Avizier

2010/07/22

Mecanica inimii, Mathias Malzieu

"De fiecare dată când vezi pe la știri imagini cu inundații îți spui: da, întocmai. Aceasta e inima mea.”(Haruki Murakami, Kafka pe malul mării)

Aș vrea să vă vorbesc azi despre inimi. Îmi plac inimile pentru regularitatea lor: se zbat și pompează sânge, urmând un set de reguli. Cu toate acestea, e ușor să zăpăcești inima cuiva, să o faci să bată inegal. E nevoie de o îndrăgostire sau de o înălțare de orice fel și inima acelui cuiva o ia razna în cel mai frumos mod posibil.
Mi-a plăcut în mod special citatul de pe spatele cărții, prin care Malzieu descrie relația ”micuțului Jack” cu micuța cântăreață - ”Cât sunt de înalt, de un metru șaizeci și șase, corpul mi-e zgâlțâit de un cutremur de pământ. Inima evadează din învelișul-închisoare, se scurge prin artere, îmi ajunge în țeastă și se preschimbă în creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare mușchi până în vârful degetelor.”
Prevăzusem că ”Mecanica inimii” este despre sentimente, trăiri, emoții, d-astea; că avea să fie un fel de deșteptare a simțurilor pentru unii, că urma să se manifeste prin interjecții entuziaste - precum aww sau ah(tocmai de aceea în timp ce citeam cartea, îmi aminteam de modul în care descia Murakami inima într-una din cărțile sale). Dar nu credeam că subiectul va fi despre inimile de carne și sânge, care bat - sau ticăie - întru noi, ori despre cum aceste inimi sunt controlate de ceea ce vedem ori simțim.
În ”Mecanica inimii” eu văd o poveste despre cât de importante ne sunt inimile și, mai cu seamă, despre cât de importante ne sunt iluziile.

7 comentarii:

the_stranger spunea...

Si as continua, daca imi este permis, cat de importanta este mecanica inimii noastre, cat de importante sperantele pe care ni le ofera iluziile pe care ne bazam uneori si pe care le credem certitudini.

Ma intrebam ce-ar fi facut Jack daca ar fi primit prima scrisoare in care ar fi aflat de moartea lui Madeleine, daca ar fi stiut ca ceasornicul este de forma, daca viata lui nu ar fi fost hranita de aceste dulci iluzii...

liftingshadows spunea...

imi place cum ai inceput, si offtopic (neavand dispozitie sa caut) despre ce e cartea citata? E un fel de metafizica a inundatiilor sau e roman?

mersi.

liftingshadows spunea...

@stranger

ref. la intrebarea ta:
cred ca ar fi acceptat destul de usor, deoarece mi se pare ca si la sfarsit intelege destul de repede. insa ce e interesant e faptul ca Melies nu ii spune ci pastreaza vraja. doar sugereaza ca nu va mai fi acelasi. oare de ce?

momentul "descoperirii" naturii inimii m-a dus cu gandul la the village. si atunci am regretat intr-un fel ca nu era "real" (desi intuiam).

the_stranger spunea...

@ liftingshadows, referitor la ce spuneai tu la aparenta acceptarea din finalul cartii, cred ca deja suferise o deceptie mai mare decat acele iluzii. Cred ca despartirea de Acacia l-a facut, sa-i spunem asa, imun la suferintele care i-au urmat, sau le-a micsorat din tarie. De fapt, daca analizam putin lucrurile, toata viata micutului Jack a fost marcata de amaraciune, de respingere, de izolare. Separarea de Acacia a fost puncul culminant al suferintelor, sugerat si de taria durerii pe care a trait-o in acele momente, atat la propriu cat si la figurat. Apoi, toate au scazut in intensitate, ca si cum viata si-ar fi gasit un alt fagas, cei trei ani de coma au avut menirea sa-l purifice.

Ma gandesc ca daca Melies i-ar fi destainuit secretul, Jack ar fi luat decizii in pripa si ar fi gandit ca tot sacrificiul sau a fost in zadar, ca viata sa a fost o minciuna. Dar amanarea aflarii vestii l-a condus catre resemnare. Nimic nu se mai putea schimba...

aproapealb spunea...

Ce frumos ai inceput, Eneidar! Asa gandesc si eu despre inimi: functioneaza dupa niste reguli atat de precise, si totusi, sentimentele le influenteaza atat de usor! Dar ce frumos e lucrul acesta, nu-i asa? Imi place existenta elementului impredictibil si aducator de farmec in orice regularitate. :)

Enediar spunea...

@liftingshadows, "Kafka pe malul mării" e un roman. povestea pare frumoasă, dar încă n-am reușit să-l termin. abia începusem să citesc ”Kafka”, pe când citeam ”Mecanica inimii”, și mă tot întorceam la partea asta, cu inundațiile. nu știu dacă-i din cauza poveștii lui Jack, dar îmi pare că și inima lui a fost un fel de inundație.
@aproapealb, cred că iregularitățile sunt frumoase, într-adevăr. cred că Malzieu se înșeală punând inima lui Jack în centrul poveștii, totuși; mecanica inimii e ceva greu de imaginat pentru că inima, deși privită ca singularitate, nu e niciodată singură.
@the_stranger, subiectul cărții mi s-a părut puțin stupid de la început. un băiat cu o inimă de ceasornic + comparația cu ”Micul Prinț”(pe care o adoram când eram mică) m-au făcut să nu-mi doresc atât de mult să citesc ”Mecanica inimii”. sfârșitul a fost dezamăgitor, din punctul meu de vedere, dar previzibil; Jack nu a fost creat să iubească dragostea aceea adolescentină, puerilă pe care Acacia o simte. mă așteptam ca Jack să fie ucis până la urmă, pentru că nu văd niciun alt sfârșit posibil al poveștii. nu știu cum ar fi reacționat Jack în condițiile enumerate de tine, dar cred că rezultatul ar fi fost asemănător.

the_stranger spunea...

Enediar, pentru mine inceputul a fost mai interesant decat finalul cartii. Nu-mi explic de ce. Cat despre afirmatia ta: "Jack nu a fost creat sa iubeasca dragostea ceea adolescentina , puerila pe care Acacia o simte", ma vad nevoita sa te contrazic. Mie mi s-a parult ca din contra, ea nu a putut intelege acest tip de dragoste pe care el i-a oferit-o. Sa nu uitam ca pentru Jack, dragostea pe care a simtit-o pentru Acacia a fost prima de aceasta natura, pe cand domnisoara deja mai ajusese cel putin una la activ, sau cel putin asa se intelege din relatia pe care o avusese anterior cu Joe.