalte ce nu ne lasă să privim și/sau să trecem la alții.

Dar bine că unii încă preferă culorile curcubeului și libertatea ce o simt când privesc cerul înstelat... Vreau și eu , alături de tine și de alții , să fiu un om-copil cu suflet-curcubeu ! :)

Anonim spunea...

E plin de ciuperci, dar e plin si de flori la noi pe planeta! Nu-i asa?