Avizier

2010/07/27

Tema dragostei in Mecanica inimii

~idei~

Ceea ce nu mi-a placut in Mecanica inimii a fost modul in care a fost prezentata dragostea, ignorand atributiile definitorii ale acesteia. Imi pare ca Malzieu prezinta iubirea ca si coaja, uitand de miez. Sunt redate simptomele dragostei, emotiile, tremurul si este uitata esenta care face diferenta dintre iubire reala si emotie intensa, dar efemera. Consider ca esenta aceasta este facuta din daruirea sinelui neprefacut, lupta, sinceritate, crestere, altruism, maturizare, invincibilitate. Aspecte de care domnisoara Acacia uita. Un fapt de neinteles pentru mine a fost finalul. Mi se pare total nepotrivit, promovand renuntarea si ideea de "e prea tarziu", elemente care nu ar trebui sa existe intr-o dragoste reala.

Pentru mine, Mecanica inimii a fost un soi de "asa nu", o incurajare de a pretui ceea ce am si de a lupta impotriva micilor (sau marilor) poticniri care pot aparea.

Desi Malzieu scrie pe spatele cartii ca Mecanica inimii e asemanatoare cu Micul print al lui Saint-Exupery, eu nu am gasit nicio similaritate reala intre ele. Nu am gasit candoarea, profunzimea si inocenta reala, atat de evidente in Micul print. Mecanica inimii mi-a amintit mai degraba de Spuma zilelor, a lui Boris Vian. Voua nu?

Am ramas cu un sentiment de neajutorare la sfarsitul acestei carti, stare care s-a risipit insa de indata ce mi-am scris parerile cu referire la carte pe un carnetel, in tren. Ma bucura sa discutam impreuna ceea ce citim, sa ne impartasim ideile, sa gasim solutii si sa ramanem in final cu ceva mai mult decat cu simpla placere a citirii.

8 comentarii:

the_stranger spunea...

Ca bine i-ai zis Aproapealb, nici eu nu vad nici o asemanare cu "Micul Print". Am vrut sa spun asta, dar m-am abtinut, de teama sa nu o fac in pripa.

Sunt intru totul de acord cu cele spuse de tine. Ce imi place mie la cartea asta e ca pot desprinde idei pe care sa le combat sau ca pot face anumite conexiuni.

Si imi mai place deoarece reflecta oarecum o realitate, cea a iubirii reduse la aparente, care se afiseaza prin toate parcurile si pe strazi. Adolescenti care nu se pot defini singuri,care nu au un scop precis in viata, dar care savureaza o dragoste prematura, total nepotrivita pentru varsta si caracterul lor.

Legat de ce ai zis tu in ultimul paragraf, cred ca daca nu as fi discutat aici si nu as fi meditat putin mai profund la aspecte din carte, probabil as fi ramas doar cu impresia unei carti care vorbeste in cuvinte usuratice despre un subiect important, cum este dragostea.

Raluca Barbu spunea...

Intrebare pe langa subiect... care era a treia carte pe care o vom citi?

Anonim spunea...

Omul care era joi - Chesterton

Anonim spunea...

@aproape imi place metafora ta cu coaja. reda f bine mesajul pe care vrei sa-l transiti.

nu adopt insa viziunea ta asupra finalului, in sensul ca acesta este "nepotrivit". am mai zis si altundeva, mie mi se pare un final "potrivit". de ce nu ar fi dragostea compatibila cu renuntarea? pot exista situatii in care este mai bine sau este potrivit sa "just let go"?

ce nu am inteles exact e daca crezi ca dragostea e incompatibila cu renuntarea in aceasta carte sau in general? [tind sa cred ca zici in gen.]

Anonim spunea...

@Lifting Shadows: Pot exista situatii in care e mai bine sa renunti, dar aceste situatii nu includ dragostea aceea care "nu va pieri niciodata". Dat fiind faptul ca Jack nu a mai iubit niciodata pe altcineva pana la finalul vietii sale, imi pare ca dragostea lui e aceea, unica si irepetabila. Si e nepotrivit ca o persoana sa sufere ani in sir, numai pt ca cealalta persoana (care si ea iubea) a renuntat. Asa, pentru un final postmodernist si "nesiropos" al cartii. Pentru ca nu mai e "la moda" ca povestile de iubire sa aiba final fericit.

In general (nu doar in situatia aceasta) consider ca dragostea e incompatibila cu renuntarea (dar, repet, ma refer la o dragoste matura, profunda, nu la dragostea asa cum e definita in ziua de azi in multe cazuri).

Tu nu crezi la fel?

Anonim spunea...

cam da, aproximativ. :)

doar ca eu am privit la dragostea din carte ca nefiind una din aceea care nu va pieri niciodata, pt. ca este una romantica. de aceea imi este la indemana sa accept ca Jack renunta.

trec insa la o alta afirmatie a ta: "nu mai e la moda ca povestile de iubire sa aiba final fericit."

well, cred ca nicicand nu a prea fost. mie mi se pare ca povestile de dragoste (in special cele cu care venim in contact in literatura, opera, etc) ne raman in minte prin tragismul lor, prin aceea ca moartea apare frecvent in "marile povesti de dragoste". nu stiu de ce e asa, scriu ce imi vine acum in minte: poate ca avem undeva in noi certitudinea/ dorinta ca nu moartea sa fie sfarsitul. vrem ca dragostea sa fie mai tare ca moartea (cum scrie si in Cantarea cantarilor) si pt. noi singura dovada suprema si care nu poate fi pusa la indoiala este sacrificiul suprem, moartea. stiu insa si o poveste unica al carei sfarsit este prea-fericit si care trece tocmai prin acest sacrificiu suprem. :)

dar revenind la dragostea romantica, nu as zice ca aceasta nu va pieri niciodata. si daca ai timp, iti ofer o ilustratie care sustine ceea ce vreau sa spun:
http://liftingshadows.wordpress.com/2009/07/16/david-si-mical/

Anonim spunea...

"doar ca eu am privit la dragostea din carte ca nefiind una din aceea care nu va pieri niciodata, pt. ca este una romantica"

Prin lucrul acesta excluzi faptul ca dragostea romantica poate fi una vesnica?

Legat de ce ai spus tu, eu cred in continuare ca postmodernismul schimba mult povestile si aduce o puternica senzatie de nihilism. Personajele sunt construite altfel, totul se relativizeaza, principiile lor sunt difuze si vagi. In trecut, macar motivele despartirii celor 2 erau puternice si oarecum independente de ei, nu ca acum...

Anonim spunea...

nu exclud, dar accept ca poate fi doar temporara.

cat despre postmodernism :) sunt de acord ca principiile devin mai vagi iar personajele pun mare pret pe ceea ce simt. insa cred ca postmodernismul lasa usa deschisa pt. interpretari personale valoroase, astfel ca fiecare sa se raporteze intr-un mod specific la acea poveste. de aceea, povestile, prin prisma interpretabilitatii lor si prin aceea ca pot produce ceva in care cititorul sau ascultatorul sa se regaseasca, sunt importante spre a intoarce mintea oamenilor spre valori absolute. cred ca nihilismul urmeaza mai degraba unei viziuni existentialiste asupra lumii si mai putin a postmodrnismului.