propunere {urmatoarea carte}

Cu destul de multa intarziere va propun si eu o cartulie, una dintre cartile mele de suflet: Spuma zilelor - Boris Vian. Pe foarte scurt, fara nici un fel de divulgare a actiunii, va spun doar ca Vian are talentul de a te plimba pe cei mai indepartati nori din cele mai indepartate galaxii ale imaginatiei. Ratiunea, logica si normalitatea nu mai exista, te poti astepta la orice, de la pesti care se plimba tacticos cu umbrela prin ploaie pana la oameni cu pielea albastra ce pot respira sub apa. Asteptati-va la orice si nu va asteptati la nimic :)

In cazul in care ati citit-o deja, sau vreti altceva, as mai propune una, cartea mea preferata din toate timpurile, dar care nu cred ca se gaseste undeva altundeva decat la mine in biblioteca :p Pentru orice eventualitate, v-o spun, si din partea mea v-o si imprumut, in sistem din mana in mana (sau din posta in posta) cu singura rugaminte ca in final sa se intoarca la mine. Cartea se numeste Zeii prind soareci de Dimitrie Stelaru :)

Ps: administratorii sunt rugati sa modereze acest post daca cred ei de cuviinta ca e mai ok sa ramana o singura sugestie :)

Pupici si spor la citit!

Gratiela, aka fata verde :)

Memoriile unei gheise - impresii

Nu stiu cum stau lucrurile in cazul celorlalti dar eu, eu chiar aveam nevoie sa citesc "memoriile unei Gheise'. Lectura asta fost un fel de experienta pe care o pot compara cu usurinta cu un dus cu apa rece - exact ce au nevoie ingamfatii cand au ajuns sa creada ca le-au auzit, citit si interpretat cam pe toate.

Mi-am dat seama ca nu e asa, chiar deloc. Viata din Gion nu o pot compara cu nimic din ce cunosc fara a imi asuma riscul de a pierde, degrada sau accentua detalii, elemente sau componente culturale. Daca aparent e ceva ce am mai vazut eu si prin alte parti, in realitate e diferit. Imi permit si nu ezit sa trec peste previzibilitatea povestii in unele parti, putin conteaza chiar si faptul ca e rezultatul imaginatiei autorului si ca nu e cu adevarat 'memoriile unei gheise' asa cum sugereaza titlul cartii. Am siguranta ca amintirile gheiselor din Gion sunt cu mult mai expresive si cutremuratoare, viata bate filmul, viata bate imaginatia, nu?

Admit, si pe mine m-a plictisit putin partea de inceput, de du-te-vino, fara sa se intample nimic interesat, nemaiauzit sau cel putin altfel; mai apoi m-a captivat, m-a uimit, m-a cutremurat, m-a dezamagit si m-a bucurat.

E o carte despre viata, asa cum poate nu o cunoastem, e despre a accepta ce ti se ofera, a te multumi cu ce ai, a te lasa definit si a trai cu tine insuti.

E surprinzator cum toate personajele de aici lupta sa supravietuiasca individual fara a realiza ca pot trai armonios impreuna fara a se mai pune problema luptei pentru supravietuire. Si e agonic si trist cum pana si cea mai placuta si sincera relatie, cea dintre Chiyo si Pumpkin, se stinge si este inlocuita cu ura si tradare. Trec peste povestea de dragoste dintre Sayuri si the Chairman, nu e chiar tipul meu de poveste desi admit ca a fost bine gandita, imprevizibila chiar. Si cum tot am adus (prea putin) in vorba personajele cartii, nu pot sa nu imi exprim admiratia fata de Nobu, deosebit caracter, de-a dreptul cuceritor, in ciuda aparentelor.

Tin sa precizez cat de mult m-a ajutat filmul in completarea imaginii acestei povesti, se pare ca o parte a fost filmata chiar in Gion, fantastic lucru, plus ca a adus viata imaginilor fara culoare si textura din mintea mea, e chiar obligatoriu sa vedeti si filmul, chiar daca pe alocuri pierde multe detalii, ba chiar le cam transforma in ceva cu totul diferit.

Cam atatea am avut de spus, ma bucur ca am citit aceasta carte, e chiar un castig. Recomand.

Memoriile unei gheise... pareri la fix jumatatea cartii

Din pacate timpul zboara atat de repede, inca m-am trezit acum 3 zile ca trebuia sa incep noua carte, noroc ca a fost postata pe scribd... Mailul meu nu imi mai arata nici un mesaj de la voi, iar treburile cotidiene si nu numai aproape ca m-au transformat in robot. Dar revenind...

Am inceput cu elan si mult entuziasm, vazusem deja filmulul si desi mi se paruse putin sec, si parca derulat la prima viteza, luni dimineata la ora 6 am incarcat pdf-ul pe ebook si-am inceput, caci deh... o saptamana buna se cunoaste de luni dimineata :).

Cu fiecare pagina mi-a scazut etnuziasmul, nu mai sunt la fel de incantata ca atunci cand am vazut postat titlul noii carti. Mi se pare ca e scrisa asa cam prea in jurul cozii, desi actiunea pare derulata rapid, parca tot bate pasul pe loc, iar atmosfera... lipseste. Imi lipsesc pasajele care sa ma ajute sa reconstitui atmosfera anilor, sa nu uitam ca vorbim de timpul de dinaintea primului razboi mondial. Poate ca e de vina formatia mea, ca-mi plac mie descrierile de locuri care ma ajuta sa-mi imaginez si sa intru in atmosfera de atunci, dar prea sunt in prim plan gheisele si nimic in jur.

Cand eram mica mama ma punea sa desenez ce imi citise ea cu o seara inainte, probabil o poveste sau ceva. Daca ar trebui sa desenez acum o singura scena, nu cred ca as avea destul de multe informatii care sa imi lase imaginatia sa zboare; si de-aici imi permit sa cataloghez cartea fiind "putin seaca"... dar ramane totusi o carte buna.

Ma-ntorc... poate pana la pagina 501 imi schimb parerea. Spor la citit!

"Franny si Zooey" - Despre superficialitate si alte chestii

"Viciul suprem este superficialitatea", spunea Oscar Wilde in "De Profundis". O cunostinta de-a mea, nu dau nume, avea sloganul "Ignorant, dar fericit". Cred ca, intr-un fel, ambele sunt adevarate. In sensul ca persoanele inclinate spre introspectie au tendinta sa observe mai usor si neregulile din jurul lor, incompatibilitatea lor cu mediul, si sunt marcate mai profund de acestea. Fie se revolta (productiv sau autodistructiv), fie se plafoneaza. Sau, poate, la fel de adevarat, e ce spunea L. M. Montgomery (in traducere libera): "Cei ce se pot avanta spre cele mai mari inaltimi, pot si sa se scufunde in cele mai adanci abisuri, iar firile care simt bucuria cel mai intens sunt si cele care pot suferi cel mai acut". Ah, firea umana e uneori imposibil de complexa!

In cazul lui Franny, nu stiu daca se poate vorbi de despresie severa. Poate nici macar de depresie.  Mai degraba de criza inevitabila provocata de acumularea unui bagaj intelectual si spiritual la o varsta prea frageda pentru a sti cum sa-l foloseasca. Criza declansata in timpul facultatii, intr-o perioada de expansiune a universului cunoscut pana atunci, intr-un moment de confruntare cu alte valori (sau non-valori) si de necesitatea gasirii propriului loc in configuratia asta. E o situatie pe care o intampina, probabil, majoritatea tinerilor. Poate difera numai intensitatea cu care fiecare o simte. Si, intrucat ne este teama de necunoscut si avem nevoie de un sprijin, de un ghid, uneori acest moment critic se transforma intr-o cautare spirituala.

Mi-ar fi placut ca Salinger sa dezvolte mai mult subiectul. E mult prea profund si se termina oarecum in coada de peste, cu o povestioara pe care eu am gasit-o, sa ma iertati daca aveti alta parere, de prost gust. Ma refer la cea cu "Grasana". As fi vrut sa mi se dea niste indicii privind motivele pentru care si-a luat viata Seymour. Practic, toti fratii Glass au trecut prin asta si fiecare a reactionat diferit: Seymour s-a sinucis, Buddy s-a izolat, Zooey s-a adaptat. E oarecum o variatiune pe aceeasi tema cu "Jocul ielelor".

O, si, a propos, faza cu emisiunea de radio m-a dus cu gandul la The Royal Tenenbaums. Ok, ok, comparatia e deplasata...

As fi avut multe de comentat referitor la aspectele religioase, la ce implica rugaciunea. Sau la ce nu implica, mai bine zis (ii dau dreptate Laurei - Aproapealb, la afirmatia despre mantra). Sau despre ce inseamna strangerea comorilor in cer. Insa am observat ca mie imi e greu sa citesc postarile prea lungi. Asa ca voi da dovada de altruism si voi incheia aici :)

A doua tema de discutie

A doua temă de discuţie ar putea fi critica din vieţile noastre (atât cea pe care o facem cât şi cea pe care o obsevăm – din păcate – din plin în jurul nostru). Am remarcat foarte multă critică (nici măcar n-aş numi-o distructivă ci) inutilă în jurul meu. Foarte mulă lume se găseşte să comenteze pur şi simplu. Fără un alt alt scop decât critica în sine. Oamenilor le place să-şi manifeste critica şi dispreţul faţă de semeni. De exemplu am fost la un eveniment organizat în aer liber – o expoziţie canină. S-a găsit repede cineva să spună că nu e bună organizarea, că nu este delimitat bine traseul, că “aşa-i la noi”. Problema a fost că doar a criticat, nu a avut nicio observaţie constructivă. Sau altele: vai ce oribil e acel afiş de teatru sau ce bluză verde are respectiva. În general critica de tipul ăsta nu este raportată la o normă ci la opinia subiectivă a "criticului" care face din propria preferinţă etalon pentru judecarea (şi condamnarea!) celor din jur. Ce legătura are asta cu cartea? Păi are. Să vedem.

Dar ceea ce nu-mi place mie, e felul cum vorbeşti despre toţi oamenii ăştia. Vreau să spun că nu numai că dispreţuieşti valorile pe care le reprezintă - îi dispreţuieşti chiar pe ei. Prea faci din asta o chestiune personală. Dar când imi vorbeşti despre el [prof. Tupper], o faci de parcă părul lui ar fi inamicul tău numărul unu. Asta nu-i cinstit şi o ştii foarte bine. Dacă vrei să te războieşti cu sistemul, atunci treci la atac pentru că inamicu-i acolo, nu pentru că nu îţi place freza lui sau afurisita lui de cravată. (Zooey)

Critica vizează nu esenţa ci o formă inofensivă. Motivele şi mijloacele criticii sunt adevăratele probleme în caracterul oamenilor de azi. Nu ai cum să produci o modificare calitativă moral criticând o formă de exprimare, problema esenţială fiind faptul că această critică vizează exclusiv şi nedisimulat forma fără a o interesa dacă este legat de ceva mai profund. Astfel critica nu se îndreaptă de fapt asupra realităţii însăşi ci asupra modul în care credem noi că realitatea este sau am vrea să fie. Critica dispretuieste omul.

Omul nu se schimbă chiar aşa de mult între zece şi douăzeci de ani - la drept vorbind nici între zece şi optzeci.

Ce parere aveti despre critica? V-ati confruntat cu asa ceva? Cu persoane mereu nemultumite? In ce fel va exprimati critica? In ce fel se pot oamenii schimba?