Avizier

2010/10/30

Amalgam de idei despre omul frumos

Cartea lui Dan Puric mi-a placut fiindca se pliaza pe partea mai 'sentimentala', mai idealista din mine. Si nu intamplator zic idealista, fiindca multe lucruri prezentate in carte sunt utopice , am vrea cu totii sa le ducem la capat dar pana la urma, ciocnindu-ne de o realitate brutala a societatii, ne intoarcem la partea rationala a noastra. Spre exemplu, Dan Puric vorbeste despre a pleca sau a nu pleca din tara, aducand in discutie dialogul intre pamant si om, om care ar trebui sa se simta responsabil si datornic pamantului .
'-Am sa plec din tara asta! spuneam scrasnind din dinti. E plina de ceva rau, nefiresc!
-Ba n-ai sa pleci!, imi raspundea pamantul inghetat, calcat de bocancii mei soldatesti.
-Ce stii tu, tarana ce e viata?...Si, mai ales, ce e viata mea?...Vreau sa fiu fericit!
-Viata ta suntem noi, fericirea ta suntem noi. Tarana asta pe care o calci suntem noi, imi striga pamantul.
Cine sunteti voi?'
Intr-adevar, scrasnirea aceasta din dinti, indignarea e sentimentul cu care iti parasesti tara, dar nu o parasesti fiindca vrei, ci fiindca nu ai de ales. Si pana la urma, tara ta e aceea care se muleaza cel mai bine pe structura ta interioara si aceea care iti ofera recunostinta in schimbul a ceea ce oferi tu la randul tau. Eminescu, Brancusi, Eliade, Ionesco sunt multe nume mari care demonstreaza acest fapt. Simteam nevoia sa spun acest lucru fiindca uneori, idealizand lucrurile, atunci cand ajungi sa te confrunti cu o alta realitate, diferita de cea conceputa de tine, apare un gust de dezamagire, coplesitoare chiar. Iar Dan Puric, in 'Despre omul frumos' portretizeaza intr-adevar omul frumos, insufla un dram de speranta, expune idei ideale, dar uneori greu de pus in practica, daca ne raportam la existenta reala. Sau cel putin, asa vad eu lucrurile. :) Vad mai degraba aceasta carte ca pe o iesire din cotidian si ca o imigrare spre un taram al puritatii, al simplitatii..E ca o incurajare spre a simti doar lucrurile frumoase din jurul nostru.
Ca si voua, mi-a placut si mie partea in care Dan Puric povesteste franturi ale copilariei sale:
'Iar mai tarziu cand ma duceam la scoala tata imi dadea scutire in fiecare an sa-mi prelungeasca vacanta, vrand astfel sa-mi prelungeasca copilaria.'
Apoi, mi-a starnit hazul comparatia intre omul cu adevarat crestin si cel pios, cea in care Dan Puric isi aminteste cum intr-o duminica, merge la biserica cu sotia sa. Acolo, mirosul de lumanari si tamaie i-au provocat lesinul acesteia, iar Dan, neavand la ce magazin sa alerge intr-o zi de duminica ca sa ii dea ceva sa manance sotiei, intra in biserica unde la o masa, erau adunate cateva batrane carora le-a cerut o bucata de paine. Toate, acelasi raspund: 'nu-ti dau ca nu e sfintita'. Iar crestinul adevarat vine din multime zicand: 'Da, fa, paine, ca-ti trag una de te sfintesc pe loc.'
Tocmai acest lucru lipseste omului crestin, educatia. Fiindca taranul roman 'nu se lasa gandit de gandirea sa, ci se lasa gandit de Dumnezeu'. Pentru el, "Dumnezeu exista tot timpul, chiar si atunci cand pare ca doarme.' Deci, poporul roman este un popor crestin, dar acest crestinism este mai degraba unul 'mostenit' din familie in familie, cu preponderenta in mediul rural, unde oamenii nu isi pun intrebari. 'Cine e acest Dumnezeu?', 'De ce ma inchin Lui?', 'De ce merg la biserica?'. Astfel , Dan Puric contureaza taranul roman credincios, dar nu si taranul roman ignorant. Ori, ca sa ne intelegem pe noi in intregime, avem nevoie de ambele lucruri. Ceea ce autorul realizeaza in opera sa este un taram al omului care gandeste cu inima, ganduri pe care ratiunea nu le poate intelege.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Eu gandesc total, dar total OPUS fata de ce ai sus tu in post, cum ca Puric evidentiaza lucruri utopice. Dimpotriva, mi se pare ca vorbeste practic societatii noastre, ca vrea o SCHIMBARE PRACTICA, nu doar o gadilare a simtirilor.

Ai spus ca cei ce pleaca din tara nu au de ales. Ai de ales oricand, chiar si cand iti pune cineva pistolul la cap si iti spune sa pleci ai de ales. Eu nu cred ca trebuie sa spui ca nu ai de ales, mai ales acum, cand suntem liberi, si nu sub dominatii tiranice.

Raluca Barbu spunea...

Ai dreptate, aproapealb, nu avem de ales in fata nasterii si a mortii, in schimb, alegerea este mereu in mainile noastre.
In general, cei care pleaca, aproape mereu ALEG sa-si idealizeze situatia pe care o au in tara adoptiva, sa transmita doar ce gasesc bun acolo, pentru ca sufletul nu se poate simti bine printre staini, oricate bogatii ti-ar oferi. Si astfel ei ALEG sa-si reprime mare parte din suferinta neadaptarii, pentru a lasa impresia ca ALEGEREA a fost justificata.

Read.my.mind spunea...

pai nu, ceea ce voiam eu sa spun prin 'a nu avea de ales' nu este sub nicio forma faptul ca ti-ar pune cineva prin absurd pistolul la cap si-ti spune 'pleaca de aici!', ci faptul ca statul asta ar trebui sa-ti creeze conditii, incluzand aici si mijloace financiare necesare unui trai decent. ori, din toate cate ne sunt prezentate si totodata , prin ce simtim pe propria piele, suntem cumva tentati sa ne gasim refugiul in alta parte, intr-un loc unde sa zicem 'da, ma, aici e tara unde vreau sa traiesc, unde simt ca sunt apreciat pentru munca pe care o fac si unde nu sunt calcat in picioare si ignorat.' fiindca nu poti sa vezi la nesfarsit floricele, fluturasi, copilasi , oricat de mult ti-ai dori.si nu zic asta din cauza ca as fi o neadaptata a societatii, ci e vorba de faptul ca eu vreau mai mult de la mine. iar schimbarile concrete nu cred ca se fac doar printr-o mana de oameni si noi ca popor, numai uniti nu suntem...
ma rog, spun asta din indignare fata de ce se intampla pe pamantul asta si pana la urma, din neputinta de a schimba eu viziuni si din lipsa unui grup-tinta care sa fie dispus sa asculte, sa se revolte, nu stiu mai precis despre ce e vorba; si ceea ce m-a mirat e ca opera domnului Puric s-a vandut in foarte multe exemplare, banuiesc ca oamenii au ales s-o cumpere dintr-o dorinta de a umple unui gol, dar au ramas tot cu universul lor acolo, nu au avut loc schimbari majore si ma intreb de ce. fiindca probabil, poporul roman e obisnuit sa se resemneze si atat.