The Book Club

propunere {urmatoarea carte}

2011-07-06T23:42:00.001+03:00

Cu destul de multa intarziere va propun si eu o cartulie, una dintre cartile mele de suflet: Spuma zilelor - Boris Vian. Pe foarte scurt, fara nici un fel de divulgare a actiunii, va spun doar ca Vian are talentul de a te plimba pe cei mai indepartati nori din cele mai indepartate galaxii ale imaginatiei. Ratiunea, logica si normalitatea nu mai exista, te poti astepta la orice, de la pesti care se plimba tacticos cu umbrela prin ploaie pana la oameni cu pielea albastra ce pot respira sub apa. Asteptati-va la orice si nu va asteptati la nimic :)

In cazul in care ati citit-o deja, sau vreti altceva, as mai propune una, cartea mea preferata din toate timpurile, dar care nu cred ca se gaseste undeva altundeva decat la mine in biblioteca :p Pentru orice eventualitate, v-o spun, si din partea mea v-o si imprumut, in sistem din mana in mana (sau din posta in posta) cu singura rugaminte ca in final sa se intoarca la mine. Cartea se numeste Zeii prind soareci de Dimitrie Stelaru :)

Ps: administratorii sunt rugati sa modereze acest post daca cred ei de cuviinta ca e mai ok sa ramana o singura sugestie :)

Pupici si spor la citit!

Gratiela, aka fata verde :)

Memoriile unei gheise - impresii

2011-06-30T23:52:00.004+03:00

Nu stiu cum stau lucrurile in cazul celorlalti dar eu, eu chiar aveam nevoie sa citesc "memoriile unei Gheise'. Lectura asta fost un fel de experienta pe care o pot compara cu usurinta cu un dus cu apa rece - exact ce au nevoie ingamfatii cand au ajuns sa creada ca le-au auzit, citit si interpretat cam pe toate.

Mi-am dat seama ca nu e asa, chiar deloc. Viata din Gion nu o pot compara cu nimic din ce cunosc fara a imi asuma riscul de a pierde, degrada sau accentua detalii, elemente sau componente culturale. Daca aparent e ceva ce am mai vazut eu si prin alte parti, in realitate e diferit. Imi permit si nu ezit sa trec peste previzibilitatea povestii in unele parti, putin conteaza chiar si faptul ca e rezultatul imaginatiei autorului si ca nu e cu adevarat 'memoriile unei gheise' asa cum sugereaza titlul cartii. Am siguranta ca amintirile gheiselor din Gion sunt cu mult mai expresive si cutremuratoare, viata bate filmul, viata bate imaginatia, nu?

Admit, si pe mine m-a plictisit putin partea de inceput, de du-te-vino, fara sa se intample nimic interesat, nemaiauzit sau cel putin altfel; mai apoi m-a captivat, m-a uimit, m-a cutremurat, m-a dezamagit si m-a bucurat.

E o carte despre viata, asa cum poate nu o cunoastem, e despre a accepta ce ti se ofera, a te multumi cu ce ai, a te lasa definit si a trai cu tine insuti.

E surprinzator cum toate personajele de aici lupta sa supravietuiasca individual fara a realiza ca pot trai armonios impreuna fara a se mai pune problema luptei pentru supravietuire. Si e agonic si trist cum pana si cea mai placuta si sincera relatie, cea dintre Chiyo si Pumpkin, se stinge si este inlocuita cu ura si tradare. Trec peste povestea de dragoste dintre Sayuri si the Chairman, nu e chiar tipul meu de poveste desi admit ca a fost bine gandita, imprevizibila chiar. Si cum tot am adus (prea putin) in vorba personajele cartii, nu pot sa nu imi exprim admiratia fata de Nobu, deosebit caracter, de-a dreptul cuceritor, in ciuda aparentelor.

Tin sa precizez cat de mult m-a ajutat filmul in completarea imaginii acestei povesti, se pare ca o parte a fost filmata chiar in Gion, fantastic lucru, plus ca a adus viata imaginilor fara culoare si textura din mintea mea, e chiar obligatoriu sa vedeti si filmul, chiar daca pe alocuri pierde multe detalii, ba chiar le cam transforma in ceva cu totul diferit.

Cam atatea am avut de spus, ma bucur ca am citit aceasta carte, e chiar un castig. Recomand.

Memoriile unei gheise... pareri la fix jumatatea cartii

2011-06-22T19:38:00.004+03:00

Din pacate timpul zboara atat de repede, inca m-am trezit acum 3 zile ca trebuia sa incep noua carte, noroc ca a fost postata pe scribd... Mailul meu nu imi mai arata nici un mesaj de la voi, iar treburile cotidiene si nu numai aproape ca m-au transformat in robot. Dar revenind...

Am inceput cu elan si mult entuziasm, vazusem deja filmulul si desi mi se paruse putin sec, si parca derulat la prima viteza, luni dimineata la ora 6 am incarcat pdf-ul pe ebook si-am inceput, caci deh... o saptamana buna se cunoaste de luni dimineata :).

Cu fiecare pagina mi-a scazut etnuziasmul, nu mai sunt la fel de incantata ca atunci cand am vazut postat titlul noii carti. Mi se pare ca e scrisa asa cam prea in jurul cozii, desi actiunea pare derulata rapid, parca tot bate pasul pe loc, iar atmosfera... lipseste. Imi lipsesc pasajele care sa ma ajute sa reconstitui atmosfera anilor, sa nu uitam ca vorbim de timpul de dinaintea primului razboi mondial. Poate ca e de vina formatia mea, ca-mi plac mie descrierile de locuri care ma ajuta sa-mi imaginez si sa intru in atmosfera de atunci, dar prea sunt in prim plan gheisele si nimic in jur.

Cand eram mica mama ma punea sa desenez ce imi citise ea cu o seara inainte, probabil o poveste sau ceva. Daca ar trebui sa desenez acum o singura scena, nu cred ca as avea destul de multe informatii care sa imi lase imaginatia sa zboare; si de-aici imi permit sa cataloghez cartea fiind "putin seaca"... dar ramane totusi o carte buna.

Ma-ntorc... poate pana la pagina 501 imi schimb parerea. Spor la citit!

"Franny si Zooey" - Despre superficialitate si alte chestii

2011-06-02T12:55:00.000+03:00

"Viciul suprem este superficialitatea", spunea Oscar Wilde in "De Profundis". O cunostinta de-a mea, nu dau nume, avea sloganul "Ignorant, dar fericit". Cred ca, intr-un fel, ambele sunt adevarate. In sensul ca persoanele inclinate spre introspectie au tendinta sa observe mai usor si neregulile din jurul lor, incompatibilitatea lor cu mediul, si sunt marcate mai profund de acestea. Fie se revolta (productiv sau autodistructiv), fie se plafoneaza. Sau, poate, la fel de adevarat, e ce spunea L. M. Montgomery (in traducere libera): "Cei ce se pot avanta spre cele mai mari inaltimi, pot si sa se scufunde in cele mai adanci abisuri, iar firile care simt bucuria cel mai intens sunt si cele care pot suferi cel mai acut". Ah, firea umana e uneori imposibil de complexa!

In cazul lui Franny, nu stiu daca se poate vorbi de despresie severa. Poate nici macar de depresie. Mai degraba de criza inevitabila provocata de acumularea unui bagaj intelectual si spiritual la o varsta prea frageda pentru a sti cum sa-l foloseasca. Criza declansata in timpul facultatii, intr-o perioada de expansiune a universului cunoscut pana atunci, intr-un moment de confruntare cu alte valori (sau non-valori) si de necesitatea gasirii propriului loc in configuratia asta. E o situatie pe care o intampina, probabil, majoritatea tinerilor. Poate difera numai intensitatea cu care fiecare o simte. Si, intrucat ne este teama de necunoscut si avem nevoie de un sprijin, de un ghid, uneori acest moment critic se transforma intr-o cautare spirituala.

Mi-ar fi placut ca Salinger sa dezvolte mai mult subiectul. E mult prea profund si se termina oarecum in coada de peste, cu o povestioara pe care eu am gasit-o, sa ma iertati daca aveti alta parere, de prost gust. Ma refer la cea cu "Grasana". As fi vrut sa mi se dea niste indicii privind motivele pentru care si-a luat viata Seymour. Practic, toti fratii Glass au trecut prin asta si fiecare a reactionat diferit: Seymour s-a sinucis, Buddy s-a izolat, Zooey s-a adaptat. E oarecum o variatiune pe aceeasi tema cu "Jocul ielelor".

O, si, a propos, faza cu emisiunea de radio m-a dus cu gandul la The Royal Tenenbaums. Ok, ok, comparatia e deplasata...

As fi avut multe de comentat referitor la aspectele religioase, la ce implica rugaciunea. Sau la ce nu implica, mai bine zis (ii dau dreptate Laurei - Aproapealb, la afirmatia despre mantra). Sau despre ce inseamna strangerea comorilor in cer. Insa am observat ca mie imi e greu sa citesc postarile prea lungi. Asa ca voi da dovada de altruism si voi incheia aici :)

A doua tema de discutie

2011-05-18T22:09:00.004+03:00

A doua temă de discuţie ar putea fi critica din vieţile noastre (atât cea pe care o facem cât şi cea pe care o obsevăm – din păcate – din plin în jurul nostru). Am remarcat foarte multă critică (nici măcar n-aş numi-o distructivă ci) inutilă în jurul meu. Foarte mulă lume se găseşte să comenteze pur şi simplu. Fără un alt alt scop decât critica în sine. Oamenilor le place să-şi manifeste critica şi dispreţul faţă de semeni. De exemplu am fost la un eveniment organizat în aer liber – o expoziţie canină. S-a găsit repede cineva să spună că nu e bună organizarea, că nu este delimitat bine traseul, că “aşa-i la noi”. Problema a fost că doar a criticat, nu a avut nicio observaţie constructivă. Sau altele: vai ce oribil e acel afiş de teatru sau ce bluză verde are respectiva. În general critica de tipul ăsta nu este raportată la o normă ci la opinia subiectivă a "criticului" care face din propria preferinţă etalon pentru judecarea (şi condamnarea!) celor din jur. Ce legătura are asta cu cartea? Păi are. Să vedem.

Dar ceea ce nu-mi place mie, e felul cum vorbeşti despre toţi oamenii ăştia. Vreau să spun că nu numai că dispreţuieşti valorile pe care le reprezintă - îi dispreţuieşti chiar pe ei. Prea faci din asta o chestiune personală. Dar când imi vorbeşti despre el [prof. Tupper], o faci de parcă părul lui ar fi inamicul tău numărul unu. Asta nu-i cinstit şi o ştii foarte bine. Dacă vrei să te războieşti cu sistemul, atunci treci la atac pentru că inamicu-i acolo, nu pentru că nu îţi place freza lui sau afurisita lui de cravată. (Zooey)

Critica vizează nu esenţa ci o formă inofensivă. Motivele şi mijloacele criticii sunt adevăratele probleme în caracterul oamenilor de azi. Nu ai cum să produci o modificare calitativă moral criticând o formă de exprimare, problema esenţială fiind faptul că această critică vizează exclusiv şi nedisimulat forma fără a o interesa dacă este legat de ceva mai profund. Astfel critica nu se îndreaptă de fapt asupra realităţii însăşi ci asupra modul în care credem noi că realitatea este sau am vrea să fie. Critica dispretuieste omul.

Omul nu se schimbă chiar aşa de mult între zece şi douăzeci de ani - la drept vorbind nici între zece şi optzeci.

Ce parere aveti despre critica? V-ati confruntat cu asa ceva? Cu persoane mereu nemultumite? In ce fel va exprimati critica? In ce fel se pot oamenii schimba?

Opinii si prima tema de discutie

2011-05-17T22:37:00.002+03:00

Am citit cartea în două sesiuni difeite şi separate de o perioadă relativ lungă de timp. (Însemnările ce urmează le-am făcut pe parcursul citirii). În primul rând, citind secţiunea “Frany” am avut un sentiment destul de ciudat pe care nu l-am mai experimentat la nicio carte – aveam impresia că citesc retrospectiv, că citesc “în urmă” ceva trăit şi uitat. Cred că e vorba de universalitatea simţămintelor discutate de Franny. Şi anume ea era vocea tutror acelora asupra cărora se făceau presiuni pentru a avea o carieră de succes, pentru a nu da greş, pentru a face ceea ce era “de datoria” unui student. Nu puteam să nu simt acel iz american de “be number one”. Aşadar Frany se exprima împotriva luptei afirmării de sine cu orice preţ, împotriva egocentrismului. Mi-a plăcut în acest context ceea ce îi scria Buddy lui Zooey “Tot ceea ce faci fă cu toată fiinţa ta”.

Suntem cu toţii nişte imbecili că ne lăsăm duşi de val şi uităm de lucrurile esenţiale. Orice lucru care se întâmplă pe lumea asta îl raportăm mereu la propria noastră persoană, la eul nostru afurisit.

“Zooey” am citit-o la distanţă de vreo 2 săptămâni, pe parcursul a două zile. Faptul remarcabil este că deşi s-ar putea spune că în carte “nu se înâmplă mai nimic” aceasta nu este deloc plictisitoare. Secretul cred că stă în abundenţa dialogului însă nu atât prin constrcţia acestuia spre o finalitate clar avută în vedere de autor, nu pare a vrea să ducă cititorul undeva, spre anumite concluzii. Ci pare că se desfăşoară la momentul citirii, cititorul fiind complet absorbit în scenă. Acest efect este obţinut prin descrierile decorului şi prin cearea familiarităţii cu personajele prin atenţia la detalii, la reacţiile personajelor, la mimica lor, la starea psihologică.

Maximum sweetnes, Franny on Bloomberg:

Nu-i aşa că-i drăgăstos? Niciodată nu l-am văzut aşa drăgăstos.Mângâie-l Zooey! Uite ce drăgălaş e. Ia mângâie-l.

O temă de discuţie ar putea fi “comoara” care apare în carte.

Potrivit unei logici elementare, nu-i absolut nicio deosebire între un om ahitat după comori materiale – sau chiar intelectuale – şi unul avid după comori spirituale. Comoara e comoară, ce naiba! (Zooey)
Simplul fapt că nu mă mulţumesc cu orice – că îmi doresc iluminare sau pace în loc de bani, sau prestigiu social sau celebritate ori altceva de genul ăsta – nu înseamnă că nu-s la fel de egoistă şi de preocupată de propria mea persoană ca toţi ceilalţi. (Franny)

Pare că logica e corectă: fie că alergi după X, fie că alergi după Y, tot aia e – alergi după ceva, eşti lacom, vrei să acaparezi. Acest lucru pare să fie văzut în acelaşi fel de Franny si Zooey. Eu însă cred că este evident că nu este acelaşi lucru să vrei de exemplu pace sau să vrei bani. Mai bine o masă sărăcăcioasă cu verdeţuri şi pace decât o masă îmbelşugată cu ceartă scrie undeva.(Să fie vorba despre atitudinea pe care o ai în timp ce îţi urmezi ţelul? Adică vrei cu disperare faimă sau pace sau bani. Îţi faci un idol astfel. Nu cred.) Eu cred că mai degrabă cheia înţelegerii acestei chestiuni stă în filosofia de viaţă cu care cei doi au fost crescuţi şi anume aceste firmaţii sunt făcute dintr-o perspectivă budistă asupra lumii. Budismul spune că problema cea mai mare a omului (spre deosebire de creştinism care spune că este păcatul) este dorinţa. Omul îşi doreşte şi astfel ia naştere suferinţa. Astfel mântuirea este după cum urmează: opreşte-ţi dorinţa, neag-o şi astfel suferinţa va dispărea. Dorinta e rea. Vrei bani şi nu îi ai. Ai o durere cumplită de cap şi îţi doreşti să înceteze. Nu îţi mai dori bani şi vei fi mulţumit cu ceea ce ai. Nu te mai gândi la durerea de cap, ignor-o şi aceasta nu te va mai deranja. De aceea cred că cei doi (şi implicit autorul?) pun egalitate între orice fel de “comori” deoarece ei cred că dorinţa este ceva rău. Creştinismul nu este aici înţeles, se ratează smnificaţia lui, deoarece esenţa acestuia nu poate fi redusă la o mantră, la repetiţia unor cuvinte. Creştinismul nu este să faci ceva (fie că spui o rugăciune pentru a te lumina) ci o relaţie. La sfârşitul cartii Zooey pare să Îl prezinte pe Isus conform Evangheliilor. Rugăciunea este pentru asigurarea prezenţei lui Cristos.

Voi ce credeti despre comori?

(Am postat si pe blogul cel nou. Unde suntem?) :)

Despre curajul de a fi un nimeni (Idei la mijloc de carte)

2011-05-01T14:50:00.014+03:00

Voi incepe postarea prin a va spune ca am gasit o modalitate foarte usoara de a citi cartea Franny si Zooey. Nu am reusit sa o cumpar si linkul de pe scribd avea un format tare greu de citit, insa am gasit-o pe Wattpad si de aici merge foarte repede si relaxant, desi nu sunt nici eu adepta cititului online. Daca vreti sa-i dati o sansa, intrati aici.

Romanul lui Salinger m-a surprins placut inca din primele pagini, in care am aflat cate ceva despre cartea pe care o citeste Franny. Am fost uimita sa vad ca Salinger, autor american, stia de o cartulie religioasa anonima a unui taran rus, cartulie pe care am citit-o si o am si eu.

Am aflat de Pelerinul rus din Jurnalul fericirii al lui Steinhardt, unde era descrisa ca o carte care ori te schimba pentru totdeauna, ori te lasa indiferent. Descrierea facuta de Steinhardt Pelerinului rus pare a se potivi si in romanul lui Salinger, cartea schimband intreaga perspectiva a lui Franny.

Pentru ca sunt abia la mijlocul cartii, nu imi voi spune parerea de ansamblu, ci ma voi concentra pe niste fragmente care m-au impresionat cum nu multe carti reusesc.

M-a atras in mod special argumentarea lui Franny pentru renuntarea la teatru si pledoaria sa pentru curajul de a fi un nimeni.

"Mai intai de toate, mi s-a parut tare de prost-gust sa doresti sa joci pe scena. Vrea sa zic ca faci atata parada de propria ta persoana. Nu mai puteam suporta, cand jucam intr-o piesa, sa raman in culise la sfarsitul spectacolului. Toata multimea aia de infumurati care alearga de colo-colo si se cred teribil de generosi si afectuosi. Care se pupa-n bot cu toata lumea si se fataie peste tot cu fetele lor sulemite, dar se caznesc sa para grozav de naturali si de binevoitori cand vin prietenii in culise sa te vada. Pur si simplu nu mai puteam suporta.

[...]

- Eu atata stiu - ca o sa-mi pierd mintile. Sunt satula de atata egocentrism. Al meu si-al tuturor celorlalti. Sunt satula de toti aceia care vor s-ajunga ceva, sa faca fapte mari si asa mai departe, sa devina interesanti. E dezgustator, sau ca da.

[...]

-Ma tem ca tin prea mult sa intru-n competitie, asta ma sperie pe mine. De-aia m-am retras de la Sectia de teatru. Daca sunt asa de obisnuita sa accept valorile celorlalti si daca imi plac aplauzele si-mi place sa ma ridice lumea-n slavi, asta nu-nseamna ca-i un lucru bun. Mi-e rusine. [...]

M-am saturat sa nu am curajul sa fiu, pur si simplu, un nimeni. Mi-e lehamite de mine insami si de toti ceilalti care vor, intr-un fel sau altul, sa rupta inima targului."

M-am identificat mult cu personajul Franny, de la lehamitea de propriul egocentrism pana la sentimentul de innebunire si sunt prinsa acum intre paginile cartii, pentru a-i afla finalul.

Ideile ei m-au trimis la Noica, in De caelo:

"“Mare” e un termen de-al constiintelor orgolioase, cele care in mod obisnuit sfarsesc la deznadejde, intrucit s-au masurat fara rost cu lucrurile de masura carora nu sunt. Absurditatea vointelor de azi e tocmai ca nazuiesc catre mare.

[...]

„Mai putin“ ar insemna faptul mai mic, mai fara rasunet, pentru mai putini, pentru unul singur chiar. Si aceasta ar fi: a nu proclama intotdeauna reforma noastra, ci a o vietui. “

Astfel, consider cartea lui Salinger (in prima ei jumatate, cat am parcurs pana acum) un manifest pentru mic, pentru vietuire in loc de vorba si pentru dezbracarea de noi insine.

Sa avem curajul de a fi un nimeni!

De citit: Franny si Zooey -J.D.Salinger

2011-04-22T22:35:00.004+03:00

Dragi cititori,
Am revenit mai repede decat am fi crezut si noi cu urmatoarea carte pe care o vom citi impreuna, precum si cu un nou regulament care ne va ajuta sa ne alegem mai repede si mai bine cartile.

Pe rand, fiecare din noi va propune o carte care va trebui sa respecte niste criterii, o va descrie pe scurt ca sa ne motiveze si sa ne convinga de calitatea acesteia, dupa care o vom citi cu totii. Astfel, nu mai irosim timpul cu propuneri si voturi si nu mai riscam sa citim carti slabe.

Persoana care a propus ultima carte va numi urmatorul membru al clubului care va decide ce citim.
Criteriile de baza pe care trebuie sa le indeplineasca o carte propusa de voi sunt: promovarea unor principii pozitive si criteriul calitatii.

Pentru ca Anca.d a fost prima propunatoare si ne-a convins cu descrierea sa, vom citi in continuare cartea recomandata de ea: Franny si Zooey -J.D.Salinger

Aici este descrierea Ancai:

"Pe foarte scurt, Franny are o criza spirituala si Zooey o ajuta sa vada cum stau de fapt lucrurile. Per ansamblu, Salinger atinge lucruri interesante prin cele citeva personaje, dar pentru mine, miezul cartii a stat mai mult in partea a doua, in discutia cu Zooey. La momentul respectiv, m-a dus cu gindul si la Steinhardt. Mi-a placut si ca totul e destul de simplu si static, in sensul ca sunt scene lungi in aceeasi incapere, ceea ce eu nu am mai intilnit in nicio carte pina acum. Pentru mine a fost captivant. Este o carte deosebita, cu invataminte si cred ca se pot crea si discutii.
Imi pare rau ca acum am cartea imprumutata si nu pot spicui din ea unul/doua paragrafe.
Poate mai ajuta si ce scrie aici: http://www.shmoop.com/franny-and-zooey/franny-glass.html"

Termenul de citire si discutii este de o luna, pana in 22 mai 2011.

Cartea poate fi gasita la 12 ron pe elefant.ro sau gratuit pe wattpad (editare ulterioara) si la biblioteci. :)

Va asteptam parerile, citatele preferate si intrebarile pe marginea cartii. Iar de la tine, Anca, asteptam sa ne spui cine vrei sa propuna urmatoarea carte de citit impreuna.

Multumiri Ancai si lui Dia pentru implicare si idei. Ce ne-am face fara ele? :)

Sa aveti sarbatori luminoase si pofta de citit! :)

Cum sa facem din clubul de carte un club in care se citeste

2011-04-18T13:09:00.005+03:00

Dragi si drage,

Am inceput clubul cu mult entuziasm, dar pe parcurs cei mai multi dintre noi l-au pierdut. Dovada? La ultima carte tratata pe Book Club este o singura recenzie (si indraznesc sa cred ca un singur cititor).

Din punctul meu de vedere, motivul pierderii entuziasmului pt clubul de carte nu e greu de vazut. Lista noastra de carti e tare neinteresanta. Mie personal nu mai imi place aproape nicio propunere (si banuiesc ca nici voua, din moment ce nu cititi) si nu vad sensul petrecerii urmatorului an citind niste carti "din obligatie", carti pe care nu le-as fi citit altfel niciodata si din care nu gasesc nimic bun.

Am vorbit si cu Dia si am decis sa facem un alt sistem de selectare a cartilor care vor fi citite.

Pentru ca eu am initiat book clubul, va voi spune si ce viziune am avut initial legata de acesta. Am visat sa citim impreuna carti deosebite, interesante, care provoaca discutii, care ne imbogatesc si schimba ceva din persoana noastra. Pentru mine acestea sunt cartile adevarate.

Astfel, vom sterge toata lista cu propunerile vechi si vom astepta propuneri noi, sub o alta forma.

Fiecare persoana care vrea sa propuna o carte trebuie sa fie foarte bine documentata in legatura cu ceea ce propune (eu as zice chiar ca e bine sa fi citit cartea) si trebuie sa scrie un paragraf de motivare in care sa ne convinga de ce merita citita cartea respectiva. Includeti aici si genul cartii. (Nu spulberati misterul cartii in acest paragraf!) Din cartile propuse vom alege apoi cateva care sunt cu adevarat tentante si pe acelea le vom citi cu drag.

De asemenea, este necesar ca propunerile voastre sa fie usor de gasit la biblioteci sau in format online.

Acestea fiind spuse, astept cu mult interes propunerile voastre (in postari de sine statatoare) si parerile despre propunerile celorlalti.

Zgomot putin

2011-04-09T10:55:00.001+03:00

Am văzut povestea din romanul lui Faulkner ca privind printr-un geam aburit şi fragmentat. După primele pagini am fost sceptic că am să înţeleg ceva însă am fost surpins de modul în care se compunea povestirea pe parcurs. Unele momente au fost greu digerabile şi greu de înţeles şi ma întreb dacă nu chiar şi autorul a fost la un momendat încurcat de propria-i scriitură (parcă era aşa: Quentin pune o scrisoare în haină şi una în cutia poştală – apoi se urcă în autobuz – alte chestii – coboară şi îşi duce mâna la buzunarul cu scrisori).

Mi-a plăcut poezia de pe alocuri: Caddy miroasea ca pomii sau lumina scădea încet fără să-şi schimbe calitatea, ca şi cum eu şi nu lumina m-aş fi schimbat pierzându-mi puterea.

Am găsit şi o metaforă extraordinară care pare să exprime esenţa destinului acestei familii (un destin tragic, negru, din care nu mai rămâne nimeni; o familie tristă, perisabilă din care nu mai rămâne nimic, generaţiile urmând aceaşi spirală implacabilă):

Ferestrele noastre erau întunecate. La intrare nu era nimeni. Când am intrat am mers până lângă peretele din stânga dar nu era nimeni; doar scările arcuindu-se în sus în umbră, ecourile paşilor generaţiilor triste ca praful uşor peste umbre, paşii mei trezindu-i ca praful, ca lin apoi să se aşeze iarăşi.

Un alt citat interesant: Banii n-au valoare, contează doar cum îi cheltuieşti.

Are cineva alte idei?

Lectura pentru luna martie si sugestii

2011-02-28T14:42:00.000+02:00

Iata ca vine primavara si anotimpul vernal este cel mai potrivit pentru reorganizari. Se simte nevoia si in clubul nostru de carte, care deja are 8 luni (sa ne traiasca!), dar e inca versiunea beta :). Incercam sa gasim solutii convenabile pentru toti. Asa ca vin cu cateva sugestii de la lume adunate:

Intrucat pasul precedent a fost un pic ambiguu, o combinatie de vot-propunere si schimbare de propuneri, cineva a venit cu ideea de a face o lista alfabetica a titlurilor deja existente si de a le citi pe rand, pana la epuizare (a listei, nu a cititorilor). Dupa ce terminam toate cartile de citit, facem o alta lista. Astfel economisim timpul pe care il pierdem pe votare. Daca sunteti de acord cu aceasta metoda, o vom aplica dupa citirea titlului votat acum, "Zgomotul si furia" de William Faulkner.
Am facut o sectiune numita "Biblioteca". Este un cont de Scribd unde ar fi frumos sa incarcam varianta electronica a ceea ce citim pentru cei care nu au la dispozitie cartea tiparita. Unele titluri sunt mai greu de gasit, asa ca va rog sa scanati, daca este posibil, cartea si sa o trimiteti pe adresa clubului, astfel incat sa o incarcam in biblioteca.
In legatura cu timpul acordat fiecarui titlu, caci si aici pierdem timp votand, va propun ca celor sub 200 de pagini sa le fie alocate 3 saptamani, iar celor peste 200 pagini - o luna. E suficient timp, iar noi, cand trecem la avizier titlul urmator, stim imediat care este termenul.
A propos de avizier, el s-a mutat pe Twitter, asa ca abonati-va ca sa aflati in timp real noutatile!
Dupa cum spuneam, au trecut deja 8 luni si am sentimentul ca nu ne prea cunoastem. Am discutat cu Aproapealb posibilitatea mutarii clubului pe o platforma tip forum pentru a beneficia de mai mult spatiu de discutie. Unii se tem de prea multa "vizibilitate". Poate gasim ceva mai privat. Inca nu stim, inca ne familiarizam cu tehnica de pe forumuri, doar va intrebam daca va surade ideea.

Concluzie: Citim si comentam "Zgomotul si furia" de William Faulkner timp de o luna (are peste 300 de pagini) si asteptam, intre timp, impresiile voastre cu privire la sugestiile de mai sus.

Citit de primavara

2011-02-16T14:02:00.008+02:00

Daca va intrebati la ce se refera titlul, ei bine, cred ca primavara aceasta nu vor inflori doar florile, ci si cartile. Astfel, desi iarna aceasta am hibernat putin cu Book Club-ul, ne intoarcem plini de energie si de ...carti de citit. :)

Aici sunt propunerile ramase, din care fiecare dintre voi trebuie sa voteze una lasand un comentariu la acest post:

Padurea norvegiana – Haruki Murakami
Portocalele nu sunt singurele fructe - Jeanette Winterson
Lituma in Anzi - Mario Vargas Llosa
Middlesex - Jeffrey Eugenides
Portocala mecanică - Anthony Burgess
Scafandrul si fluturele - Jean-Dominique Bauby
Femeia in rosu - Mircea Nedelciu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies
Impăratul Muştelor - William Golding
Mirona - Cella Serghi
Oscar si Tanti roz - Eric Emmanuel Schmitt
Toate numele - Jose Saramago
Zgomotul si furia - William Faulkner
Harta iubirii - Ahdaf Soueif
Biblia - Noul Testament
Knulp - Hermann Hesse
Când greierii plâng - Charles Martin
Coridoare de oglinzi - Ana Blandiana
Mataniile - Florence L. Barclay
Panza de paianjen - Cella Serghi

Daca doriti sa va schimbati propunerea, lasati un comentariu aici cu noua carte propusa.

Votati cartea pe care vreti sa o citim pana miercuri, 23 februarie.

* Dat fiind faptul ca propunerile se mai schimba in aceasta perioada, se pot schimba si voturile.

Despre frumos- "Portretul lui Dorian Gray"

2011-01-22T19:53:00.005+02:00

"Portretul lui Dorian Gray" vorbeste despre frumos. Fie asternut pe chip, fie pe panza, pe foaie, frumosul este vazut ca o necesitate a sufletului pentru a ramane viu.

Mi-am adus aminte de personaj intr-o seara, cand aruncandu-mi ochii intamplator pe oglinda, mi-am vazut chipul ce arata parca dintr-o data maturizat. M-am cutremurat in sinea mea si mi-am dat seama atunci cat de adevarat este versetul acela din Proverbele care spune ca frumusetea este trecatoare. Fiecare din noi doreste sa-si pastreze frumusetea. Dar deseori m-am mustrat in sinea mea si mi-am spus ca daca frumusetea nu se gaseste in mine, nu o voi gasi nici pe chipul meu. Pentru ca ce nu a stiut Dorian, eu am invatat in cativa ani. Frumusetea fizica paleste in fata unei frumuseti a sufletului.

Recunosc ca pe ici pe colo m-am indentificat cu ambele personaje. Pe de o parte, fiinta mea ascunde un Dorian Gray, mereu dornic de a ramane frumos pe dinafara, iar pe de alta ascunde un Basil Hallward care oglindeste sufletul sau in creatie, care vrea sa lase o urma de frumos in lume.

Despre arta lui Dorian Gray

2011-01-10T23:02:00.005+02:00

Multe ar fi de zis despre învăţămintele lordului Wotton către mai tânărul său discipol, domnul Gray, dar evident că nu sunt general valabile, la fel cum şi arta place sau nu, are suflet sau nu.

Am ţinut tare mult să citesc cartea asta după ce am văzut ultima ecranizare şi după ce o bună prietenă mi-a spus că este un manifest pentru artă. Filmul m-a dezamăgit în oarece măsură, manifestul m-a încântat. Parcursul domnului Gray pare la fel de imposibil de crezut şi de înţeles precum nopţile pierdute de un artist în căutarea culorii perfecte.

Frumuseţea artei constă în frumuseţea sufletului artistului care a creat-o. În operele de artă sunt bucăţi din artist, bucăţi din omul care a creat acea operă.

Opinii - Potretul lui Dorian Gray

2010-12-28T10:23:00.004+02:00

Pe scurt cartea mi se pare oarecum simetrică având două capete foarte bune şi un mijloc destul de plicticos. Partea de început, primele dialoguri dintre tineri este fascinantă, pe alocuri m-a făcut să mă gândesc la dialogurile lui Platon. Sfârşitul este de asemenea fabulos – ma refer la ideile exprimate pe ultimele pagini.

Redau mai jos câteva gânduri aşa cum le-am scris la momentul citirii pasajelor respective.

Modul în care apare ruptura între Dorian Gray şi Sibyl Vane cred că nu trebuie supra-analizat şi este cât se poate de simplu. Nu trebuie căutat un vinovat între cei doi: pur şi simplu nu erau făcuţi unul pentru altul. Fata era complet singură înainte de a-l întâlni pe Dorian, trăiat într-o lume urâtă în care nu avea idealuri, nu avea vise personale. Trăia o viaţă mărginită, singurul loc în care îşi găsea implinirea era scena deoarece acolo îşi găsea refugiul în fiecare poveste pe care o juca. Pe scenă arată ce putea fi, era locul în care se descătuşa. Dorian o vede pe scenă şi o iubeşte pentru frumuseţea ei şi pentru modul în care se exprimă pe scenă. Modul în care simte că poate fi împlinită dragostea dintre ei este de a se căsători cu ea şi de a-i asigura tot ceea ce are nevoie pentru a-şi urma visul: actoria. Doreşte să îi asigura o carieră strălucită. Deoarece actoria îi revela fiinta asa cum era, el asta dorea să împlinească, era parte a pasiunii lui. Sibyl în schimb, în momentul în care se îndrăgosteşte de ea, pierde orice interes pentru altceva decât Prinţul Fermecat şi vede că totul este meschin în comparaţie cu dragostea lui. De aceea se dezice de arta ei. Şi aici intervine ruptura. Vedem registre diferite de percepţie şi de acţiune. Nimeni nu a greşit, Dorian însă pare crud. Ar părea în acest moment că dragostea lui a fost reală deoarece îi pasă de ea. (Com. ulterior: poate fi vorba de vanitate, ca şi cea de la sfârşitul cărţii?) Sinuciderea Sibylei probabil a fost concepută sub influenţa tragismului shakespearian însă modul de punere în aplicare e lipsit de originalitate. Sinuciderea ridică două cauze: fie dorinţa de a-l pedepsi pe Dorian fie lipsa de sens a propriei vieţi. Rezultă o foarte şubredă dragoste între cei doi.

Transformarea lui Dorian Gray mi se pare neverosimilă. Cum s-a ajuns de la neprihănitul cu bucle aurii care determina noi abordări artistice la bruta fără inimă însetată după lux şi sânge? Acel mijloc plicticos al cărţii nu conţine aproape deloc descieri ale păcatelor lui. Frumuseţea artei este legată de decadenţa spiritului şi a moralităţii. Dar este corectă această abordare a autorului? A-i atribui în mod gratuit lui Dorian Gray toate mizeriile întâmplate de-a lungul istoriei constituie o imagine grotescă. De ce o societate (cea contemporană lui Wilde) şi întruchipată aici de D. Gray, este vinovată de întreaga istorie a imoralităţii şi a desfrânării? Probabil nici nu poate fi vorba de atingerea unui maxim al degradării darămite de o sumarizare a păcatelor civilizaţiilor.
Ceea ce urmează în carte este plictisitor şi nu găsesc o devenire a personajului ci acesta pare să împlinească un destin morbid; Dorian pare a acţiona sub imperiul unui destin implacabil, a unui dat de care nu poate scăpa.

Uciderea lui Vane pare să înlăture orice posibil act de pocăinţă autentică. Este al doilea moment al cărţii când m-am gândit la filmul Match Point.

Finalul este genial şi cred că oricare altul ar fi fost complet ratat. Dar ultimele pagini merită o recenzie separată.

Portretul lui Dorian Gray

2010-11-22T22:48:00.004+02:00

Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde) este urmatoarea carte pe care o vom citi si discuta impreuna. Poate fi citita online accesand acest link: http://www.scribd.com/doc/27100274/Portretul-Lui-Dorian-Gray

Avand in vedere ca are 270 de pagini, cat timp credeti ca ar trebui sa-i alocam?

Propuneti o noua carte pentru citire

2010-11-16T18:33:00.006+02:00

Imi cer scuze pentru intarzierile din programul nostru de citit. Rapusa de amigdalita, febra si dureri de cap nu am mai organizat nimic pe aici. Dar uite ca astazi am revenit si va astept pe toti cu un vot pentru cartea pe care doriti sa o citim in continuare.

Propunerile ramase sunt:

Padurea norvegiana – Haruki Murakami
Portocalele nu sunt singurele fructe - Jeanette Winterson
Lituma in Anzi - Mario Vargas Llosa
Middlesex - Jeffrey Eugenides
Portocala mecanică - Anthony Burgess
Ben Hur - Lew Wallace
Femeia in rosu - Mircea Nedelciu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies
Impăratul Muştelor - William Golding
Mirona - Cella Serghi
Oscar si Tanti roz - Eric Emmanuel Schmitt
Toate numele - Jose Saramago
Zgomotul si furia - William Faulkner
Harta iubirii - Ahdaf Soueif
Vechiul Oras Imperial - Yasunari Kawabata
Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde
Domnisoara Christina - Mircea Eliade
Tu - al meu - Erri de Luca
Coridoare de oglinzi - Ana Blandiana

Deadline pentru vot: Duminica, 21 noiembrie 2010

Ce facem cu Jurnalul unei fete greu de multumit?

2010-11-10T21:07:00.003+02:00

Mai multe persoane au sugerat sa nu mai citim Jurnalu unei fete greu de multumit (Jeni Acterian) sau sa comentam doar fragmentul audio, deoarece e o carte mai greu de gasit la biblioteci si cu un numar mare de pagini.

Ce parere aveti? Citim cartea aceasta sau o votam pe urmatoarea?

Despre omul frumos –pledoarie despre viaţă aşa cum ar trebui ea traită

2010-11-08T09:41:00.005+02:00

“Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el ţâşneşte, în aparenţă, într-un gest mic, iar gestul acela, pentru tine, este izbăvitor şi-ţi persistă în suflet toată viaţa, ca o icoană.”

“Ne-a luat parteneri în a face lumea asta pană la veacul veacurilor. Din punct de vedere teologic, aceasta se numeşte raport teandric. Este un lucru extraordinar: eu sunt partenerul lui Dumnezeu! Deci, nu un lucru de infatuare. Ţi s-a dat un lucru extraordinar; şi atunci mintea se dezrobeşte, pentru că tu eşti partenerul lui Dumnezeu. Dar, dacă tu – primul animal pe care l-a dresat omul a fost omul – te laşi dresat şi biciuit de către fratele tau omul şi ai ales să fii victimă, atunci Dumenzeu nu te mai ajută. Pe când, dacă tu alegi să fii partenerul lui Dumezeu, toate lucrurile astea dispar, eşti liber.”

După lectura cărţii cuvintele spuse de mine par sărace, lipsite de substanţă. în raport cu însufleţirea care ţâşneşte din carte. O să încerc să explic cum am văzut eu cartea. Am văzut-o, aşa cum am spus, ca pe o pledoarie pentru o viaţă trăită altcumva, în care lumea e percepută alminteri, o lume în care fiecare clipă e trăită intens, atent şi doare, o lume în care totul are sens şi valoare.În “Scrisori imaginare” Paler spunea:” Există, poate, o clipă în viaţa fiecăruia când vede limpede că nu negaţia era rostul lui". Cred cu tărie că este vorba de lumea percepută după acest moment de luciditate. O lume care se aseamănă, probabil, cu lumea văzută de Pavel după întâlnirea de pe drumul Damascului.

Un om frumos intr-o Romanie profunda

2010-11-02T09:56:00.002+02:00

Mai intai de toate, vreau sa multumesc celui/celei care a propus acesta carte. Pentru mine, cel putin, a fost o surpriza sa descopar cum scrie (descrie) Dan Puric, parca numai pe intelesul meu, ce se intampla in Romania mea. Nu am mai nimic cu care sa ma scuz de totala dezinformare in care ma lafai de cand ma stiu in ceea ce priveste politica, economia situatia tarii in general. Niciodata nu ma uit la televizor sa vad stiri ingrozitoare despre oameni, natiuni, guverne. Mai bine spus, sunt omul care inchide televizorul. N-am vazut in viata mea o emisiune de stiri de la cap la coada si, deasemenea, n-am citit vreodata un ziar intreg care informeaza despre situatia acestei tari la vreun moment dat in istoria ei contemporana. Ignoranta mea are o sigura motivare, aceea de a ma lasa sa traiesc fericita cu eaJ Prefer sa raman optimista, sa-mi vad de viata mea, sa ma preocup de lucruri vesele si sanatoase decat sa fiu zilnic conectata la toate catastrofele de pe lume. Si am trait mult si bine asa, concentrata pe rasarituri de soare, habar n-avand ce se petrece in jurul meu. Puteti sa ma condamnati, aveti tot dreptul, eu doar v-am marturisit cu toata sinceritatea ce fel de roman sunt: unul neutru, optimist, care se concentreaza pe a trai.

Inainte de orice alte afirmatii, trebuie sa va spun ca am emigrat odata si ca m-am intors inapoi dupa 3 saptamani. Dupa prima saptamana deja mi-am dat seama ca nu as putea vreodata trai intr-o alta tara, dar inca alte 2 saptamani m-am chinuit sa ma intorc, pentru ca intoarcerea a fost mult mai anevoioasa decat plecarea. Cel mai groaznic lucru pe care l-am simtit acolo, in scurta mea sedere, a fost ca nu reprezint nimic, ca nu sunt nici macar un punct pe harta, ca nu am nicio istorie, nicio limba materna, ca nu valorez nimic, atata timp cat radacinile mele sunt la mii de km distanta. A fost suferinta cea mai profunda din viata mea, perspectiva unei existente adoptive. Eram intre adolescenta si maturitate cand am emigrat si motivele nu erau nici financiare, nici sociale, deci irelevante in discutia depre Romania profunda, cert este ca a fost cea mai incarcata spiritual calatorie, care m-a facut vreodata sa ma gandesc la mine ca romanca. Mi-a placut ce am descoperit si de atunci am fost omul care apara imaginea tarii sale. Atat de sila mi-e de sloganul „sunt roman si asta imi ocupa tot timpul”, de toti desteptii care arunca cu noroi in orice e romanesc, dar nu vad pe nimeni care sa spuna ceva productiv, care sa arate cu degetul catre lucrurile bune din tara asta, care cu siguranta exista, care sa propuna ceva concret, nu doar sa distruga si sa denigreze. Tot timpul le este ocupat de a critica ce nu merge, in loc sa-si foloseasca timpul si energia pentru a crea ceva. Si aici apare Dan Puric, care apara tara asta chinuita, care avea rascoale pe vremea cand alte tari aveau zgarie nori. Si-mi da intr-adevar nadejde ca nu este totul pierdut, ca exista oameni frumosi!

Amalgam de idei despre omul frumos

2010-10-30T12:33:00.006+03:00

Cartea lui Dan Puric mi-a placut fiindca se pliaza pe partea mai 'sentimentala', mai idealista din mine. Si nu intamplator zic idealista, fiindca multe lucruri prezentate in carte sunt utopice , am vrea cu totii sa le ducem la capat dar pana la urma, ciocnindu-ne de o realitate brutala a societatii, ne intoarcem la partea rationala a noastra. Spre exemplu, Dan Puric vorbeste despre a pleca sau a nu pleca din tara, aducand in discutie dialogul intre pamant si om, om care ar trebui sa se simta responsabil si datornic pamantului .

'-Am sa plec din tara asta! spuneam scrasnind din dinti. E plina de ceva rau, nefiresc!
-Ba n-ai sa pleci!, imi raspundea pamantul inghetat, calcat de bocancii mei soldatesti.
-Ce stii tu, tarana ce e viata?...Si, mai ales, ce e viata mea?...Vreau sa fiu fericit!
-Viata ta suntem noi, fericirea ta suntem noi. Tarana asta pe care o calci suntem noi, imi striga pamantul.
Cine sunteti voi?'

Intr-adevar, scrasnirea aceasta din dinti, indignarea e sentimentul cu care iti parasesti tara, dar nu o parasesti fiindca vrei, ci fiindca nu ai de ales. Si pana la urma, tara ta e aceea care se muleaza cel mai bine pe structura ta interioara si aceea care iti ofera recunostinta in schimbul a ceea ce oferi tu la randul tau. Eminescu, Brancusi, Eliade, Ionesco sunt multe nume mari care demonstreaza acest fapt. Simteam nevoia sa spun acest lucru fiindca uneori, idealizand lucrurile, atunci cand ajungi sa te confrunti cu o alta realitate, diferita de cea conceputa de tine, apare un gust de dezamagire, coplesitoare chiar. Iar Dan Puric, in 'Despre omul frumos' portretizeaza intr-adevar omul frumos, insufla un dram de speranta, expune idei ideale, dar uneori greu de pus in practica, daca ne raportam la existenta reala. Sau cel putin, asa vad eu lucrurile. :) Vad mai degraba aceasta carte ca pe o iesire din cotidian si ca o imigrare spre un taram al puritatii, al simplitatii..E ca o incurajare spre a simti doar lucrurile frumoase din jurul nostru.

Ca si voua, mi-a placut si mie partea in care Dan Puric povesteste franturi ale copilariei sale:

'Iar mai tarziu cand ma duceam la scoala tata imi dadea scutire in fiecare an sa-mi prelungeasca vacanta, vrand astfel sa-mi prelungeasca copilaria.'

Apoi, mi-a starnit hazul comparatia intre omul cu adevarat crestin si cel pios, cea in care Dan Puric isi aminteste cum intr-o duminica, merge la biserica cu sotia sa. Acolo, mirosul de lumanari si tamaie i-au provocat lesinul acesteia, iar Dan, neavand la ce magazin sa alerge intr-o zi de duminica ca sa ii dea ceva sa manance sotiei, intra in biserica unde la o masa, erau adunate cateva batrane carora le-a cerut o bucata de paine. Toate, acelasi raspund: 'nu-ti dau ca nu e sfintita'. Iar crestinul adevarat vine din multime zicand: 'Da, fa, paine, ca-ti trag una de te sfintesc pe loc.'

Tocmai acest lucru lipseste omului crestin, educatia. Fiindca taranul roman 'nu se lasa gandit de gandirea sa, ci se lasa gandit de Dumnezeu'. Pentru el, "Dumnezeu exista tot timpul, chiar si atunci cand pare ca doarme.' Deci, poporul roman este un popor crestin, dar acest crestinism este mai degraba unul 'mostenit' din familie in familie, cu preponderenta in mediul rural, unde oamenii nu isi pun intrebari. 'Cine e acest Dumnezeu?', 'De ce ma inchin Lui?', 'De ce merg la biserica?'. Astfel , Dan Puric contureaza taranul roman credincios, dar nu si taranul roman ignorant. Ori, ca sa ne intelegem pe noi in intregime, avem nevoie de ambele lucruri. Ceea ce autorul realizeaza in opera sa este un taram al omului care gandeste cu inima, ganduri pe care ratiunea nu le poate intelege.

Intalnirea cu Dumnezeu

2010-10-24T20:46:00.005+03:00

Ca m-a fascinat povestea lui Puric cu iedul, nu mai e o noutate. Ce mi-a placut, insa, chiar mai mult, e felul in care comuniunea lui cu iedul si cu natura l-a legat de Dumnezeu. Iubesc modul in care lucrurile neatinse de om, autentice, trimit la Creator, felul in care acestea vorbesc si unui copil de 5 ani, si unui intelectual de la Oxford, si unui batran de la tara.

Mi-a placut, de asemenea, si ideea lumii aproape nealterate de om pe care iti vine sa o absorbi in tine versus artificializarea intensa a zilelor noastre. Ce frumos e omul exemplificat in carte, omul apropiat de natura si de Dumnezeu, demn si sincer. Simt ca respir o gura de aer curat citind cartea lui Puric, care subliniaza nadejdea in lucrurile bune in locul nihilismului postmodern.

Voi mai reveni cu postari cand voi termina cartea. Pana atunci, mi-ar placea sa aud mai multe pareri despre carte, fie ele cat de scurte. Am fost uimita sa vad ca unii i-au dat doar nota 1 si sunt curioasa sa aflu motivele pentru care aceasta nu e o carte buna pentru ei.

Eu ii dau 5 ♥♥♥♥♥! :)

Despre omul frumos

2010-10-11T12:48:00.001+03:00

"Dar pentru mine mai tare decat adevarul este credinta".

Ma gandeam la acea drama ascunsa in condeiul sufletului, care macina marunt amintirile si se revarsa intr-un tarziu in pagini de trezvie duhovniceasca. Drama constientizata l-a indemnat sa scrie, fara temeri desarte, despre acea valoare a omului frumos - baza nesurpata a cresterii noastre duhovnicesti. Noi nu eram noi fara oamenii frumosi de altadat'.

Cartea mi-a trezit felurite sentimente. Amprenta a fost pusa pe seama faptului ca am simtit o impartasire in gandurile mele. Mi-am spus, usor entuziast: Ce minunat! Nu a lasat sa adoarma copilul din el, acel micut care revarsa candoare si-l preface in om frumos, intr-un om veritabil.

Omul frumos, regasit in capitolul Amintiri de nesters m-a convins asupra modului in care trebuie educat un copil:

[...]

Iar mai apoi, copilul, acum mare, a invatat, preluand gestica tatalui, cum sa sarute mana unei femei si cum sa o respecte:

Conchid si subliniez:

"Deci asta e puterea feminitatii, cand taina ei ingenunchiaza stupiditatea masculina. Si atunci am inteles ce poate sa faca o femeie. Nu numai un razboi in Troia, ci si o pace cu Lumea."

Dan Puric ne vorbeste despre omul frumos...

2010-10-11T00:25:00.004+03:00

...iar noi il ascultam, incepand de astazi. Linkul cartii poate fi gasit aici. Cat timp vreti sa alocam discutiilor despre Omul frumos?

Am terminat şi eu de citit Gogol, cu întârziere

2010-10-06T23:12:00.002+03:00

"Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi? "

Lucian Blaga, Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Cărţile de genul celei lui Nikolai Vasilievici Gogol, "Însemnarile unui nebun", au nevoie de muzică. Da, da, muzică! Surprinzător? Pentru mine nu. Mi-am dat seama de asta chiar de la primele rânduri citite. Fără muzică nu vor fi decît însemnările unui nebun, iar cititorul va fi asemenea unui medic psihiatru care le citeşte, în încercarea (mai sinceră, mai forţată) de a găsi, poate, un tratament (!?).

Dincolo de dorinţa autorului de a evidenţia micile neajunsuri ale societăţii sale, dincolo de dorinţa de a trage (poate) un semnal de alarmă, dincolo de dorinţa de a trânti pe o bucată de hârtie cuvintele care probabil urlă să le fie dat drumul, cred eu, se află dragul de artă, de viaţă, de cele două amestecate.

"Traind in cercul vostru stramt..."

2010-10-06T10:48:00.003+03:00

Exista opere de sine statatoare, care isi exprima mesajul intre granitele propriilor coperte. Exista si opere care nu pot fi intelese pe deplin fara a cunoaste cate ceva despre viata scriitorului, fara a citi restul scrierilor acestuia. Ca o pietricica din dara lasata de cineva pentru a marca o cale, pentru a te indruma spre o destinatie. Pana nu am citit cate ceva despre Gogol si despre temele sale, nu am inteles mai nimic din "Insemnarile unui nebun". Daca ar fi continuat, descriind tratamentul la care era supus Axenti Ivanovici, as fi crezut ca documenta metodele de tratare a schizofrenicilor din acea vreme. Dar s-a oprit si m-a lasat intrebandu-ma de ce atata efort scriitoricesc?

Ei bine, Nikolai Vasilievici Gogol s-a nascut intr-un cadru traditionalist, intr-un sat ucrainean. Pentru el existau doua lumi: Lumea reala, in cadrul rural, aproape de Natura si de Dumnezeu, si viata artificiala de la oras, bazata pe relatii, birocratie si iluzia importantei, o lume instrainata de semnificatia adevaratei comunitati, o lume bolnava. Gogol critica in principal structura birocratica a Petersburgului. Inainte de domnia tarului Petru I, functiile erau mostenite din tata in fiu pe baza nobletii familiei si a vechimii numelui. Numeroasele conflicte dintre boieri dadeau nastere la intrigi si dueluri. Petru I a operat o schimbare in sistem, facand posibila promovarea pe baza meritelor, astfel incat si taranii, daca se dovedeau a fi competenti, puteau, in timp, deveni nobili. Teoretic, parea a fi un lucru corect, dar acest sistem a dat nastere unor clase care traiau in lumea lor mica, avida de promovare, care isi dadea importanta exagerata vis-a-vis de concetateni, desi, de cele mai multe ori, gradul lor de cultura nu coincidea cu functia dobandita. Orice ignorant se putea considera nobil.

Axenti Ivanovici este un esantion prelevat din aceasta lume inchisa si alienata a birocratilor. Are peste 40 de ani si atributia sa este ascutirea penelor de gasca, o functie "importanta", intrucat personajul nostru se considera nobil. Cand cineva il acuza de incompetenta sau il trateaza cu superioritate, Axenti Ivanovici considera ca acesta este invidios si exclama cu indignare ca el este un nobil. Axenti Ivanovici nu are viata sociala. Hobby-ul lui principal este mersul la teatru si pentru acest lucru se considera un om de cultura, privind cu dispret la colegii sai birocrati care nu se infrupta din deliciile culturale ale Petersburgului. Aroganta sa atinge cote paroxistice cand isi inchipuie ca fiica superiorului sau i-ar putea oferi o sansa si cand ajunge sa-si inchipuie ca este noul rege al Spaniei.

Satira lui Gogol nu se aplica doar la o anumita epoca sau la un anumit spatiu. Societatea in care traim abunda in indivizi care, primind un strop de autoritate, ajung sa-si inchipuie ca fara ei Pamantul nu s-ar roti in jurul axei, indivizi limitati, fara pic de cultura si bun simt, care ii privesc de sus pe cei mult mai virtuosi decat ei. In lumea lor mica, inchipuita, sunt "regi ai Spaniei", dar, priviti din afara, nu difera prea mult de schizofrenicul Axenti Ivanovici.

Impresii despre "Insemnarile unui nebun"

2010-10-04T21:59:00.004+03:00

Nu citisem pana acum Gogol, desi il aveam in biblioteca. "Insemnarile unui nebun" mi-a starnit interesul la inceput, apoi am inteles ca e nebunia pe care fiecare o traieste la un moment dat, cand viseaza prea mult, cand tinde la o pozitie sociala peste limitele sale. Comparatia intre catelusa si "cateaua" - femeie, fiica patronului sau... m-a amuzat putin. Finalul a fost sfasietor... trist... neasteptat...

Acum, continuu cu "Nasul" care mi se arata a fi mai interesanta.

Însemnările unui nebun sau inocenţa faţă în faţă cu răutatea

2010-10-04T12:17:00.004+03:00

Însemnările unui nebun este prima mea lectură aparţinând lui Nikolai Vasilievici Gogol, la început nu am ştiut la ce să mă aştept iar în final mi-am dat seama că am rămas cu un amalgam de impresii. Lucru bun, ce-i drept, tot ce rămâne este o analiză a lor, mai mult sau mai puţin coerentă.

Nu aş putea realiza o analiză a contextului, deşi asta ar fi cea mai pertinentă abordare, nici măcar nu pot spune despre N. V. Gogol dacă a fost cunoscut mai degrabă ca dramaturg decât ca prozator, şi nici Rusia anilor 1800+ nu-mi este familiară, aşa că am să fac totul simplu şi frumos, adică la nivelul simţului comun al unui "cititor amator".

Nu aş refuza niciodată poveştile unui nebun frumos, şi aşa e nebunul nostru: frumos, zăpăcit, îndrăgostit şi inocent.

Nu am să stau să comentez nebunia lui Axenti Ivanovici, scrisorile căţeluşei Meggy au fost o "inervenţie" nesănătoasă, cu siguranţă "not my cup of tea"; în ciuda acestui fapt, am continuat să citesc, de dragul nebuniei, de curiozitate şi în căutarea acelui "ceva" care trece o lectură din "anost şi plictisior" înspre "cel puţin interesant".

Am fost surprinsă de felul cum ideea nebunului îndrăgostit se evaporă printre rânduri, parcă ai trece de la o poveste la alta. În primă parte totul gravitează în jurul pasiunii lui faţă de Sophie, stângăciile şi încercările lui de a o cunoaşte, de a avea acces la un foarte puţin din lumea ei, ca mai apoi , odată cu "drama" Spaniei de a rămâne fără rege, trece şi cititorul în altă "dimensiune".

Partea a doua a însemnărilor e tristă, imaginaţia lui e simpatică, dar felul cum cei din jur reacţionează la visul lui este trist. În final, totul devine o dramă, o situaţie nefericită a inocentului, a visătorului în luptă cu 'normalul', într-o luptă în care şansele nu au fost, nu sunt şi niciodată nu vor fi egale.

Insemnarile unui nebun - Gogol - Discutii

2010-10-03T20:13:00.004+03:00

Acest post nu este o recenzie, ci o provocare la discutii. Nu va sfiiti sa scrieti, sunt curioasa cum vi s-a parut. Mi-ar placea ca fiecare din cei care au citit cartea sa dea un verdict.

Mie nu mi-a prea placut, desi sunt constienta ca daca Gogol a ajuns asa mare, o fi bun. Nu gust eu genul acesta de carti. M-a constientizat, totusi, de drama persoanelor cu boli psihice si de necesitatea unui sistem bun medical-social care sa le asigure acestora o viata decenta, chiar daca sunt internate in azile. Stiu ca acum e foarte diferit fata de cum era atunci, si totusi e insuficient dezvoltat.

Am gasit si un citat cu care m-am identificat: "Mi se pare ca una dintre marile fericiri de pe lumea asta e sa-ti poti impartasi simtamintele si impresiile." Si eu cred ca bucuria nu are valoare decat daca o imparti cu ceilalti. :)

Voua cum vi s-a parut?

Ce citim acum?

2010-09-27T01:27:00.009+03:00

In urma numararii voturilor, topul celor mai dorite carti este acesta:

Insemnarile unui nebun - N.V.Gogol - 5 voturi

Despre omul frumos - Dan Puric - 4 voturi

Jurnalul unei fete / fiinte greu de multumit -Jeni Acterian - 4 voturi

Incepand de astazi, 27 septembrie, putem incepe sa citim impreuna Insemnarile unui nebun, urmand sa citim ulterior celelalte doua carti din topul preferintelor.

Astept sugestii privind perioada pe care sa o alocam citirii si discutiilor (avand in vedere si faptul ca are cam 22 de pagini), precum si linkuri spre locul in care o putem gasi online.

Pofta buna la citit! :) :)

Votati urmatoarea carte!

2010-09-19T21:49:00.007+03:00

In perioada 19-26 septembrie vom vota urmatoarea carte pe care o vom citi impreuna. Cartile propuse sunt urmatoarele:

Padurea norvegiana – Haruki Murakami
Portocalele nu sunt singurele fructe - Jeanette Winterson
Insemnarile unui nebun - N.V. Gogol
Lituma in Anzi - Mario Vargas Llosa
Middlesex - Jeffrey Eugenides
Portocala mecanică - Anthony Burgess
Ben Hur - Lew Wallace
Despre omul frumos - Dan Puric
Femeia in rosu - Mircea Nedelciu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies
Impăratul Muştelor - William Golding
Femeia in alb - Wilkie Collins
Oscar si Tanti roz - Eric Emmanuel Schmitt
Toate numele - Jose Saramago
Zgomotul si furia - William Faulkner
Harta iubirii - Ahdaf Soueif
Vechiul Oras Imperial - Yasunari Kawabata
Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde
Jurnalul unei fete greu de multumit - Jeni Acterian
Domnisoara Christina - Mircea Eliade
Tu - al meu - Erri de Luca
Coridoare de oglinzi - Ana Blandiana

Voturile se vor face prin comentarii lasate la acest articol.
Nu este permisa votarea propriei propuneri!

Daca toti membrii inscrisi in Book Club vor vota inainte de aceasta data, vom incepe citirea inainte de 26. In timpul votarii se pot scrie in continuare recenzii si comentarii pe baza cartii Omul care era Joi de Chesterton.

Haideti la vot! :)

Lasati-ma sa va citesc un mers al trenurilor!

2010-09-19T17:38:00.008+03:00

Primul capitol al cartii "Omul care era Joi" este preferatul meu. Am savurat discutia dintre cei doi poeti si ca m-am identificat cu viziunea lui Syme.

Mi-a placut diferenta dintre o lume a aparentelor si a incadrarii intr-un tipar (Gregory) si realitatea privita limpede, limpede de tot, cu un simt practic-artistic care patrunde dincolo de toate aspiratiile umane efemere, le desfiinteaza si ridica pe piedestal esenta si simplitatea. (Syme)

Mi-e greu sa explic in cuvinte cat de mult mi-a placut modul in care Syme a infirmat toate ideile de anarhie de dragul non-conformismului (regasite ataaaaat de mult si in epoca noastra), anarhie care e, de fapt, tot un conformism, doar fata de alte principii. Non-conformismul real nu e acela de incalcare a tuturor regulilor pentru ca asta a zis cineva ca inseamna sa fii non-conformist, ci presupune a gandi totul si a alege ceea ce vrei sa crezi si principiile pe care vrei sa le urmezi, indiferent daca te incadrezi intr-un anumit trend sau nu.

Gregory: " Poetul se delecteaza doar cu dezordinea. Daca n-ar fi asa, cel mai poetic lucru din lume ar fi calea ferata subterana."

Syme: "Asa si este. [...] Faptul rar si ciudat e sa nimeresti tinta; faptul comun si evident e sa o ratezi. [...] Haosul este plictisitor, deoarece in haos trenul poate sa ajunga oriunde, in statia Baker Street sau la Bagdad. Dar omul este un magician, si intreaga-i magie sta in faptul ca spune Victoria- si iata, e in Victoria! Luati-va cartile, care nu sunt decat poezie si proza, si lasati-ma sa va citesc cu lacrimi de mandrie un mers al trenurilor. [...] Sa stiti, continua Syme, ca de fiecare data cand vine trenul, simt ca a strapuns cordoane de asediatori si ca omul a castigat batalia cu haosul. Afirmati cu dispret ca atunci cand cineva pleaca din Sloane Square trebuie sa ajunga in Victoria. Eu zic ca putem face 1000 de alte lucruri in schimb, si ca ori de cate ori ajung chiar acolo, am senzatia ca am scapat ca prin urechile acului. "

[...]

Gregory: "Da, poetul va fi nemultumit chiar si pe strazile raiului. Poetul este un revoltat etern.

Syme: "Ce anume este poetic in a fi revoltat? Poti la fel de bine sa spui ca este poetic sa ai rau de mare. A fi bolnav e o forma de revolta. [...] A te revolta in abstract este...revoltator. Este de-a dreptul vomitiv! [...]

Lucrurile care merg bine sunt cele poetice! Digestia noastra, de exemplu, care functioneaza cu sfintenie, silentios si asa cum trebuie- acesta este fundamentul intregii poezii. Da, cel mai poetic lucru, mai poetic decat florile, mai poetic decat stelele- cel mai poetic lucru din lume este sa nu fii bolnav."

Voi sunteti de acord cu Syme? :)

Omul care era joi - Intrebari pentru dezbatere

2010-09-15T23:28:00.005+03:00

Pentru ca nimeni nu prea s-a postat, m-am gandit sa pun eu niste intrebari/afirmatii, poate starnesc niste discutii.

Duminica = reprezentare alegorica (serioasa) a lui Dumnezeu, iar Clubul - a celor 7 zile Creatiei? Iar intrebarea din final, trimitere directa la Isus, ce rol ar avea?
Daca Chesterton indica subtitlul cartii "Un cosmar" ca fiind cheia de citire a intregii carti, asta inseamna ca e inutil sa gasim corespondente cu realitatea, ca, de fapt, nu e decat ceea ce pare, un roman politist cu oarecare invataturi despre, de exemplu, onestitate, onoare, pripeala de a lupta pentru ceva ce nu cunosti?
Si apropo de asta, mie mi s-a parut exceptional faptul ca niciuna dintre promisiunile facute in carte de catre gentlemeni nu a fost calcata. Si, in general, comportamentul lor (odata ce ni se dezvaluie ca fiind de partea binelui) si maniera lor de a fi in fapte marunte, privita ca ceva natural, trimite la ceva valoros din interior.
Faptul ca Syme e infricosat de spatele si umbra lui Duminica, iar cand ii vede fata, desi e inspaimantat, i se pare "atat de frumoasa, atat de buna", mi se pare o analogie subtila cu felul in care il percep oamenii pe Dumnezeu inainte si dupa ce ajung sa Il cunoasca, macar o farama, la modul intim, personal. Si, de fapt, tot capitolul "Cei sase filozofi" pare sa fie asta, o insiruire a modurilor in care Dumnezeu e perceput de oameni. Sunteti de acord? Daca da, putem discuta fiecare viziune pe rand.
(asta e nedumerirea ancai-dreamer): Afirmatia lui Chesterton din articolul de la final cum ca indiciile din carte nu trimit la Creatie si Creator (in mod serios).
Si ultima intrebare, care de fapt a aparut intr-o discutie dintre mine si anca-dreamer: disputa din primul capitol dintre cei doi poeti trebuie luata in serios sau e doar praf in ochi, o modalitate de-a lui Syme de a-l starni pe anarhist?

Daca vreti sa discutam aici, mai putem adauga intrebari si nelamuriri la post. Nu cred e neaparat sa le discutam pe fiecare sau pe rand. Si nici nu trebuie sa dam un verdict final, important e drumul pana la el.:)

Omul care era joi sau o fabrică de vise trase în ciocolată

2010-08-29T22:57:00.005+03:00

Pentru că la fabrica de ciocolată a lui Wonka m-a trimis cartea. Și la Alice în Țara Minunilor. În apărarea ei am să spun doar atât: e una dintre puținele cărți care m-au făcut să amân ora somnului, e una dintre puținele cărți care m-au făcut să râd și e una dintre puținele al căror curs narativ o ia razna ca aici. E drept că la un moment dat îți dă impresia că lucrurile sunt previzibile, dar asta numai pentru un moment. Până una alta, acum chiar mă duc la somn. Lectură plăcută :D

Termen de citire pentru Omul care era joi - G. K. Chesterton

2010-08-26T00:22:00.007+03:00

De astazi putem incepe sa citim impreuna Omul care era Joi, de Chesterton. Cartea poate fi citita online accesand linkul din bara laterala sau pe cel de la avizier. Care credeti ca ar trebui sa fie termenul de citire ? Astept propuneri.

Lectura placuta! :)

Micul Prinţ din mine şi fiecare din noi

2010-08-25T20:50:00.004+03:00

Am iubit această poveste din clasa a doua. Nu am putut înţelege multe lucruri din ea, dar am început să pun mare preţ pe prietenie datorită ei. Am învăţat ce este vanitatea şi cum să o evit, am înteles ce este conservatorismul şi că uneori nu e deloc bun, am înţeles că sunt lucruri mai importante decât datoria şi atât. Am învăţat că oamenii sunt unici si speciali, deşi se aseamănă mult între ei. Am învăţat că munca nu este totul, şi de la Rege, că nu e bine să fugi de responsabilităţi, pentru că risti să "domneşti" peste nimeni.

"Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: "Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac lui mai mult? Face el colecţie de fluturi?" Ci întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme are? Cât câştigă tatăl lui?" Numai atunci cred ei că-l cunosc."

Unii oameni care tind să crească o fac cu preţul sufletului, pe care, uneori, îl pierd. De aceea ador să fiu copil. Ador să-mi fie frică de necunoscut. Să privesc îndelung la stele. Să pot visa, să fiu recunoscătoare pentru prietenii mei. Să greşesc. Să mă chinui să-mi repar greşeala. Să fiu Micul Prinţ de 1001 de ori.

Am recitit această carte cu întreg sufletul meu. Nu pot exprima în multe cuvinte cum mi-a reumplut sufletul de bucurie şi imaginaţie şi iubire. De lacrimi de tristeţe şi de o dorinţă de a-i scrie acum lui Antoine de Saint-Exupery că Micul Prinţ se află în el şi în sufletul fiecărui copil din omul mare. Visez că oiţa nu a mâncat niciodată floarea, pentru că Micul Prinţ i-a facut rost de o legătoare de piele pentru botniţă.

Am învăţat să-mi salut stelele atunci când ajung noaptea târziu acasă, şi să le zâmbesc înainte de a intra în scara blocului. Şi câteodată când se face linişte completă în sufletul meu le aud cum râd. "Iar după ce-ţi va fi trecut durerea (durerea întotdeauna trece), vei fi fericit că m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Îţi va fi dor să râdem împreună. Şi vei deschide uneori fereastra, aşa, numai de drag... iar prietenii tăi se vor mira văzându-te că râzi de câte ori te uiţi la cer. Atunci le vei spune: " Da, întotdeauna stelele mă fac să râd!" Iar ei te vor crede nebun."

Domnule Saint-Exupery, oriunde aţi fi... Micul Prinţ mereu a trăit în dumneavoastră şi nu a plecat niciunde. Micul Prinţ trăieste pentru totdeauna în mine.
P.S: Desenaţi grozav!

Ănuţa Voinicuţa

Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim

2010-08-25T19:16:00.006+03:00

Pentru ca ati scris cu totii multe aspecte relevante ale Micului print, eu ma voi opri doar asupra acestei fraze, care este, in viziunea mea, cheia intregii povesti: "Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim."

Acesta e lucrul poate cel mai important invatat de Micul print in calatoria sa pe Pamant si mi se pare vital sa il invatam si noi. De multe ori ne apropiem repede de oameni, ne proiectam propriile asteptari asupra lor, privindu-i asa cum am vrea noi sa fie, nu cum sunt ei cu adevarat. Nu ii imblanzim, nu le stim trecutul, dorintele si sensibilitatile, ne apropiem de ei fugitiv si avem relatii cu oameni pe care nu ii cunoastem cu adevarat. Aceasta lipsa de rabdare pentru a cunoaste, dublata de egocentrism, mi se pare un mare neajuns al lumii noastre, pentru ca duce mereu la destramarea relatiilor si la instrainarea oamenilor. Daca insa avem rabdare si timp sa imblanzim si sa ne lasam imblanziti, devenim fara seaman in lume, unul pentru altul, ramanand "raspunzatori de-a pururi pentru ceea ce am imblanzit." Si "de-a pururi" este tinta tuturor relatiilor adevarate, nu-i asa?

P.S. Aici puteti gasi piesa Boababs a Reginei Spektor, inspirata din fragmentul comentat de mine din Micul print.

Perenitate. In culisele "Micului Print"

2010-08-25T13:07:00.004+03:00

As vrea sa va vorbesc despre un alt aspect al acestei carti. Pe vremea cand eram si eu un copil intransigent, o consideram o palma de trezit si rusinat adultii. Si, desi nu o consider opera de capatai a lui Saint-Exupery, literaturii universale i-ar fi lipsit cu siguranta ceva esential daca nu ar fi fost scrisa. Poate ca ideile ei nu sunt noi, cum a remarcat cineva, dar acestea sunt insumate in cateva pagini intr-un mod plin de candoare, melancolie, dar si umor. Apoi, cand am ajuns la varsta indragostirii, am aflat ca trandafirul Micului Print e intruchiparea literara a sotiei autorului, Consuelo. Si am suspinat gandindu-ma la frumusetea unui asemenea omagiu adus persoanei iubite.

Acum, la varsta cand am invatat ca in dragoste exista si suisuri, si coborasuri, si spirit de sacrificiu, si tradari, am incercat sa aflu de unde vine melancolia, tonul aproape deznadajduit al Micului Print.

Consuelo Gómez Carillo avea 29 de ani cand l-a intalnit pe Tony, cum avea sa-i spuna de aci incolo. Era vaduva, fusese deja maritata de doua ori. Era sculptor, avea o personalitate vulcanica, uneori dificila. La fel ca trandafirul Micului Print, era capricioasa si chiar "sensibila la curent", fiind astmatica. Multe figuri ale culturii epocii nu o prea aveau la inima, numind-o "suprarealism intruchipat", si nu in sens pozitiv. Nici familia lui Saint-Exupery nu o considera potrivita pentru el. Dar se iubeau arzator.

Cu toate acestea, erau deseori separati. Saint-Exupery, ca pilot, era plecat uneori pentru mult timp, si mai era si scrisul. Dragostea pentru Consuelo nu il impiedica sa-i fie infidel. De fapt, se pare ca si el era destul de dificil, foarte imatur si cu capricii ciudate, dar indeajuns de carismatic cat sa aiba multi prieteni care il pretuiau asa cum era.

Micul Print a fost scrisa intr-o perioada de liniste pentru cei doi, cand lucrurile pareau sa se redreseze. In lumina trecutului lor tumultos, Micul Print nu mi se mai pare un manifest pentru candoare sau o elegie adusa copilariei, ci o confesiune, o "jertfa de ispasire", sa-i spun asa, adusa iubirii.

Concluzia articolului scris de Sasha Watson mi se pare un rezumat potrivit al acestui aspect:

"Totusi, aceasta poveste de dragoste nu e cu happy end. De-a lungul calatoriei sale, printul revine in repetate randuri asupra relatiei, punand la indoiala decizia-i de a pleca, intrebandu-se daca ar fi putut sa decurga altfel si jelindu-i pierderea. Cand, intr-un final, paraseste Pamantul, el nu stie daca isi va mai revedea floarea. Stie doar ca dragostea pentru ea l-a schimbat. De la o vulpe perspicace a invatat ca nu prima impresie de unicitate a trandafirului, ci timpul petrecut impreuna i-a legat. "Eşti în pericol să mai şi plângi puţin, dacă te-ai lăsat îmblânzit", aceasta face parte din natura jocului. Dragostea e efemera, invata printul, si daca ea exista sau nu in viata noastra, schimba modul in care privim lumea. Trandafirul poate e plangaret, printul poate este crud, dar dragostea pe care au impartasit-o este cea care face graul sa fie auriu, vantul sa murmure, iar stelele sa rada. Nu conteaza cine a fost vinovat. Amandoi am gresit, amandoi am fost vinovati, dar dragostea a meritat, indiferent cum s-a sfarsit. In cele din urma, stelele sunt frumoase datorita unei flori pe care nu o poti vedea."

Ar fi atat de multe de zis despre "Micul Print", despre posibilitatea de a fi fost un epitaf al unui Saint-Exupery suferind de episoade de depresie (se spune mai nou ca si-ar fi prabusit voit avionul in apele marii). Si e atat de scurta si pare scrisa intr-un stil atat de pueril. Cate aspecte diverse ati remarcat voi, identificandu-va, mai mult sau mai putin, cu eroul nostru! Tocmai in aceasta consta frumusetea si perenitatea sa: Gasim farame de intelepciune pentru orice varsta, in orice epoca.

Asa ca ii dau cu draga inima ♥♥♥♥♥.

"Micul Print" - O imagine sumara a vietii mele

2010-08-24T15:31:00.006+03:00

Frumusete, putere, prietenie, grija, cautare, diferente, toate acestea sunt doar cateva cuvinte care imi vin in minte atunci cand ma gandesc la cartea "Micul Print". Am recitit-o printre randuri acum si mi-am dat seama ca povestea autorului este intr-un fel si povestea mea.

Cred ca fiecare din noi ascundem un mic print / o mica printesa in noi insine. Desi traim intr-o lume populata de multi oameni, ne simtim singuri, fiecare cu planeta lui, in care cautam sa detinem puterea absoluta, sa-i supunem pe altii care se ratacesc pe ea. Singuratatea, unul din lucrurile de care cautam sa scapam cu orice pret. Si astfel pornim in cautare de prieteni, de relatiii. Uneori gasim oameni ocupati, unii dezinteresati, unii egocentristi, unii ciudati, dar cu toate acestea continuam sa faurim poduri catre ceilalti, sa ne plimbam de pe o planeta pe alta. Dar, in final, ramanem dezamagiti de ce gasim pe celelalte planete si ne reintoarcem in propria lume. Uneori se intampla sa reusim sa apropiem atat de mult unele planete de altele, iar aceasta ne face sa-i numim pe unii oameni prieteni, sot/sotie, tata/mama, iar aceasta ne face sa constatam ca desi avem momente de singuratate, benefice de multe ori, avem si oaze de fericire alaturi de ceilalti.

Fiecare cauta ceva in viata, dar doar cei care persista si lupta gasesc ceea ce cauta.

Antoine

2010-08-23T08:53:00.004+03:00

Il intalnisem pe Antoine asa cum probabil l-au intalnit majoritatea celor din generatia mea, in manualul de franceza, la mine in cel de clasa a X-a. Am retinut de acolo o fraza care m-a marcat: "Être homme, c'est précisément être responsable". L-am cautat pe unde si cum m-am priceput si invariabil ma loveam de Micul Print. Strimbam din nas si treceam mai departe, de povesti cu printi aveam eu nevoie? Am asteptat rabdator sa apara si am citit pe rand "Pilot de razboi", "Curierul de Sud", "Pamintul oamenilor", "Zbor de noapte", "Citadela" nu insa si "Micul Print". Acum am terminat de citit "Micul Print". Dupa mai bine de cincisprezece ani. Nu am citit-o copil, nici adolescent fiind nu am citit-o. Am citit-o insa ca tanar adult, primita cadou de la un bun prieten, cel mai vechi prieten. Imi amintesc privirea lui nedumerita si vorbele: "Nu ai citit-o? Foarte rau." Si am citit-o, doar cu ochii, dar "unde-oi vedea cu ochii nu poti ajunge prea departe". Si s-a plimbat dintr-o camera in alta si de pe un raft pe altul. Ocazional am cumparat-o si am facut-o la randu-mi cadou. Pana acum, cand, aproape batran, am citit-o din nou, cu inima de data asta. Acum stau cu ochii inchisi in lumina blanda a asfintitului, asteptind momentul in care soarele o sa faca loc stelelor. Si atunci, intins pe spate, o sa ascult, pandind atent, momentul in care stelele or sa-mi vorbeasca.

Mici printi, tu si eu

2010-08-22T15:49:00.004+03:00

Toti suntem mici planete, universuri si centrul lor, unicul lor locuitor. Fiecare vedem viata diferit, la inceput ca micul print, curat, concis, practic, neintinat, apoi ne lasam dusi de val, de proaste sfaturi si principii si treptat incepem sa vedem “ciudat”, ingust, ca oamenii mari. Ii vedem pe semeni in functie de propriile noastre preocupari, astfel incat planeta este populata de asupritori si supusi, de admiratori, exploratori, prieteni, imblanzitori, vanitosi, administratori si calatori in pachete de 1000. Daca suntem norocosi, ne putem pastra sufletele de copii. Trebuie sa privim, nu doar sa ne uitam si atunci vom vedea in loc de cifre apusuri de soare, in loc de vesminte, omul valoros de sub ele, in loc de omul mare, micul print.
Nativ, copiii cunosc valorile vietii, stiu ca “a te judeca pe tine insuti este mult mai greu decat al judeca pe altul”, cu toate acestea, oamenii mari sunt mari judecatori cu masca de intelepti. Copiii stiu ca o “indeletnicire este cu adevarat folositoare, de vreme ce-i frumoasa”, oamenii mari insa se uita pe sine sau nici nu se cauta pentru a ajunge sa faca ceva cu adevarat frumos si folositor universului. Plonjeaza cu graba intr-o mare de cifre, rapoarte, etichete, pentru ca ei sunt oameni in toata firea, care fac lucruri importante si cred ca scriu “despre lucruri eterne”. Doar copiii se pot simti imblanziti de-o floare si pe deasupra stiu ca tot ei sunt cei norocosi, asta pentru ca inteleg valoarea prieteniei. Ei stiu ca a avea nevoie de cineva nu este semn de slabiciune, ci dovada ca au fost imblanziti si prin urmare nu se mai aseamana cu nimeni in lume, pentru ca sunt la randul lor prieteni. Copiii stiu ca “limpede nu vezi decat cu inima, ca ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor”. Doar ei sunt in stare sa vada oaia dintr-un desen cu o lada si elefantul dintr-un desen cu o palarie. E de vina sufletul lor care este de fapt o extensie a ochilor. Oamenii mari nici nu stiu ce cauta, nu stiu nici ce sa faca cu ce-ar putea gasi.
Aceasta carte este de fapt povestea unei interventii, nu din pricina drogurilor sau a alcoolului, ci din ingrozitoarea “ciudatenie” de a fi om mare.
Intr-o noapte, “la mii de leghe de orice taram locuit”, fara ajutor, fara prieteni, intr-un moment critic al vietii, omul mare face cunostinta cu sine, cu constiinta sa, cu copilul din el. Legatura lor incepe de acolo de unde au lasat-o foarte multi ani in urma, cand copilul a fost fortat sa devina om mare. Si au luat-o de la capat… cu un desen. Desenul, jocul de fapt, il poate readuce pe om in lumea printilor, o lume care ocupa foarte putin loc in univers, dar care in imeginatie este nemarginita. Toti oamenii mari au fost candva copii, mici printi, dar crescand si concentrandu-se asupra “cifrelor”, hainelor, cu greu isi pot aminti de lucrurile valoroase si pe deasupra” nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le tot dea intr-una lamuriri”. De aceea, “Copiii se cuvine sa fie foarte ingaduitori cu oamenii mari”, sa fie pe intelesul lor, ca sa-i poata readuce cu picioarele pe planeta lor.
In momentul in care omul mare isi aminteste tot ce este important in viata, atunci micul print poate pleca linistit inapoi de unde a venit, pentru ca si-a indeplinit rolul: a salvat omul de la a fi mare!

Este o carte atat de adevarata ca-mi vine sa plang ca sunt om mare... Norocul meu ca acum sunt parinte si imi pun toata nadejdea in copilul meu. Il las sa ma imblanzeasca, sa ma invete intelepciunea lui, sa redevin copil ca el si, chiar daca vom creste mari impreuna, macar ne vom avea unul pe celelalt sa ne amintim de copiii care am fost candva.

Micul prinţ, o carte despre copii pentru oameni mari

2010-08-19T20:38:00.004+03:00

Sau mi se pare a mai fi o carte despre lucrurile pe care le pierdem pe parcurs ce creştem, în încercarea noastră de a ne potrivi în lumea în care trăim, adică în cea a oamenilor mari.

În mod clar n-aş încadra Micul prinţ la cărţi pentru copii, poate doar prin desenele (aparent) naive. Mi se pare mai degrabă un preambul fericit (şi copilăros) al Citadelei lui Exupery, într-o formă mult simplificată. Călătoria pe care o face micul prinţ e călătoria autorului în sinele său, aducându-şi aminte cum era când animalele (aproape) îi erau prietene şi îi vorbeau, atunci când privea stelele şi ele îşi spuneau poveştile prin gura mamei sau a bunicilor, atunci când limpede nu vedea decât cu sufletul. Călătorie în care copilul întâlneşte lumea oamenilor mari (singurătatea, vanitatea, omul prea ocupat cu număratul decât cu observatul frumuseţii), spunându-şi că oamenii sunt tare ciudaţi. O lume care ne învaţă că lucrurile nu pot fi văzute decât într-un anume fel şi orice alte feluri de a vedea lumea nu sunt potrivite.

Iar faptul că "oamenii n-au rădăcini şi asta îi stinghereşte mult" mă face să cred că de multe ori oamenii caută deşart (şi chiar în deşert) steaua pe care să poată poposi.

Aş zice chiar că Micul prinţ e un manifest pentru o lume a culorii şi strălucirii, care îndeamnă la a trăi viaţa printre stele, şi nu numărându-le, un îndemn pentru oameni să nu înceteze să-şi pună întrebări şi să nu lase lucruri nedescoperite.

"Micul Print" sau ganduri despre oameni

2010-08-18T21:19:00.006+03:00

Am citit cartea. Stiam de faima ei, de adevarurile pe care le ascunde intre pagini si tot asa. Insa aceasta faima mi se pare usor exagerata. E adevarat, cartea vorbeste despre oameni si contine lectii de viata pentru noi, insa parca nu s-a ridicat la nivelul celebritatii ei.

E vorba de oameni; si asta mi-a placut pentru ca mi-a intarit unele convingeri ale mele si pentru ca imi plac vorbele zise de oameni despre oameni. Oamenii iti dau crezare daca porti hainele care "trebuie" sau cum isi dau seama de frumusetea lucruri doar dupa ce le afla "pretul", "valoarea" - acestea sunt adevaruri valabile atat in timpul lui Saint-Exupéry cat si in al nostru si vor fi si peste sute de ani, din nefericire. Insa valoarea ar trebui data de timpul depus, nu timpul sa fie depus dupa valoarea aparenta. "Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa."

Un alt lucru pe care l-am deprins din lectura aceste carti este faptul ca fiecare om cand intalneste o persoana noua se asteapta sa fie ceea ce el are nevoie, cum a fost si in cazul Printului: pentru rege era un supus, pentru vanitos era un admirator, pentru geograf era un explorator, iar pentru copilul din sufletul personajului nostru era persoana care sa-i poata intelege desenul.

Am invatat inca o data ca toti oamenii sunt la fel, mai putin cei pe care i-am "imblanzit": Prietenii nostri. Ei sunt mai de pret ca toti necunoscutii de pe Pamant, caci ei ne pot recunoaste elefantul inghitit de sarpe in timp ce ceilalti nu si pentru ca ei ne accepta asa copii cu suntem inca.
"E un lucru trist sa uiti un prieten. Nu oricine a avut un prieten."

In concluzie, desi plina cu multe idei dragute, nu mi s-a parut pe masura celebritatii care inconjoara cartea. La Antoine m-a deranjat ceva in scrisul lui, dar nu pot sa imi dau seama ce. Am uneori momente cand acest lucru mi se intampla si la cartile lui Roald Dahl (sunt o iubitoare de carti pentru copii - ma mir cum de inca nu citisem Micul Print), insa la el sentimentul nu este persistent.

Citatul meu preferat:
"Trebuie totusi sa rabd vreo doua-trei omizi, daca vreau sa aflu cum arata fluturii." Voi nu credeti ca aici face referire la fericire?

"De ce să te sperii de-o pălărie?”

2010-08-18T08:41:00.000+03:00

Sau, atunci când nu poți vorbi despre lucrurile importante în viață decât prin povești. Și de multe ori se întâmplă așa. Poate zi de zi. Nu? Și acum cineva ar putea interveni: ”- Adică, ce vrei să spui. Avem nevoie de povești în fiecare zi? Cum rămâne cu realismul?”.

Da, poate avem nevoie. Să mă explic. E simplu chiar. Nu de alta, dar uneori oamenii nu ascultă. De fapt, oamenii rareori ascultă cu adevărat. Atunci, care e (poate fi!) soluția? Iei cuvintele și le treci frumos pe hârtie. O poveste. Și le dai drumul frumos prin lume. Poate cineva are nevoie de ele. Sigur cineva va avea nevoie de ele la un moment dat. Și va asculta. Poveștile pot ascunde lucruri importante. Și de multe ori oamenii caută semnificații în spatele lor. Să le fie mai ușor să asculte așa? Poate (și așa!) s-a născut Micul Prinț. Nevoia de a spune cuiva ceva. De cele mai multe ori cuvintele scrise nu cunosc granițe. Nevoia de a mângâia un prieten, prin cuvinte. E doar o idee. Nu știu. Dar l-am ascultat.

Lectia despre "oamenii mari"

2010-08-16T16:44:00.006+03:00

"Toti oamenii mari au fost candva copii. ( Dar putini dintre ei isi mai aduc aminte.)"

Cand eram micuta vroiam sa-mi fac o lista cu ceea ce ar fi util sa fac cand aveam sa fiu mare, din perspectiva copilului ce eram. Stiam ca atunci cand voi fi mare, voi uita ca am fost copil. Invatasem asta de la adultii din preajma mea. Acest lucru l-am regasit si in aceasta carte: o lectie despre si pentru oamenii mari, vazuta prin ochii copiilor: "Pentru ca astfel sa poata pricepe si oamenii mari. Ei au intotdeauna nevoie de lamuriri. Ei nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le dea intotdeauna lamuriri peste lamuriri". Asa ca mai gasim o carte, un film, un cantec, etc. care sa aduca aminte ca am fost copii candva.

Nu consider ca am patruns in imperiul a ceea ce eu numesc "lumea adultilor". Inca nu inteleg in totalitate regulile care guverneaza aceasta lume si am mereu intentia de a ma revolta, desi, de cele mai multe ori, trebuie sa le urmez. Uneori, ca si naratorul, ma simt mai singura "chiar decat naufragiatul pe o pluta, in mijlocul oceanului."

Invatam despre oameni ca le pasa mai mult de hainele pe care le poarta cineva decat de ceea ce spune sau este acel om, ca le place si inteleg ceva numai daca le explici cu ajutorul cifrelor, ca pe toate le incurca si pe toate le amesteca, iar daca sunt nervosi si preocupati, nici macar nu sunt capabili sa-ti acorde atentie, daca ceea ce zici sau faci nu e considerat de acestia ca fiind important: "Eu sunt un om serios, nu ma tin de baliverne!" devine cel mai intalnit raspuns pe care il primesti.

"Nu se stie niciodata unde-i poti gasi. Ii poarta vantul. Ei nu au radacini, si asta-i stinghereste mult."

"Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni". Si ni se da o adevarata lectie despre prietenie.

"Cresc mii de trandafiri intr-o singura gradina...si totusi nu gasesc ceea ce cauta...", caci nu stiu ce anume cauta, desi "ar putea fi gasit intr-o singura floare sau intr-un strop de apa...".

Sunt sigura ca toate acestea le-ati desprins si voi din viata, poate cand erati copii sau poate mai tarziu, in momentele de sinceritate cu sine. Nu este o lectie despre cat de rai sunt oamenii mari, ci despre cum au uitat acestia sa mai fie copii, o lectie pe care o intalnesti, poate, la tot pasul, dar inutila daca nu vrei sa inveti ceva din ea, daca ramai doar un simplu ecou.

Planeta oamenilor - ciuperca

2010-08-16T09:23:00.004+03:00

,,Stiu o planeta unde se afla un domn stacojiu la fata. Nu s-a uitat niciodata la o stea. N-a iubit niciodata pe nimeni. N-a facut niciodata altceva decat socoteli. Si toata ziua repeta la fel ca tine: "Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!" si asta il face sa se umple in pene de trufie. Numai ca nu e un om, e o ciuperca!"

[Micul Print]

Draga micule print, vreau sa iti spun ca si eu cunosc o planeta unde se afla, din pacate, nu doar un singur om stacojiu la fata, ca cel pe care il stii tu. Ma intreb insa ce culoare are sufletul omului stacojiu de pe planeta stiuta de tine. Mie mi-e teama sa ma gandesc la culoarea pe care o au sufletele oamenilor despre care vreau sa iti vorbesc. E plin de ei aici, pe planeta asta unde ne-a fost dat sa locuim. Probabil majoritatea au sufletele negre. Negre de suparare. Oboseala cred ca e gri. Asa ca de multe ori se combina negrul cu griul, dar tot nu iese o culoare placuta la vedere. Ei nu stiu ca se vede culoarea sufletului lor, chiar daca incearca sa o ascunda.

Stii, asta oricum invatam de-a lungul timpului: Sa ascundem. Iubesti? Vai, nu e bine sa arati asta...O sa fii luat de fraier. Iti place sa te uiti la stele si sa iti imaginezi ca danseaza si ca ,,stelele sunt pistruii noptii" sau cerceii lunii si ca, undeva, steaua care luceste mai tare e chiar steaua ta? Eh, nu se poate asa ceva, noi suntem oameni seriosi! Cum sa ne ocupam de iubit cu adevarat si de privit la stele si la luna si la nori? Nici sa nu mai vorbim de desenatul cu creta pe asfaltul din parc sau din fata blocului...Doar acum avem calculatoare, si inca de-alea performante! Societatea evolueaza,draga copile, si tu, vrei sau nu, trebuie sa evoluezi impreuna cu ea! Tampeniile cu desenatul inimilor si curcubeului pe asfalt sunt vechi. Asta ne invata ei. (Macar pe asfalt de am mai avea inimi frumoase...Dar si pe alea vor sa ni le ia).

Te simti singur cand, oricat ai cauta, nu prea gasesti un om cu suflet verde. Doar copiii mai au sufletele in culorile curcubeului. De asta ii iubesc si tot de asta imi doresc sa pastrez in mine ceva din copilul care am fost candva. Desi uneori simt ca sufletul meu prinde nuante inchise, nu vreau sa il las. Sunt un om-copil si nu vreau sa devin un om-ciuperca. Vreau sa am sufletul verde pana mor. Si mai prefer sa fiu un om-copil neserios decat un om-ciuperca serios!

Cam atat.

"Micul print"

2010-08-15T14:04:00.006+03:00

Am citit "Micul print" cu mare drag, prin prisma meseriei - lucrez cu copii, care ma uimesc cu imaginatia si sinceritatea lor debordanta. E minunat sa fii copil, sa vezi lucrurile prin lumina sufletului nevinovat si senin.

Mi-a placut mult partea de inceput, cu acele desene, care m-a facut sa inteleg ca lucrurile nu sunt intotdeuna ceea ce par. Mintea unui copil e mult mai "academica" decat a unui adult care si-a pierdut sufletul de copil, si s-a ratacit printre probleme si nimicuri cotidiene. Desenul cu oaia, m-a facut sa inteleg ca tot ce ne dorim e ascuns in sertarele sufletului nostru. Nu tot ce este mare, stralucitor este si ceea ce ne face fericiti.

Intalnirea si relatia printului cu floarea m-au indoiosat prin sensibilitatea emisa.

"Stii... cand esti trist, iti place sa privesti apusul soarelui".... apusul inseamna sfarsit, durere, despartire, final? Probabil ca da...

Personajele cartii se regasesc cate un pic in fiecare din noi... am inteles asta lecturand povestea printul intelept.

Citind "Micul print" iti dai seama ce psiholog maiastru a fost Antoine de Saint -Exupery.

Pentru ca uneori putem invata de la copiii mici

2010-08-12T18:35:00.005+03:00

Adesea, adultii subestimeaza abilitatile copiilor. Se-ntampla si-n cazul personajului nostru, inca de cand se confrunta cu nelamuritii astia maturi. Deseneaza si el ceva si se trezeste ca toata lumea confunda desenul sau deloc complicat cu-o palarie. Uneori copiii gandesc chiar mai profund decat adultii. Apoi, il intalneste pe micul Print (o fi el mic, dar, de fapt, ce grandoare ii stapaneste sufletul!) care e singurul ce-i recunoaste desenul: Un sarpe boa inauntrul unui elefant. Mare filozofie, pentru cei mari, desigur. Astfel, personajul nostru isi gaseste in sfarsit un camarad de conversatie si nu numai, ii ramane o amintire de neuitat si de o mare profunzime.

Mi-a placut foarte mult cum oamenii mari au fost portretizati printr-un citat de Micul Print: "Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: „Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face colecţie de fluturi?” Ci întrebă: „Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?” Numai atunci ei cred că îl cunosc. Dacă le spui oamenilor mari: „Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş…” ei nu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spui: „Am văzut o casă care costă o sută de mii de franci”. „Ce frumoasă e!” vor exclama atunci."

Clar, avem in aceasta carte invataminte dintre cele mai diverse, dar oare chiar ating pe cine trebuie? Pentru ca acesti oameni, cufundati in egoismul si in uitarea lor de a fi, iata, raman ancorati in cifre, si nu in simplitate, prietenie. Ei sunt cei care-si complica viata. Uitand sa existe in adevaratul sens al cuvantului, uitand sa-si ofere macar o mica placere pe care s-o traiasca pe moment, negandindu-se la problemele de rutina. Astfel de oameni sunt numiti de print 'ciuperci', caci se dedau doar lucrurilor evanescente de pe intreaga lume.

Un lucru si mai trist e ca acesti oameni 'ciudati' actioneaza uneori fara motiv, fara sa constientizeze macar o clipa ca din cauza ignorantei lor, viata lor se poate duce pe rapa. Ca si in cazul acelui betiv intalnit de print. Intrebat de ce bea, el raspunde ca vrea sa uite, ca ii este rusine. Dar ii este rusine...sa bea. Paradoxala si dezorientata gandire. Poate de asta au oamenii nevoie de stele, ca sa se dezmeticeasca, 'ca fiecare sa-si gaseasca propria lui stea'.

Exista atatea strafunduri pe care le putem explora in cartea asta! Eu m-am ales cu un gram de umanitate, si acela se refera la faptul c-am invatat un lucru pretios, zic eu. Sa vedem dincolo de aparente, sa ne gasim linistea in ceea ce simtim si este nevazut, sa ne bucuram de ceea ce ne ofera viata, de lucrurile pozitive cu care suntem inzestrati, si indeosebi, sa apreciem prietenia, o legatura sfanta care te ajuta sa traiesti de-a binelea: 'E un lucru trist sa uiti un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Si s-ar putea sa ajungi asemeni oamenilor mari, care nu se mai gandesc decat la cifre.'

Intr-adevar, cartea e scrisa din prisma unui copil, pentru oamenii mari. Adultii trebuie sa inceapa sa se schimbe, invatand de la copii, ba chiar de la copilul ce inca salasluieste in ei insisi. :)

Micul Print mare!

2010-08-11T22:56:00.006+03:00

Am citit Micul Print de doua ori intr-o zi. Ieri.

Dupa ce-am citit-o prima oara am ramas cumva descumpanita. Eram suprinsa si imi ziceam ca sunt eu de vina pentru lipsa de entuziasm, pentru lipsa acelei pareri impresionante pe care m-asteptam sa mi-o produca. Si-am mai citit-o inca o data, lent, pe indelete, rand cu rand, incercand sa gasesc esenta, motivul acelei mediatizari de proportii infinite de care are parte Micul Print.

Dupa a doua citire, am acceptat, trist, ca impresia pe care mi-a lasat-o, fara indoiala, e lipsita de tresarirea, de sclipirea aceea pe care o asteptam. Dar, da, cu siguranta, asteptarile mele au fost exagerat de mari...Si-am gasit-o ca pe o carte frumoasa, scrisa intr-un mod vesel si totusi trist, cu ilustratii dragute, pentru copii si, mai cu seama, pentru adulti, pigmentata cu mari adevaruri, o carte care isi merita locul in biblioteca si care mi-a placut mult dar...nu spectaculoasa. Nu atat de stralucitoare cat credeam.

Am inteles ca e mediatizata la superlativ pentru cugetarile la care supune, i-am inteles subantelesurile, invatamintele de viata pe care fiecare pagina le da, am inteles ca e o lectie pentru oamenii mari, vesnic grabiti, vesnici preocupati de lucruri superficiale, incapabili, din aceste motive, sa vada lucrurile cu adevarat importante. Dar invataturile pe care cartea asta le transmite vuiesc din toate partile, toate indemnurile din ea... sunt lucruri pe care le-am citit/auzit de mult prea multe ori. Sufocant de mult.

Da, Micul Print m-a facut sa ma gandesc, sa incerc sa vad putin lumea prin ochii unui copil - prin ochisorii puiului meu de doi ani - sa inteleg ca pentru ei oamenii mari sunt extrem de ciudati (mda, oamenii mari chiar sunt ciudati!), m-a facut sa ma bucur ca macar inocenta din sufletul de copil infrumuseteaza totul, da o alta dimensiune lucrurilor, o alta importanta vietii, pretuind, intr-un mod simplu, adevaratele valori. "Copiii se cuvine sa fie foarte ingaduitori cu oamenii mari", mai zice cartea. Da, asa e. Nu eu, ca mama, trebuie sa fiu ingaduitoare cu puiul meu. Ci el cu mine. Ca el are, inca, ceea ce eu am pierdut de mult. Inocenta. Bucuria simpla a vietii.

As vrea sa pot spune ca, daca m-as fi intalnit cu naratorul acestei carti, baiatul cu desenele, as fi recunoscut in primul lui desen sarpele care-a inghitit un elefant. As vrea sa spun ca as fi vazut dincolo de aparenta. Dar nici macar nu stiu daca n-as fi vazut si eu, ca toti ceilalti, in desenul lui, doar o palarie. Ma face asta un om superficial, ignorant la ceea ce merita atentie? Poate ca da. Sau, poate, sunt doar un adult ciudat.

Printre toate citatele renumite ale cartii, e unul care-mi place in mod deosebit: "Iar dupa ce-ti va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit ca m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Iti va fi dor sa radem impreuna. Si vei deschide uneori fereastra, asa, numai de drag..." Da, durerea trece intotdeauna. Insa uneori ramane in loc, poate, ceva mai dureros. O tristete infinita. O resemnare amara.

Dupa mine, Micul Print a avut nevoie sa porneasca in calatoria vietii lui, tocmai pentru a intelege, pentru a putea pretui ceea ce avea acasa. E vorba tot despre nemultumire, despre cautarea esentei vietii, despre indoiala, despre nesiguranta. Da, "limpede nu vezi decat cu inima"!

Si, pentru ca "graiul e izvor de neintelegeri" cat de bine ar fi sa invatam sa si tacem, sa-nvatam sa vorbim prin tacere. Si sa ne bucuram. Sa putem sa ne bucuram.

Stiu ca Micul Print e o carte foarte iubita, ma gandesc ca voi fi criticata pentru parerea mea, dar atat si e. Doar parerea mea.

Micul print - termen de citire

2010-08-09T16:49:00.007+03:00

Urmatoarea carte pe care o vom citi impreuna este Micul print de Antoine de Saint-Exupéry, pe care o puteti gasi aici. Dat fiind faptul ca Micul print are doar 55 de pagini (si multe ilustratii), m-am gandit ca termenul de citire sa fie de o saptamana, iar cel de discutii de inca o saptamana. Ce parere aveti?

Mecanica Inimii

2010-08-05T07:21:00.005+03:00

Nu stiu ce este o recenzie. Ma indoiesc ca am calitatea de a face asa ceva. O sa spun doar cum am vazut eu cartea. O carte micuta, nechemata, aproape nedorita, citita chinuit, abandonata si apoi reluata. O carte cu si despre candoare, cu si despre tristete, cu si despre iubire, cu si despre orbire. O carte despre cum poate fi viata cateodata. Despre cum poti trece pe langa sansa de a fi cel mai fericit om din lume, despre cum poti deveni fantoma a tot ceea ce ai fi putut sa fi. O carte in care, pe alocuri, ma regasesc.

"Mecanica inimii" - Intrebari pentru dezbatere II

2010-08-04T10:16:00.005+03:00

De unde presupusa asemanare cu Micul Print?

Am dat o sansa (nemeritata) acestei idei si am ajuns la concluzia ca ar putea exista o oarecare asemanare intre Acacia si capriciosul trandafir iubit de Micul Print.

Voi ce credeti?

(P.S. - Ar fi mai potrivita dezbaterea dupa ce citim si Micul Print?)

"Mecanica inimii" - Intrebari pentru dezbatere I

2010-08-04T09:11:00.008+03:00

Astazi este 4 august, data limita pentru citirea cartii "Mecanica inimii". Dupa cum am promis, voi posta din nou cele doua intrebari de la care se poate pleca in vederea realizarii unor discutii asupra cartii:

Credeti ca dragostea pe care i-o poarta Madeleine lui Jack este una egoista? (Aceasta avand in vedere ca i-a ascuns adevarul despre faptul ca inima lui era perfect sanatoasa, doar pentru a-l face sa se simta vulnerabil si sa caute astfel refugiul in protectia ei.)
Ce parere aveti despre domnisoara Acacia, se dovedeste ea superficiala in relatia cu Jack?

P.S.: Intre timp am aflat ce gandesc unii dintre voi, dar cred ca este nimerita o discutie care sa reuneasca toate aceste pareri.

"Mecanica inimii" sau cum s-a stricat orzul pe gaste

2010-08-02T10:48:00.006+03:00

Inca nu v-am citit recenziile, colegi de club. Sunt usor influentabila, asa ca am decis sa le citesc dupa ce imi scrijelesc virtual impresiile. Ma tem ca pentru prima carte din istoria clubului nostru (pentru ca va avea o istorie, asa-i?) nu am nici cuvinte multe, nici prea bune.

Per ansamblu, "Mecanica inimii" mi-a dat impresia de ciorna. Un amalgam de idei slab conturate, metafore (unele destul de reusite), dar fara nicio structura substantiala. Anacronisme cu duiumul (in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, "eroul" nostru vorbeste despre cupa mondiala, avion, flacara olimpica si stadion, Tinkerbell; unde mai pui ca Melies cumpara un teatru de la Houdini in 1889, cand Houdini era mort de 18 ani...), personaje nedezvoltate, tratate extrem de superficial, o idila demna de foaierul unui cabaret, nicidecum de inocenta unor copii de 15 ani. Asocierea cu Micul Print e complet deplasata. Mai apropiat mi se pare Pinocchio...

Pacat de idee. Cu mai multa grija la detalii si cu mai multa inocenta, ar fi putut fi o carte frumoasa, reprezentativa pentru suprarealismul pop, atat de "la moda" in lumea artei. Din cate am inteles, Mathias Malzieu (ma rog, trupa lui, Dionysos) ar fi creat si un album cu acelasi titlu, iar cunoscutul ilustrator francez Benjamin Lacombe a creat coperta cartii. Asteptam filmul, poate va fi mai bun decat cartea (e posibil?).

Ilustratie de Benjamin Lacombe

Clip Dionysos:

"Ce caraghios e sa-ti poti lua inima intre degete! "

2010-07-30T18:12:00.004+03:00

După ce am citit primele paragrafe din această carte, imediat m-am dus cu gândul la iarnă, la o seară friguroasă în care stau şi mă delectez cu această carte si cu o cană mare de ceai. Însă, acest lucru nu e posibil... Nu încă.
Mi-a plăcut foarte mult cartea şi felicitări celui care a propus-o. Bună alegere! Mai ales atmosfera pe care o creează autorul, m-a făcut să cad într-o visare continuă şi parcă nu mai voiam să mă trezesc... M-am regăsit în foarte multe situaţii şi trăiri deşi uneori parcă aş fi schimbat puţin cursul lucrurilor. În unele situaţii maturitatea de care dădea dovadă micul Jack era cam suprarealistă, la vârsta lui parcă aceste sentimente ar fi trebuit să beneficieze de mai multă inocenţă şi imprudenţă.

Această imprudenţă îmi aminteşte de un citat care mi-a plăcut foarte mult: Fii imprudent, dar mai înainte de toate, dăruieşte, dăruieşte-te fără să te gândeşti prea mult!

Uneori autorul lasă unele situaţii un pic neterminate, iar pe altele le detaliază prea tare. Ori asta uneori nu a fost pe gustul meu...
Cred că finalul se potriveşte cărţii foarte bine şi eu am învăţat o lecţie importantă: E păcat să nu te îndrăgosteştii doar pentru că ţi-e frică să fii rănit... E mai bine cum a făcut micul Jack, încălcând toate regulile ca un copil neastâmpărat în numele iubirii.

Citatul meu preferat este: Sunt convins că dacă ar fi avut un ceasornic în locul inimii, Cenuşăreasa l-ar fi oprit la ora douăsprezece fără un minut şi ar fi rămas la bal toată viaţa.

Daca te simti bine, nu fi ingrijorat; va trece sau "Mecanica inimii" de Mathias Malzieu

2010-07-28T22:56:00.012+03:00

Nu ma pricep la recenzii si nu stiu cu ce ar trebui sa incep, asa ca o sa incep cu o observatie: ati observat ca ziua de nastere a lui Jack (si ziua in care lui Arthur i se crapa coloana) este aceeasi cu ziua de nastere a autorului? Acesta 'coincidenta' ma face sa ma gandesc ca autorul a trait macar o parte din viata lui Jack si ca citatul "Ne vindecam intotdeauna, chiar daca ne ia ceva timp." este valabil si in cazul lui. Sau poate ca el a avut rolul magicianului-ceasornicar, prietenul lui Jack care a scris acea carte (imi scapa titlul, imi pare rau).
Un alt lucru care mi-a atras atentia este obsesia lui Malzieu pentru sani. Apar de nenumarate ori in carte, iar micutul Jack doreste intotdeauna sa se hraneasca din ei ("Sanii par doua bezele intr-atat de coapte, ca iti vine sa le infuleci pe nemestecate."), chiar si pe la inceput cand spune ceva de supt.

Cum nu stiu ce ar mai trebui sa scriu, ma voi rezuma la a spune ce mi-a placut si ce nu.
In primul rand am fost deranjata de maturitatea de care da dovada Jack, tocmai din aceasta cauza mi-a placut naivitatea lui din prima zi de scoala cand nu ezita, ci raspunde prompt ca este indragostit de domnisoara Acacia fara a se gandi la urmarile pe care le va avea un astfel de raspuns.

Am fost placut surprinsa cand am descoperit profunzimea sentimentelor lui Jack, mai ales dorinta lui de a o face pe Acacia sa aiba incredere in ea, insa m-am bucurat prea devreme, caci a urmat cataclismul: adevarata fata a lui Jack, gelozia lui si neincrederea in dragostea Acaciei, lucruri care l-au dus spre pierzanie.

Consider ca merita tot ceea ce i s-a intamplat. Iubirea este bazata pe sinceritate si incredere reciproca. El nu a avut incredere in domnisoara Acacia, atunci cand ea i-a marturisit ca nu il va parasi. Apoi a avut si nerusinarea de a-si ascunde identitatea in fata ei dupa ce ea i-a spus ca viziteaza zi de zi mormantul fostului ei iubit. Ea inca il iubea ("dac-ar mai fi in viata, ar fi aici. Cu mine."), dar dupa toate cele facute de Jack chiar a fost prea tarziu.

Cartea nu mi-a placut mai mult din cauza scrisului slab al lui Mathias, insa ideea de realitate tesuta cu iluzii dulci si amare a fost interesanta. Daca ar fi avut un final fericit, mi-ar fi displacut si mai mult. In plus, nici nu s-ar fi potrivit. Dupa crizele de gelozie ale lui Jack si minciunile de dupa ce s-a trezit din coma nu ii dadeau dreptul la o a doua sansa pentru inima ranita a domnisoarei Acacia, prima data de "moartea" lui, a doua oara de nesinceritatea lui. Ei cine ii da o alta inima?

Personajul meu preferat a fost domnisoara Acacia deoarece tind sa ma atasez de personajele in care ma regasesc. Mi-au placut lipsa ei de neincredere in sine, felul in care se inchidea in ea, incapatanarea de care dadea dovada si dragostea pentru fiinta iubita.

Citatul meu preferat:
"Daca te temi ca o sa-ti fie rau, nu faci decat sa-ti maresti sansele de a ti se face rau. Uita-te la acrobati, crezi ca se gandesc vreo clipa ca or sa cada cand merg pe sarma? Nicidecum, accepta riscul si savureaza placerea de a infrunta pericolul. Daca-ti duci viata cu ochii in patru sa nu-ti rupi ceva, o sa te plictisesti de moarte, sa stii... Nu cunosc nimic pe lumea asta mai amuzant ca imprudenta!"

PS: Voi pleca intr-o calatorie, asa ca va raspund la comentarii cand ma intorc.

Mereu iubirea - Mecanica inimii, Mathias Malzieu

2010-07-27T22:27:00.007+03:00

Mi-a placut. Atat de mult incat de ieri, de cand curierul mi-a adus-o, pana azi, am citit-o, pe nerasuflate. Si as fi vrut sa mai fie... si-o sa-mi scriu aici parerea, in cuvinte simple, asa cum simt acum, nevrand nicidecum ca ceea ce fac sa fie o recenzie. E o parere, atat.

Poate ca a atins o coarda sensibila, poate ca a ajuns in partea acea din sufletul meu care doreste inca sa se simta copil - adica un om caracterizat de naiva inocenta, de indrazneala, de dorinta de viata vibranta in fiecare fibra, de sentimentul ca poti sa cuceresti o lume intreaga catarat pe rotile. Un suflet manat de sentimente, nu de ratiune.

Desi pare o poveste, cu elementele fantastice caracteristice - inima-ceasornic - e doar o insiruire de trairi perfect aplicabile in viata reala. Un sir de trairi care ne coplesesc tuturor viata, la un moment dat, intr-o anumita masura. E goana dupa fericire, implinirea prin iubire pe care toti o dorim. Cu intensitati diferite, da.

E vorba de dragostea de mama - de cautarea implinirii prin maternitate a Doctoritei Madeleine, o maternitate adoptata simplu dar intensa, sincera si profunda. O dragoste egoista, asa cum, de altfel, se intampla deseori in realitate. Parinti posesivi, manati de-o dragoste obsesiva, care-si cresc si educa copiii in directia de ei dorita ignorand personalitatea, capacitatile, dorintele copiilor. Parinti care-si vor copii mereu in cuib, nevrand sa-i invete sa zboare, nelasandu-i sa aiba propriile visuri, propriile vieti, fericiri si suferinte.

In incercarea de-al pastra langa ea, Madeleine i-a inoculat in suflet, in minte, ideea fragilitatii, a dependentei, a imposibilitatii asumarii riscurilor. " Love is dangerous for your tiny heart "- ii spune ea si el si-o repeta mereu, la ananghie, lamentandu-se dar nerenuntant la lupta. Madeleine e DOAR o mama care face tot ce poate ca copilul ei sa fie ferit de-acele lupte ale vietii pe care ea le considera prea grele pentru fragila lui inima (din punctul ei de vedere, din punctul de vedere al propriilor ei temeri, nesigurante, experiente).

Jack, micul Jack... l-am iubit din prima clipa, cand m-a cucerit tocmai pentru ca e diferit, inadaptat, marginalizat si oropsit de soarta. Luptator pentru ca trebuie, obligat de viata, sa fie luptator. Cam asa cum ni se intampla multora dintre noi. Sa fim lasati deoparte, umiliti si raniti pentru ca suntem " altfel ". " Oamenii resping ceea ce e diferit de ei. ". E un adevar trist, dar e un adevar.

Pe urma, m-a castigat prin hotarare. Nestramutata hotarare. Prin implicare si dedicare. Prin sinceritatea fata de el insusi. Prin ne-amagire. Se indragosteste si cucerirea micutei cantarete devine pentru el telul suprem al vietii lui. Si, pentru nimic in lume, nu se abate de la acest tel. Framantarile lui, chinurile lui ("si daca mor fara s-apuc sa simt gustul imbratisarii ei?"), indoielile lui, frustrarile si suferintele lui sunt ale sufletului indragostit, ale copilului - tanarului - barbatului care iubeste cu toata forta. Care da totul si cere totul. Nu gaseste posibilita acceptarea jumatatilor de masura.

E viata, pur si simplu. E descoperirea iubirii, lupta pentru iubire, implinirea iubirii, pierderea iubirii. E ciclul normal al vietii pe care nici macar o inima - ceasornic nu-l poate opri, nu-l poate da inapoi, nu-l poate modifica.

E o poveste ireal de reala. Daca sfarsitul ar fi fost unul fericit, si ei, frumosii indragostiti, si-ar fi trait iubirea " pana la adanci batraneti ", povestea si-ar fi pierdut din realism. In viata totul e o lupta. Lupti, castigi, lupti, pierzi... si iar si iar, de la capat. Sunt eu mai sceptica poate dar nu cred in "totdeauna", cred doar in fericire de moment, in potriviri mai mult sau mai putin reusite, in clipe de viata care vin si trec... si-asa e si in carte. A fost, s-a intamplat, s-a incheiat.

Tema dragostei in Mecanica inimii

2010-07-27T18:22:00.004+03:00

~idei~

Ceea ce nu mi-a placut in Mecanica inimii a fost modul in care a fost prezentata dragostea, ignorand atributiile definitorii ale acesteia. Imi pare ca Malzieu prezinta iubirea ca si coaja, uitand de miez. Sunt redate simptomele dragostei, emotiile, tremurul si este uitata esenta care face diferenta dintre iubire reala si emotie intensa, dar efemera. Consider ca esenta aceasta este facuta din daruirea sinelui neprefacut, lupta, sinceritate, crestere, altruism, maturizare, invincibilitate. Aspecte de care domnisoara Acacia uita. Un fapt de neinteles pentru mine a fost finalul. Mi se pare total nepotrivit, promovand renuntarea si ideea de "e prea tarziu", elemente care nu ar trebui sa existe intr-o dragoste reala.

Pentru mine, Mecanica inimii a fost un soi de "asa nu", o incurajare de a pretui ceea ce am si de a lupta impotriva micilor (sau marilor) poticniri care pot aparea.

Desi Malzieu scrie pe spatele cartii ca Mecanica inimii e asemanatoare cu Micul print al lui Saint-Exupery, eu nu am gasit nicio similaritate reala intre ele. Nu am gasit candoarea, profunzimea si inocenta reala, atat de evidente in Micul print. Mecanica inimii mi-a amintit mai degraba de Spuma zilelor, a lui Boris Vian. Voua nu?

Am ramas cu un sentiment de neajutorare la sfarsitul acestei carti, stare care s-a risipit insa de indata ce mi-am scris parerile cu referire la carte pe un carnetel, in tren. Ma bucura sa discutam impreuna ceea ce citim, sa ne impartasim ideile, sa gasim solutii si sa ramanem in final cu ceva mai mult decat cu simpla placere a citirii.

“Mecanica unei inimi” – a nu se generaliza

2010-07-25T14:01:00.006+03:00

O zi adevarată de iarnă, mai ceva decât cea a lui Alecsandri, ambele încălzite de răsuflare de copii. Pe cât de alb, îngheţat, rece era totul, pe atât de roşu aprins, fierbinte, vibrant se transformă, din cauza unui mic sufleţel. “Lumina lunii învaluie străzile din inima oraşului într-o crustă aurie ca de zahăr, din care îmi vine să ronţăi.” Antiteză perfect conturată, pornind de la protejata viaţă intrauterina şi sfârşind într-o întindere de nemişcare şi incertitudine. O inimioară atât de sinceră, dezinteresată şi jucăuşă, un omuleţ fragil care crede că cloputul din turnul din oraş este tatăl lui…

În timp ce citesc, parcă se desfăşoară în faţa mea scene din “Look who’s talking”, unde micuţul Mikey, cu umor şi înţelepciune nativă, analizează lumea înconjurătoare şi pe cei ce o populează. Presimt natura universală şi atemporală a poveştii, întâmplările petrecându-se atât atunci cât şi acum. În decorul anilor dinainte de 1900, zburdă conştiinţa unui personaj/scriitor contemporan.

Scena de “îndrăgosteală” a micului Jack m-a fascinat, m-a topit. “Labirintul întortocheat al străzilor mă ispiteşte ca braţele unei iubite.” “Are ochii mari de tot, poţi sta ore în şir să te uiţi înăuntrul lor.” “Pe negândite, mă las cuprins de dragoste. Pe gândite, la fel. Înăuntrul ceasornicului meu, este ziua cea mai călduroasă din lume.”

Pe de o parte, Madeleine, figura maternă, vrea să protejeze inima copilului, îl previne asupra iubirii care distruge ritmul vieţii şi asupra mâniei care însoţeşte dezamagirea unei iubiri neîmpărtaşite. Pe de altă parte, Melies, figura paternă, îl indeamnă să fie imprudent, să rişte totul pentru a avea parte de dragoste, pentru a trăi cu adevărat, a darui pentru a fi fericit, a dansa pe propria muzică, a fi el însuşi. Deşi a avut parte de tipica mamă ocrotitoare, de tatăl civilizator şi prieteni binevoitori (“Tu eşti încă mic, n-ai amintiri, dar într-o bună zi o să-ţi deschizi traista şi o să găseşti un crampei de copilărie. Şi atunci o să ţi se umple inima de bucurie.”), Jack sfârşeşte visul, transformându-l în coşmar. “Cine sunt eu? Un fals al propriei mele finiţe?” , un om al cavernelor.

“Cu doar câteva ore înainte îmi socoteam inima o corabie în stare să spintece un ocean de dispreţ.” ”În doar cinci minute, Joe mi-a setat ceasul la ora realităţii, transformand corabia mea îndrăzneaţă într-o biată plută în derivă.”

…

A început atât de promiţător, m-a fermecat cu copilul cu ceas drept inimă, coloana vertebrală sonoră, tăbliile cu rotile, ouale umplute cu amintiri si borcanele cu lacrimi. Părea a fi o lecţie de viaţă, o călatorie pe paşii lui Dorothy (“Vrajitorul din Oz”), ai alchimistului lui Coelho, ai lui Oliver Twist şi David Copperfield, ai pinguinului Apolodor etc, dar a sfârşit prin a fi o lecţie despre moarte, moartea inimii, a speranţei, a spiritului înaintea trupului. Eram sigură că voi fi martora unei căutări de sine de-a lungul unui plai mioritic, într-o poveste atat de mesteşugit narată, în schimb m-am izbit cu capul de peretele cinismului şi de realitatea unui pesimist. M-a dezamăgit şi mai tare când, în final, aflăm că ceasul este un remediu pentru o boală închipuită, exact ca în “Veronica se hotărăşte să moară” (doar că aici idea otravii mi s-a parut absolut originală). Ar fi avut mai mult sens daca Jack afla asta cănd viaţa lui ar fi fost împlinită, nu când s-a sfârşit.

Oricum, am filtrat totul prin prisma lucrurilor pe care le caut eu în viaţă şi sper să le găsesc. Nu le-am găsit însă în această carte care mi-a promis multe la început, dar mi-a furat totul la sfârşit. Lăsând la o parte sentimentele mele subiective şi ne mai luând-o personal, cartea ar face un excelent scenariu de film, excelând printr-un final imprevizibil.

Cativa pasi in Extraordinarium

2010-07-25T12:54:00.004+03:00

Viata lui Jack incepe cu: gheata si oameni incremeniti. Raceala unui parinte care paraseste pruncul dupa nastere. Madeline este vrajitorul care poate aduce viata in corpul unui om. Ciudata si retrasa. Ajuta si joaca rolul de mama doar ca putin defecta.

Invatatura incepe cu: “Dragostea e periculoasa pentru inima ta micuta” … o inima mecanica pe dinafara, cu emotii pe dinlauntru.

Dragostea incepe cu: Miss Acacia - “Arata ca o pictura de Modigliani – un Modigliani care sforaie delicat”.

Prima dragoste a lui Jack pare sa fie cea pentru Madeleine. Una defecta si oprimata pentru ca “dragostea e periculoasa”. A doua este una plina, vie si mai directa decat prima: cea pentru Miss Acacia.

Povestea aceasta imi pare ca este despre sentimente iar intamplarile povestite sunt doar puneri in scena ale acestor sentimente, ca un balet: doar miscare.

Cea mai puternica imagine : descrirea ciocnirii dintre faptul ca iubesti pe cineva si crezi ca acest fapt este unic si realitatea ca nu esti unic, ca si altul poate simti puternic pentru acelasi om. Iar faptul ca te-ai mai si luptat cu acel om o face pe ea sa fie furioasa, sa te urasca. O face sa te urasca cu aceeasi intensitate cu care te iubea. Si abia atunci ii spui totul. Adevarul il simti util doar ulterior iubirii si devine util pentru ca rana pe care ai produs-o cere cuvinte, explicatii, sinceritate. Si din toate astea nu obtii decat un “te iubesc” amar. Un sentiment atat de ciudat pe care trebuie sa il simti macar o data in viata pentru a-l intelege pe deplin: “te iubesc” - amar.

Totul se incheie cu: dupa o lunga pauza revii si incerci sa recuceresti: “da-mi-o inapoi”. Ii spui din nou adevarul, nu totul, nu de-odatata. Si speri. Raspunde, si iti pare ca mai mult decat mintea ei, raspunde corpul. Te inseli. Inima este cea care a raspuns la amintire. Dar tu ii te dezvalui si asta incheie totul, naruie si inima ei, cea pe care o iubeai, fara speranta, definitiv, irevocabil.

Cristi.

„Mecanica inimii”, sau despre cum să te arunci în oceanul iubirii cu mâinile legate şi ochii larg deschişi.

2010-07-25T01:16:00.009+03:00

Recunosc, povestea m-a secat de toate sentimentele. Am dat tot ce-am avut pentru micuţul Jack şi încă simt că nu e îndeajuns. O poveste care m-a rupt din cotidian şi a reuşit să mă facă să-mi şterg singură lacrimile, să-mi ridic singură moralul şi să sper la un viitor mai bun pentru Jack. Unul plin de turte dulci şi de cafea cu lapte şi scorţişoară. Jack, întruchiparea unei mici cănuţe în formă de inimioară menită să susţină toată dragostea din univers, crapă din cauza fierbinţelei geloziei. Scorpia afurisită care reuşeşte să muşte şi oamenii reali. O mică bucăţică de cer, suferindă din naştere, reuşeşte să dea tuturor o lecţie de viaţă şi de iubire.

“De ce mă tem? De tine, mai precis de mine fără tine.”; “niciodată nu putem reveni asupra faptelor săvârşite în trecut, chiar dacă avem un ceasornic în inimă”, sunt câteva exemple de cuvinte dulci care au reuşit să mă prindă într-o realitate care uneori mi se pare atât de cunoscută şi atât de străină în acelaşi timp.

Ca să pot înţelege o carte, eu încerc să găsesc trăsături comune între mine şi unul din personaje. Am reuşit să mă identific pe alocuri cu Jack. A trecut peste reguli, peste gelozie, peste Jack Spintecatorul ca să ajunga la Acacita. Şi a ajuns, şi a trecut peste toate. Şi-a smuls inima din piept ca să-i dovedească iubirea. Pentru ea, nu a fost suficient . Sinceră să fiu, nu îmi pot imagina ce este suficient pentru ea. Îndrăznesc să spun, că doar beneficia de atenţia lui. Era preocupată de ce supune lumea, iar povestea lui Jack i se părea romantism exagerat. Realizează adevărul şi face o teribilă greşeală.

Mulţi s-ar enerva cumplit. Eu vedeam tristeţea personajului din spatele cuvintelor dar nu aveam cum să-l avertizez. A încercat totul şi pe mine m-au năpădit lacrimile când nu a reuşit să o aducă înapoi. Toţi avem 10 ani când ne oferim inima oricui. Când simţim că nicio frică nu ne opreşte să ajungem la persoana iubită. Când mutăm munţii din loc deşi conştientizăm că este raţional să-i lăsăm acolo. De cele mai multe ori ne ardem şi suflăm şi-n iaurt. Alteori, nici nu mai suflăm.

Povestea lui Jack, dăinuie în fiecare din noi, cei care suferim sau am suferit vreodată din pricina iubirii. Pentru mine.. Jack este un erou. Din asemenea dureri sufleteşti nu-ţi revii aproape niciodată. Diferenţa dintre suferinţă şi viaţa obisnuită o face suflatul în iaurt.

Ănuţa Voinicuţa

Comentarii la Mecanica Inimii

2010-07-23T18:27:00.003+03:00

Am reusit sa termin de citit cartea mai repede decat ma asteptam; mentionez ca a fost a 2-a sau 2 3-a carte citita in format electronic. Fluenta remarcabila a textului mi-a facilitat asadar lectura. Nu o sa fie o recenzie ci mai degraba cateva idei pe care le-am notat "la cald". In general mi-a placut destul de mult aceasta carte insa am fost si dezgustat de cateva insertii (probabil domnisoarele mai delicate au eludat acest aspect in precedentele opinii asupra cartii). Rating-ul meu: 6,5/10

"Each beat of your heart is a small miracle." Unele lucruri par nesemnificative, banale insa daca te gandesti mai bine la ele iti dai seama de ce bogatie ascund. Viata insasi este un miracol si inima (fizica) este pompa care ne mentine in viata. Ganditi-va la anatomia si fiziologia inimii si apoi intrebati-va daca un asemenea organ putea aparea din nimic sau ne sugereaza un plan in spatele materiei.

"Dreams have a hard time surviving when confronted with reality." Cred ca un asemenea avertisment este util de luat in seama cu atat mai mult cu cat aceasta carte te indeamna la visare. "All love’s pleasures and joys are paid for one day with suffering. And the more passionately you love, the more your pain will increase. It might survive the intensity of pleasure, and beyond. But it is not robust enough to endure the torment of love." Acest paragraf poate fi adus ca argument pentru tipul de dragoste pe care il are in vedere (in principal) aceasta carte.

E interesanta si ideea (testata "in teren") cum unii oameni isi pot sustine fericirea autocompatimindu-se: zicea Madeleine ca trebuie mereu si mereu sa plangi si sa iti consumi lacrimile daca vrei sa fii fericit. Aceasta afirmatie arata din nou tipul de dragoste indreptata spre propria persoana, spre satisfacerea eului. S-ar putea ca M. sa fi trait o asemenea poveste.

Mecanicism vs. emotii. Un ceasornic este mecanica pe dinafara si emotie pe dinauntru. Adica noi vedem un rezultat, si anume ceasul, care este ceva inanimat, fara viata in el insusi dar care avea in spate munca si pasiunea unui creator. Emotia este asadar ascunsa. Cu oamenii nu trebuie ca lucrurile sa stea asa: chiar daca unele forme ale mecanicismului par sa fie reinviate sub forme noi, monistice. Noi suntem mai mult decat materie. Oamenii sunt mecanica pe dinautru si emotie pe dinafara. Noi avem o functionalitate, insa daca nu ne exprimam in cadrul unor relatii interumane, ruginim. Sentimente ca dragostea trebuie sa fie exteriorizate, nu trebuie ascunse deoarece acestea vor ajunge sa dauneze. Mai tarziu, cand Jack este in tren spune "I’ll be sick if I don’t speak to somebody." Dragostea dulce din interior, daca nu este marturisita, nu este revarsata asupra obiectului ei, ajunge sa produca multa amaraciune in inima. In timp, Jack afla ca "Falling in love can’t be as terrifying as finding yourself alone on some ghost train with Jack the Ripper." Invata ca sunt lucruri mai rele decat a te indragosti.

Jack: I get the impression their hearts need the care of a good clockmaker even more than mine does. Uneori daca suntem suficient de empatici si cu nevoile celor din jur vom vedea ca sunt oameni care sufera mult mai mult ca noi. Intodeauna vom avea pe cine sa ajutam.

Bun, si acum la partea care m-a dezgustat. Prezenta acestui aspect in minunata poveste il gasesc foarte dezamagitor. Aproape ca ma face furios. Subtilitatile erotice le gasesc dezgustatoare nu din cauza obscenitatii lor ci din pricina faptului ca sunt proiectate asupra unor personaje infatisate ca si copii. Gasesc ca abordarea autorului este perversa.

Multumesc ca (m)-ati citit.

La mecanica del corazon

2010-07-23T15:07:00.006+03:00

Incep prin a spune ca mi-ar fi placut sa fi tinut in maini cartea asta si s-o devorez la propriu, dar nu conteaza, am citit-o in limba spaniola si asta a facut din ea o poveste feerica. Inca de la inceput mi-am zis ca pare a fi un basm, cu reguli aplicabile si in viata reala si cu siguranta, mecanica inimii micutului Jack functioneaza la fel ca cea a tuturor dintre noi, inclusiv a personajelor din carte.

Mai intai, Madeleine e cea de la care porneste conduita lui Jack, caruia ii daruieste viata, ce-i drept, una diferita, caci are de-a face cu un ceas in loc de inima. Un ceas a carui zgomot il deranjeaza, ba chiar are sa-i creeze probleme in dragoste de indata ce o intalneste pe Miss Accacia, la prima sa iesire in oras. Chiar daca e atentionat si spusele lui Madeleine ii rasuna la fel de insistente ca bataile ceasului, 'Love is dangerous for your tiny heart', Jack se indragosteste: 'In interiorul ceasului meu este ziua cea mai calduroasa din toate timpurile'. Astfel, iubirea e asemuita cu ceva cald, duios potrivnic zilei in care acesta s-a nascut, o zi deosebit de friguroasa, care i-a inghetat inima.

Insa, bucuria baiatului e oarecum stinsa de vorbele apropiatilor, care sunt patiti in ale dragostei: 'Toata placerea pe care ti-o provoaca iubirea o poti plati intr-o zi cu multa suferinta. Si cand iubesti mai intens, mai intensa va fi si durerea. Vei cunoaste angoasa cerului, a confuziei, senzatia de respingere si de nedreptate. Vei simti frigul pana in oase..Mecanismul inimii tale va exploda.' In felul asta, se contureaza reguli importante pe care trebuie sa le respecte pentru a evita sa se transforme intr-un monstru de tristete. Va trebui sa-si domine furia si sa nu se indragosteasca niciodata. Dar daca sunt reguli, mereu suntem tentati sa le ignoram si astfel, comitem aceleasi si aceleasi erori din toate timpurile, samanta fiind bineinteles Adam si Eva.

Totusi, cum sa nu te indragostesti, cand asta e ceea ce-ti aduce fericirea, chiar si efemera? Cum sa preferi singuratatea? Daca ar fi asa, ar insemna sa eviti sa traiesti. Si-atunci, Jack isi asculta inima,mereu gandidu-se la cea care i-a salvat viata: 'Oh, Madeleine, te vei infuria', spunandu-si aceste cuvinte de fiecare data cand actioneaza contrar vointei ei.

Ceea ce e trist in cartea asta e felul in care un om diferit de ceilalti este privit in societate. I se aduc cuvinte de batjocura, cand el are cea mai mare nevoie de siguranta si de intelegere...

"Mecanica inimii" sau "despre cum mai pot fi ploile"

2010-07-23T01:41:00.006+03:00

Cu siguranţă nu e cartea cea mai potrivită penru iubitorii lui Huxley, Orwell sau Desmond Morris iar cine a spus că "Mecanica inimii" sau "The boy with the Cuckoo-Clock heart" a lui Malzieu e un fel de "Micul prinţ" în varianta 3d - modernă şi accesibilă inimilor grăbite de un secol uşor grăbit şi el - e un fel de speranţă vie a modernismului.

Lăsând măgulelile deoparte, să scriu ceva şi despre carte. E o carte a oamenilor mari şi disponibili. De ce vorbesc despre disponibilitate? Pentru că e cu siguranţă tot ce ai nevoie pentru a duce cartea la final. Un accesoriu necesar. În realitate consider că tocmai urmează să aduc în discuţie un adevăr general: impresiile dar şi adevărurile despre noi şi universul umanităţii noastre se găsesc în fiecare fiinţă raţională, se pare totuşi că uneori avem nevoie de un prinţ mic şi de un Jack firav pentru a trezi adevărurile somnoroase din noi. Nu ştiu dacă eu aveam neapărată nevoie să citesc despre băiatul firav cu inima susţinută mecanic de un ceas pentru a mă gândi la emoţie, sensibilitate şi dragoste, dar cu siguranţă faptul că citind cartea asta şi înmagazinând un alt fel de a spune că "ploaia este udă", nu poate fi decât bine. Deşi da, ploaia mai poate fi şi rece, sau caldă, cu stropi mari şi puternici sau sub forma unui shower trecător. Da, Mecanica inimii spune cu îndrăzneală şi originalitate că ploile sunt ude, dar şi reci, şi dulci, şi cuminţi şi nebune.

Am întâlnit un joc simpatic de cuvinte, încântător chiar, a reuşit să-mi aducă zâmbetul în colţurile buzelor, dincolo de asta are şi o simplitate deosebită. Simplitatea e deosebită prin definiţie, în cazul de faţă te ţine treaz până târziu şi nu te lasă să închizi cartea până nu ai finalizat capitolul.

Mă bucur de conţinutul ultimelor pagini, scriu rândurile de mai sus prematur, timpuriu şi uşor lipsit de noimă, dar am tot dreptul: mi-l oferă "Mecanica inimii" prin conţinut şi stil. Nu am strâns citate deşi am avut tendinţa să o fac, cred totuşi că gândul scos din context îşi pierde deseori menirea şi capătă o alta, de cele mai multe ori una deformată.

E doar un stimul, un alt fel de a spune ceva ce ştiai deja.

Mecanica inimii, Mathias Malzieu

2010-07-22T13:52:00.006+03:00

"De fiecare dată când vezi pe la știri imagini cu inundații îți spui: da, întocmai. Aceasta e inima mea.”(Haruki Murakami, Kafka pe malul mării)

Aș vrea să vă vorbesc azi despre inimi. Îmi plac inimile pentru regularitatea lor: se zbat și pompează sânge, urmând un set de reguli. Cu toate acestea, e ușor să zăpăcești inima cuiva, să o faci să bată inegal. E nevoie de o îndrăgostire sau de o înălțare de orice fel și inima acelui cuiva o ia razna în cel mai frumos mod posibil.

Mi-a plăcut în mod special citatul de pe spatele cărții, prin care Malzieu descrie relația ”micuțului Jack” cu micuța cântăreață - ”Cât sunt de înalt, de un metru șaizeci și șase, corpul mi-e zgâlțâit de un cutremur de pământ. Inima evadează din învelișul-închisoare, se scurge prin artere, îmi ajunge în țeastă și se preschimbă în creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare mușchi până în vârful degetelor.”

Prevăzusem că ”Mecanica inimii” este despre sentimente, trăiri, emoții, d-astea; că avea să fie un fel de deșteptare a simțurilor pentru unii, că urma să se manifeste prin interjecții entuziaste - precum aww sau ah(tocmai de aceea în timp ce citeam cartea, îmi aminteam de modul în care descia Murakami inima într-una din cărțile sale). Dar nu credeam că subiectul va fi despre inimile de carne și sânge, care bat - sau ticăie - întru noi, ori despre cum aceste inimi sunt controlate de ceea ce vedem ori simțim.

În ”Mecanica inimii” eu văd o poveste despre cât de importante ne sunt inimile și, mai cu seamă, despre cât de importante ne sunt iluziile.

Ganduri desprinse dupa citirea cartii "Mecanica inimii"

2010-07-19T10:42:00.009+03:00

Am zis eu bine ca inimii ii trebuie o pelerina care sa opreasca sentimentele sa intre si sa iasa in/din ea. Asa ca mi-am pus inima intr-o carapace si cheia am aruncat cat colo, sa ma fereasc de ispita de a o da altcuiva. Mare dreptate avea Madeleine cand spunea: "Love it dangerous for your thiny heart" pentru ca pentru a mea este. Iubesc tot ce ma inconjoara, de la gandac pana la cer, de la copii pana la batrani, dar totul are o limita. Iar limita este impusa, involuntar poate, de nevoia de precautie, care uneori este zdrobitoare.

Cred ca puritatea inimii este specifica tuturor celor care, inca isi mai pastreaza sufletul de copil, si care incerca sa arate ca fiecare are varsta pe care o simte si nu pe care o arata chipul si trupul. Iar fericiti sunt adultii cu suflet de copil!

De ce n-am iubit niciodata? Ei bine, nu mi-a sosit inca timpul; pentru ca "l'amour est notre second transformation ", cum ar spune V. Hugo, iar eu nu sunt pregatita pentru ea. Si mi-a placut ca am gasit aceasta idee si in carte. Ati sesizat ca ceasornicul inimii facea tic-tac inainte de a o vedea pe fata, iar dupa aceea sunetul emis de acesta era ding-dong?

Paradoxal poate, dar viata nu este altceva decat o moarte continua, care ne da ragaz sa ne pregatim pentru ea, ca in final sa ne ia prin surprindere.

Cateva citate care mi-au placut, si care, cred eu, surprind esenta cartii:

"In viata totul trece, sa stii! Ne vintecam intotdeauna, chiar daca ne ia ceva timp."

"Chinurile dragostei preschimba oamenii in monstii de tristete."

"Niciodata nu putem reveni asupra faptelor savarsite in trecut, chiar daca am avea un ceasornic in inima."

"..am obosit sa mor cate putin , in fiecare zi..."

Acestea mi-au placut in mod deosebit:

"La noapte o sa ma catar pe luna, o sa ma trantesc pe coltul ei stralucitor, ca-ntr-un hamac si o sa visez cu ochii deschisi."

"Sunt convins ca dac-ar fi avut un ceasornic in loc de inima, Cenusareasa l-ar fi oprit la doisprezece fara un minut si ar fi ramas la bal toata viata."

Mecanica inimii - Mathias Malzieu

2010-07-19T10:01:00.006+03:00

O carte despre iubire, in multe feluri: iubirea mama-copil, iubirea in cuplu. Pentru iubire trebuie sa lupti pana la final, sa spui adevarul, sa daruiesti fara a astepta ceva in schimb,

Limbajul modern, descrieri superbe, peisaje bine alese: dealul din Edinburgh.

O carte despre viata, o lectie de viata, despre parinti si prieteni, despre vise ce pot fi indeplinite.

Citate:

"In clipa asta, in creierul meu ceva se da peste cap. Visele anesteziate atatia ani, mania infranta, umilintele grele, toate astea stau sa rabufneasca."

"Luneca prin lumina felinarelor ca un crampei de noapte."

"O adiere calda patrunde in mine preschimband acele ceasornicului in aripi uriase de moara. O moara care macina semintele visului si le transforma in realitate."

Mi-a placut echivalentul pentru expresia "a gasi acul in carul cu fan": "ar fi mai lesne sa gasim un fulg intr-o furtuna de zapada."

"Trebuie sa iubesti!"

"Daca voi ajunge pana la batranete si am norocul sa fac si copii, sa am poate si nepoti, cred ca mi-ar veni sa construiesc case pline de jocuri zglobii, de hohote de ras si de stigate de bucurie. daca nu am copii, mai bine ma lipsesc de o casa plina de vid". {acesta esete si visul meu, cred ca al fiecarui om optimist}.

"Visul sa-mi intemeiez o familie si sa-mi ingrijesc inima ca sa traiesc mult si bine, toate visele de om mare s-au topit ca fulgii atinsi de flacari. Ce ti-e si cu dragostea asta!"

O alta idee ce mi-a placut, este aceea de a-ti pastra sufletul de copil. - echivalent cu "Micul print".

Dragostea e dureroasa, dar merita traita! "Ne-a promis c-o sa incerce sa se obisnuiasca cu gandul ca o sa suferi si tu din dragoste, ca asa-i viata."

Mecanica inimii - online, in limba romana

2010-07-17T21:03:00.004+03:00

se gaseste aici: http://www.scribd.com/doc/34467129/Mecanica-Inimii

Multumim utilizatorului care a gasit-o!

Ce citim?

2010-07-14T23:33:00.004+03:00

Dupa sondajul de opinie, urmatoarele 3 carti au primit cate 4 voturi fiecare, fapt pentru care le vom citi pe toate 3, in ordinea alfabetica a titlului:

1. Mecanica inimii - Mathias Malzieu (192 pagini)
2. Micul Print- Antoine de Saint-Exupéry (55 pagini)
3. Omul care era joi de G.K.Chesterton (212 pagini)

Vom incepe deci de maine Mecanica inimii. Varianta in engleza a cartii o puteti gasi online aici.

Astept sugestii privind intervalul de citire a fiecarei carti, in functie de numarul de pagini.
Enjoy! :)

Bun venit in Book Club!

2010-07-10T13:21:00.003+03:00

Bine ati venit in Book Club! Aici este locul unde vom citi impreuna aceleasi carti si ne vom impartasi parerile unii altora.

Primul pas pe care trebuie sa il facem cu totii este sa propunem carti. Astfel, va asteptam la sectiunea Propuneti, pentru a sugera ce carte v-ar placea sa citim impreuna. Fiecare are dreptul sa propuna o singura carte. Dupa ce vom fi propus cu totii carti, la sectiunea Votati va aparea un sondaj de opinie cu toate cartile propuse si fiecare va vota cartea care i se pare cel mai interesanta. Pentru a avea o carte castigatoare in mod obiectiv, putem vota carti propuse de ceilalti, nu cartea aleasa de noi.

Dupa ce vom decide ce carte citim, trebuie sa stabilim de comun acord un termen in care sa o citim cu totii. Astept sugestiile voastre legate de deadline in comentarii la aceasta postare.

In timpul citirii, fiecare membru al blogului este incurajat sa isi scrie parerile pe blog, sa puna citate care i-au placut, ilustratii ale cartii etc. Mi-ar placea mai mult ca acest blog sa fie cat mai interactiv si sa cuprinda cat mai multe pareri, chiar daca unele sunt de un rand, decat sa fie doua recenzii "serioase" la o carte si atat. Nu va temeti sa va spuneti parerea! Eu astept de mult niste persoane cu care sa imi impartasesc parerile legate de carti, intr-un mod sincer si ne-pretentios, ca la o discutie intre prieteni.

Nu in ultimul rand, vreau sa ii multumesc Dianei pentru timpul si efortul investit in crearea acestui blog. Aspectul blogului va mai fi modificat si imbunatatit in timp, dar momentan am decis sa nu lasam ultimele detalii estetice sa ne opreasca din citit. Daca aveti sugestii legate de aspectul blogului, de modul de organizare sau orice altceva, nu ezistati sa va spuneti parerea!

Ma bucur ca v-ati inscris intr-un numar atat de mare!

Cu drag,

Aproapealb